O țigară conține peste 2.000 de substanțe chimice toxice pentru
organism, care favorizează în timp la dezvoltarea multor afecțiuni.
Specialiştii din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au veşti bune
pentru cei care intenţionează să renunţe la viciu. Dacă ai în jur de 30
de ani, renunţarea la fumat îţi va aduce 10 ani de viaţă în plus.
Cei care renunţă la 40 de ani mai câştigă nouă ani. Și tot aşa. Până şi
cei care au fost diagnosticaţi cu afecţiuni cardiace au multe de
câştigat de pe urma renunţării la ţigări: astfel, foştii fumători care
au suferit un infarct au un risc de două ori mai mic de a mai face altul
decât cei care continuă să fumeze.
Dacă nici acest lucru nu te convinge să renunți la acest viciu, îți
prezentăm câteva remedii naturiste care să te ajute în lupta cu acest
viciu!
Remedii naturiste pentru renunțarea la fumat: ginseng
Această plantă are capacitatea de a diminua din plăcerea obiceiului de a
fuma. Consumat în mod regulat, ginsengul inhibă producția de dopamină,
acel neurotransmițător responsabil pentru starea de bine, care se
activează în contact cu nicotina conținută de țigări.
Remedii naturiste pentru renunțarea la fumat: guma de mestecat
În ultimii ani, guma de mestecat s-a dovedit a fi foarte utilă în
procesul de renunțare la fumat, cu condiția ca aceasta să nu conțină
zahăr (nocivă pentru sănătatea dinților).
Mestecarea gumei este un truc extrem de util, întrucât acest proces țin ocupate gura și mintea.
Remedii naturiste pentru renunțarea la fumat: valeriana
Valeriana este o plantă cu efecte sedative, care are însă capacitatea
de a diminua stresul și anxietatea provocate de renunțatul la fumat.
Astfel, consumul a 2-3 cești de infuzie de valeriană zilnic pot ține
sub control dorința de a fuma. Cel mai bine este să le consumi seara,
înainte de somn.
Remedii naturiste pentru renunțarea la fumat: piperul Cayenne
Piperul Cayenne este extrem de eficient în dezintoxicarea organismului
de substanțele nocive din țigară. În plus, includerea acestui condiment
în alimentație diminuează pofta de a fuma și stimulează curățarea
plămânilor.
Remedii naturiste pentru renunțarea la fumat: cuișoare
Cuișoarele sunt condimente extrem de sănătoase și inhibă pofta de fumat.
Tocmai de aceea, se recomandă ca imediat după fumat să se țină în gură câteva cuișoare timp de două ore.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu