Dedublarea este un cuvânt care a
apărut în dicționar, în anul 1870 și înseamnă pierderea propriei
personalități pentru a fi prezent virtual în alt loc, prin intermediul
unui corp invizibil numit corp astral sau eteric. De regulă, dedublarea
se produce la muribunzi, în somn, sau în momentul unor mari traume.
Psihiatru Carl Jung susținea că fiecare
persoană poate realiza acest lucru, este o caracteristică a
omului. Indienii considerau că a șasea putere supranaturală a omului
este aceea de a zbura. La moartea unei persoane, corpul astral părăsește
corpul fizic și plutește deasupra lui.
În Grecia antică se cunoaște poveste lui
Hermotim, care făcea numeroase călătorii în spațiu. În Vechiul
Testament, profetul Elisei s-a folosit de dedublare pentru a-i învinge
pe sirieni. El a reușit să ajungă în camera regelui sirian, unde a citit
strategia de război a acestuia.
Sfântul Paul descrie învierea lui
Christos, spunând că nu știe dacă era în corpul său, în afara corpului,
numai Dumnezeu știe. El susține că există o coardă de argint care leagă
corpul fizic de cel spiritual.
Pentru indienii din America de Nord, șamanii au puterea de a părăsi corpul fizic și dea urma sufletul morților către alte lumi.
Pentru indienii din America de Nord, șamanii au puterea de a părăsi corpul fizic și dea urma sufletul morților către alte lumi.
În Tibet, există credința că există un
principiu spiritual capabil să producă apariția materială a unor forme
mentale, numite tulpas. Aceștia pot lua forma unei persoane, a unui
animal sau peisaj. Alexandra David Neel a fost prima europeană care, în
anul 1927, a reușit să asiste la secvențe de apariţie a celebrilor
tulpas. Pentru un lama tibetan, universul este o simplă viziune mentală.
Ea descrie apariția tulpas ca fiind
condiționată de o stare de meditație, de exerciții de respirație care
aprofundează mentalul. Referitor la tulpas, occidentalii au două
ipoteze. Prima se referă la halucinații, iar cea de a doua se referă la
producerea unui puternic sentiment de sugestie.
Helena Blavatsky, întemeietoarea
Societății teosofice, susținea că sunt anumite persoane care pot vedea
aura altor persoane. Ridicarea către cer se face printr-o poartă numită
glanda pineală, care se află în creier. Decartes considera glanda
pineală ca fiind locul sufletului și este organul răspunzător de
dedublare. Ea mai este numită al treilea ochi. Este locul unde se face
conjuncția dintre spirit și corp. Mari personalități ale lumii au
susținut că s-au dedublat. Printre aceștia celebrul scriitor, Hemingway,
sau Charles Lindbergh.
Lindbergh rămâne în istorie prin faptul
că a fost primul aviator care a traversat solitar Atlanticul. În una din
cărțile sale el a povestit că, în timpul acestui zbor, după 20 de ore,
era în afara materiei și a timpului. A simțit cum corpul său astral
plutește și părăsește avionul, lăsând în interiorul acestuia corpul
fizic. Robert Monroe a povestit în cartea sa, Călătorii în afara
corpului, că în doi ani a avut 589 de dedublări. 60% dintre acestea s-au
produs noaptea.
40% și le-a provocat el însuși.
40% și le-a provocat el însuși.
Toate dedublările s-au făcut cu
producerea unei mari temperaturi, în interiorul corpului. Un caz
deosebit de interesant s-a produs în anul 1845, la Riga. Emilie Sagee
era profesoară la una dintre școlile din oraș. Elevii săi au povestit
că, în timpul orelor, Sagee se dedubla. Lângă corpul ei fizic, apărea o
siluetă, identică cu cea a profesoarei.
Raymond Moody, autorul cărții Viață După
Viață, susține că sunt câteva caracteristici ale dedublării, care s-au
repetat la subiecții acestui fenomen.
În primul rând este vorba despre o călătorie într-un spațiu, care nu
este tridimensional. Toți subiecții au avut capacitatea de a auzi
verdictul pe care medicii, aflați în apropiere îl dădeau. Alte
caracteristici ale dedublării sunt sentimentul de serenitate, aud o
muzică odihnitoare, tunelul de trecere, întâlnirea cu ființe luminoase,
limita graniței între viață și moarte, derularea vieții în secvențe și
reîntoarcerea la corpul fizic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu