Patlagina este una dintre cele mai puternice plante medicinale,
nedrept numita de unii "buruiana". De sute de ani, patlagina a fost
folosita ca un medicament natural, si motivele sunt multe. Cei mai multi
o asociem cu tusea, stiindu-se efectul sau antusiv, insa potentialul sau unic nutritiv te ajuta sa scapi de multe probleme de sanatate.
Familia Plantago cuprinde
aproximativ 200 de specii de plante erbacee, cunoscute sub numele
generic de patlagina. Cresc pe toate continentele, in habitate
diverse. La noi cresc in flora spontana de la campie pana la munte, iar
cele mai cunoscute varietati sunt plantago major (patlagina lata denumita popular iarba-mare, limba-boului, limba-oii, placintica-vacii, frunze late) si plantago lanceolata (patlagina ingusta, cunoscuta si ca limba oii, limba broastei, limba sarpelui, minciuna).
Iata cum folosesti patlagina ca medicament:
1. Ajuta digestia
Patlagina
este benefica in caz de probleme digestive constante din cauza
antibioticelor, alergiilor alimentare sau al consumului de organisme
modificate genetic (OMG). Frunzele si semintele plantei ajuta la
reducerea inflamatiei si repara mucoasa intestinala.
2. Pastreaza intestinele sanatoase
Semintele
de patlagina sunt benefice in mentinerea unui tract digestiv curat,
care actioneaza in mod similar semintelor de psyllium. Ele absorb
toxinele si amelioreaza atat diareea cat si constipatia.
De
asemenea, potrivit unui studiu al cercetatorilor de la Universitatii din
Utrecht (Olanda), semintele de patlagina ingusta amelioreaza simptomele
sindromului colonului iritabil cu pana la 90%, dupa o cura de trei
luni.
Mucilagiile pe care acestea le contin constituie un strat
protector atat pe peretii stomacului, cat si la nivelul peretilor
intestinali, generand astfel un efect calmant si actionand eficient
impotriva proceselor inflamatorii gastro-intestinale.
In plus,
s-a observat ca mucilagiul generat de semintele de patlagina, a caror
administrare presupunea inmuierea acestora in putina apa timp de
aproximativ 2-3 ore inainte de administrarea efectiva, cate 5 grame
dimineata si alte 5 grame dupa-amiaza, a generat un strat protector la
nivel intestinal, pe intreaga durata a curei ce a fost efectuata.
3. Vindeca ranile
Frunzele
de patlagina proaspat culese, bine spalate sunt strivite pe un fund de
lemn, cu sucitorul, ca sa zemuiasca putin. Se formeaza un terci care se
aplica local, pe rani sau furuncule. Se pun frunzele farimitate deasupra
zonei afectate si se leaga cu o bucata de panza. In scut timp se va
simti o ameliorare.
Sucul proaspat din frunze de patlagina
contribuie la cicatrizarea ranilor si la vindecarea rapida a ranilor
purulente, arsurilor, furunculozei, eczemelor, herpesului, ulceratiilor
cutanate, ulceruloi varicos, intepaturilot de insecte. Frunzele de
patlagina sunt recomandate si in cazul trombozei.
In medicina
chineza, frunzele de patlagină sunt folosite pentru oprirea hemoragiilor
si pentru cicatrizarea rapida a ranilor. Frunzele proaspete strivite,
aplicate direct pe rana opresc sangerarile si vindeca orice rana, oricit
de veche ar fi.
4. Trateaza hemoroizii
Folosita sub forma de unguent, alifie, patlagina este eficienta si in tratarea hemoroizilor care sangereaza.
Ai nevoie de 200 g untura de porc nesarata (sau unt cu 80% grasime), 100 g frunze proaspete de patlagina.
Mod de preparare:
Frunzele
se recolteaza incepand cu luna mai pana in luna august, inclusiv.
Frunzele se spala bine, se lasa se usuce intr-un prosop curat, apoi se
toaca marunt cu cutitul. Untura se pune la topit, apoi se aduga frunzele
maruntite. Se amesteca continutul cu o lingura de lemn, la un foc mic,
aproximativ 5 minute, dupa care se ia vasul de pe foc.
Se lasa
la racit pana a doua zi dimineata, pentru ca planta sa isi lase
proprietatile in untura. A doua zi se incalzeste usor, doar atat cat sa
curga, apoi se strecoara prin tifon si se pastreaza in borcanase din
sticla de culoare inchisa, intr-un loc racoros.
Mod de administrare:
Alifia
are are o actiune emolienta, cicatrizanta si antiseptica. Se foloseste
in tratarea ranilor purulente, arsurilor, furunculozei, eczemelor,
herpesului, varicelor, hemoroizilor sangeranzi, iritatiilor pielii,
ulceratiilor cutanate, ulcerului varicos, intepaturilor de insecte,
plagilor infectate (inclusiv a celor deschise).
Unguentul de
patlagina se administreaza intr-un strat subtire, pe locul afectat, de
3-4 ori pe zi, dupa ce locul aplicarii a fost spalat.
5. Expectorant si decongestionant in afectiuni respiratorii
Patlagina
este un expectorant impresionant, datorita cantitatilor mari de
siliciu. Asta o face un mijloc fantastic de a trata eficient tusea, de a
decongestiona caile respiratorii. Este ideala in bronsita, raceli, dar
si alte boli respiratorii.
In astfel de cazuri se administreaza sub forma de ceai sau sirop.
6. Amelioreaza durerile articulare
In
acest scop se foloseste sub forma de compresa. Se opareste un pumn de
frunze verzi de patlagina in 400 ml de apa. Dupa aceea, apa se
strecoara, frunzele se storc si se pun calde, timp de 1-2 ore, ca
compresa pe suprafata dureroasa. Calmeaza atat durerile articulare cat
si durerile provocate de zona zoster.
7. Tratament al infectiilor urinare
Tinctura
de patlagina trateaza infectiile urinare. O lingurita de tinctura
diluata in apa se foloseste, sub forma de spalaturi bucale, contra
stomatitelor, aftelor si contra durerilor de dinti. Este folosita pentru
a se face gargara contra faringitelor si laringitelor.
Se
prepara astfel: se umple un borcan cu frunze tinere de patlagina, fara a
le indesa. Se toarna peste ele alcool ( tuica preparata in casa sau
votca), atat cat sa acopere frunzele. Se inchide bine vasul si se lasa
la macerat 15 zile, timp in care se agita de cateva ori pe zi.
Dupa
15 zile, se strecoara prin tifon. Tinctura se pastreaza la rece si
intuneric, in sticle mici, inchise la culoare. Se iau cate 10 picaturi
pe zi. Poate fi folosita timp de doi ani de la culegerea plantei.
Cum poti folosi ceaiul de patlagina
Ceaiul
se prepara din o lingurita cu varf de frunze uscate si maruntite la 250
ml (o cana) apa clocotita. Se acopera vasul, fara a se fierbe. Dupa 15
minute se strecoara si se indulceste cu miere poliflora sau putin zahar
si se bea caldut.
Indicatii:
Se bea in caz de
raceala, dureri in gat si in piept, tuse, asm bronsic. Se pot bea trei
cani de ceai de patlagina pe zi, cu inghitituri rare.
In aterioscleroza se ia doar cate o lingura de infuzie la 2-3 ore.
In
conjunctivite, blefarite, iritatii oftalmice in general se pun pe
pleoape comprese caldute cu ceai de patlagina (se pun 4 lingurite la o
cana de apa clocotita).
In gastrite, enterocolite, enterite se bea cate o cana de trei ori pe zi, cu 15-20 de minute inainte de masa.
Contraindicatii si reactii adverse
In
caz de supradozare este contraindicata bolnavilor de ulcer si gastrita
hiperacida. Daca aciditatea este scazuta, patlagina se foloseste cu
succes in tratarea acestor boli.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu