În Marea Neagră se petrec anomalii similare cu cele care se petrec doar în Triunghiul Bermudelor. Comandantul de navă Valentin Stan, care a colindat aproape tot globul, îşi aminteşte că, atunci când trecea cu vaporul prin zona Tuzla-Caliacra, acul busolei se mişca necontrolat. „Aici aşa se întâmplă de când e lumea şi pământul. Timonierul folosea girocompasul, care nu era influenţat de perturbaţiile magnetice“, spune el. Datorită noilor dispozitive de navigaţie, comandanţii ştiu să treacă de această zonă fără să se producă tragedii navale, însă la începutul anilor 1900, atunci când tehnica nu era avansată, în zonă s-au produs multe accidente navale. Vapoarele nu se mai puteau orienta din cauza faptului că busola nu mai funcţiona şi, nu de puţine ori, vasele eşuau sau se loveau de stânci. Glicherie Caraivan, cercetător principal la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie Marină, spune că este vorba de un câmp magnetic produs de o falie (o ruptură apărută în scoarţa Pământului, ca urmare a mişcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de straturi) în zona Şabla. „La Şabla avem o falie în structura adâncă a globului, ce trece prin partea mediană a Câmpiei Române, iar câmpul electric şi cel magnetic sunt perturbate. Navigatorii percep astfel mişcări dezordonate ale acului magnetic“, arată cercetător Curiozităţi despre Marea Neagră:
Locul unde furtunile apar din senin Pe Marea Neagră, furtunile apar din senin. Comandantul navei Kaptan M, Gheorghe Cioc, ne-a povestit că a traversat cele mai cumplite furtuni din Oceanul Indian şi din Mediterană, care ţineau şi câte trei zile, însă spune că Marea Neagră e cea mai periculoasă. „Aici, furtuna apare din senin. Pleci în cursă pe o mare lină şi deodată se încreţeşte apa şi apare furtuna", povesteşte omul mării. Pescarii şi marinarii cu vechime spun că orice obiect metalic scufundat în apele Mării Negre la peste 100 – 150 de metri devine negru. De unde acest lucru? Specialiştii de la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ spun că la adâncimi de peste 200 de metri, în Marea Neagră nu mai există oxigen, ci doar hidrogen sulfurat, un gaz dizolvat în apele Mării Negre, care formează săruri metalice de culoare neagră, cum ar fi sulfura de plumb, sulfura de fier. După această adâncime, nu există viaţă. Singurele microorganisme care se dezvoltă într-un mediu fără oxigen sunt doar bacteriile.
Mai rar, Marea Neagră se colorează în diferite nuanţe, de la albastru închis spre bleumarin, trecând prin azuriu si turcoaz, până la lila deschis, în funcţie de cantitatea de sedimente pe care le varsă Dunărea în mare, de substratul mării, de microalgele ce trăiesc şi se dezvoltă în apa mării, de felul în care razele soarelui se oglindesc pe luciul apei. Mareea din Marea Neagră Şi Marea Neagră are flux şi reflux. Fluxul se produce la orele 6.00 şi 18.00, iar refluxul la orele 12.00 şi 24.00. Fluxul şi refluxul apar datorită forţei de atracţie combinate a Lunii şi Soarelui. În timpul fluxului are loc o creştere treptată a nivelului mării şi acoperirea cu apă a unei fâşii din uscat. În timpul refluxului are loc o scăderea treptată a nivelului mării şi retragerea apelor de pe fâşia de uscat acoperită anterior. La nivelul Mării Negre, mareea este la scară mică întrucât avem o mare cu o singură ieşire - prin strâmtoarea Bosfor.
Curiozităţi despre Marea Neagră: muzeul din adâncuri În adâncurile Mării Negre sunt 20 de epave care fac parte din patrimoniul naţional, adică au o valoare de peste 100 de ani. Un punct de interes ar putea fi epava distrugătorului Moskva, cea mai mare navă de luptă din cel de-al Doilea Război Mondial, descoperită de scafandrii de la Respiro în 2011. Vasul s-a scufundat în timpul conflagraţiei mondiale, după ce de la bordul lui s-a deschis focul asupra oraşului Constanţa. Ea se află la aproximativ 40 de metri adâncime şi la o distanţă de 20 de kilometri de ţărm, în zona Tuzla. Curiozităţi despre Marea Neagră: oraşele subacvatice La fel de importante sunt şi urmele vechilor cetăţi Tomis, Histria, Callatis şi Argamum, cândva înfloritoare la Pontul Euxin. „Avem indicii sigure că în Marea Neagră sunt situri ale unor corăbii greceşti şi din perioada epocii romane, fapt ce reprezintă o continuitate a civilizaţiilor în această parte a lumii.
Cele mai vechi datează din secolul III înainte de Hristos şi merg până în epoca romano – bizantină, din secolele III – IV după Hristos. Noi putem spune că tot platoul continental al Mării Negre (care se întinde în larg până la 100 kilometri în zona Deltei Dunării şi până la 60 de kilometri în sud) este sit arheologic “, dezvăluie cercetătorul Constantin Chera, de la Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa. Potopul lui Noe din Marea Neagră Biblia vorbeşte despre un mare potop căruia nu i-a supravieţuit decât Noe şi familia sa. Exploratorul Robert Ballard, cel care a descoperit şi Titanicul, a venit cu o echipă de cercetători în Marea Neagră, pentru a căuta dovezi referitoare la Potopul lui Noe pe meleagurile noastre. Exploratorul împreună cu echipa sa au făcut fotografii şi au cules mostre de sedimente de pe fundul Mării Negre, de la o adâncime de aproximativ 170 de metri, potrivit unui articol publicat în Washington Post. Zonele care au fost inundate aparţineau unui ţinut uscat, inundat brusc de apă sărată. Exploratorul a plasat catastrofa în urmă cu 7.500 de ani.
Curiozităţi despre Marea Neagră: căluţul de mare trăieşte cu perechea aleasă toată viaţa În Marea Neagră trăşete una din cele mai frumoase specii marine: căluţul de mare. Mica vietate care măsoară doar 12 centimetri lungime pare o figură de şah colorată în brun - roşcat pe o parte şi mai albicioasă pe cealaltă. Înoată încet, în poziţie verticală. Căluţul de mare trăieşte cu perechea aleasă toată viaţa şi are un mod ciudat de a-şi aduce urmaşii pe lume. În lunile mai - iulie, femela leapădă icrele în punga masculului, unde sunt fecundate. Căluţul de mare îşi poate schimba culoarea corpului pentru a se adapta mediului înconjurător şi a se feri de duşmani, iar în perioada de reproducere căluţul de mare capătă o culoare aurie. Reproducerea are loc vara, când femelele depun ponta în punga incubatoare a masculului care se deschide în această perioadă, apoi sacul se închide. Incubaţia durează 4 săptămâni. După eclozare, sacul se deschide, punând în libertate larvele, pentru ca apoi să se închidă din nou. Curiozităţi despre Marea Neagră: peştele care năpârleşte În Marea Neagră întâlnim scorpia de mare, care are capul masiv, ornat cu creste şi spini. Este o specie sedentară, solitară, trăieşte pe funduri pietroase, nisipoase sau acoperite cu vegetaţie în apropierea ţărmului. Specia năpârleşte periodic, lunar, dar atunci când este intens hrănită, poate năpârli şi de două ori pe lună. Ţepii de pe corp sunt veninoşi. Un alt peşte ciudat este peştele pescar, care are capul mai lat decât lung, cu o concavitate medie între ochi, cu numeroşi spini ascuţiţi pe feţele dorsală şi laterală. Ochii sunt mari, bulbucaţi. Slab înotător, acest peşte îşi petrece timpul îngropat în mâl, ţinându-şi numai gura afară. Stomacul său îi permite să înghită o pradă egală ca mărime cu talia sa. Jumătate din greutatea sa o reprezintă stomacul.
Cum se reproduc rechinii Puţini ştiu că şi în Marea Neagră trăiesc rechini, în număr mic ce-i drept. Reproducerea la rechini are multe caracteristici interesante, având în vedere că e vorba de peşti. De pildă, spre deosebire de peştii osoşi, la rechini fecundaţia este internă şi presupune o acuplare a celor doi parteneri de sexe diferite. Iarăşi spre deosebire de majoritatea peştilor osoşi (care depun un număr mare de ouă), rechinii produc un număr mic de urmaşi, dar bine dezvoltaţi. Unele specii de rechini sunt ovipare, adică depun în apă ouă din care, după câteva zile, ies pui. Alţi rechini sunt ovovivipari, asta însemnând că ouăle eclozează chiar în corpul femelei, după o dezvoltare de mai multe luni, iar puii sunt expulzaţi îndată după aceea. Există şi specii de rechini la care puii se dezvoltă în corpul mamei, fiind în legătură directă cu acesta, prin organe asemănătoare placentei întâlnite la mamifere. Curiozităţi despre Marea Neagră: peştele cu oase de smarald Zarganul este un peşte marin de suprafaţă, preferând lumina difuză. Capul este prelungit printr-un bot foarte ascuţit şi lung cu ambele maxilare prelungite în faţă sub forma unui cioc de barză. Oasele sunt verzi-smarald (culoare ce se păstrează şi la peştele preparat culinar). În categoria curiozităţi putem încadra şi ghidrinul. În perioada de reproducere masculii de ghidrin devin roşii. Ei construiesc din plante acvatice un cuib pe care îl aşează pe fundul apei. Mai multe femele, conduse pe rând de mascul depun icrele, pe care masculul le fecundează, apoi goneşte femela. El păzeşte cuibul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu