Robert Ballard, cel care a
descoperit epava Titanicului, este un savant ale cărui metode, deşi
controversate, au dat roade până acum. Și aceasta, pentru că ipotezele
lui, de cele mai multe ori diferite de ale majorităţii cercetătorilor,
au fost demonstrate în final prin descoperirile făcute, ceea ce i-a
făcut pe mulţi să-şi bage capul în nisip, făcându-se că au uitat că tot
ei fuseseră cei mai vajnici contestatari ai acestor ipoteze.
În urmă cu câţiva ani, Ballard a mai
emis o ipoteză, anume aceea că Potopul descris de Biblie ar fi avut loc
pe actualul teritoriu al Mării Negre. Aşa se face că o echipă condusă de
el a poposit pe ţărmul Turciei, reuşind să filmeze, la mai puţin de 20
km de ţărm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.
Mai exact, e vorba de o stâncă cioplită şi de două unelte de piatră
dotate cu câte o gaură, probabil pentru suportul lor lemnos. Submarinul a
reuşit să filmeze şi nişte bârne foarte bine conservate de apa mării,
pe care se văd semne de prelucrare artificială. Aceste descoperiri arătă
că în urmă cu mulţi ani Marea Neagră a fost un lac al cărui ţărm era
locuit.
În perioada de sfârşit a erei glaciare,
din cauza încălzirii atmosferei şi topirii gheţarilor, nivelul
Mediteranei a crescut fără precedent. Apoi, în urmă cu cca 7000 de ani,
din cauza presiunii apei şi probabil în urma vreunui cutremur fâşia de
pământ care separa Mediterana de lac a fost pulverizată şi apele sărate
ale Mediteranei au inundat micul lac, transformându-l în ceea ce este
astăzi. Torentul a fost fantastic. Forţa apei a depășit de cca 300 de
ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se că pentru echilibrarea
nivelelor apelor ar fi fost nevoie de cca 40 de zile. În sprijinul
acestei teorii, cercetătorii arată că în anumite zone ale fundului Mării
Negre există ape dulci, rămăşițe ale vechiului lac. Din cauza lipsei
curenţilor şi a oxigenului, acele ape au rămas neamestecate cu apa
mării. Mai mult, acolo, mediul e lipsit de oxigen, ceea ce înseamnă că
există condiţii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de
ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Mării Negre câteva
specii de scoici, unele dispărute, altele pe cale de dispariţie, toate
cu o vechime cuprinsă între 7.500 și 15.000 de ani, ceea ce i-a făcut pe
cercetători să afirme că Marea Neagră a fost pe vremuri un lac cu apă
dulce. Actuala mare nu exista în urmă cu 10-15.000 de ani, aici trăind o
civilizaţie prosperă, căreia îi aparţin construcţiile ciudate semnalate
de sonar pe fundul apei. Şi ca totul să fie şi mai încurcat, s-a
pronunţat cuvântul Atlantida.
Harta întocmită cu ajutorul sonarelor a
lăsat să se întrevadă că pe vremuri, fundul mării era în fapt „un ţărm
plat, cu o plajă de nisip care cobora lin”, după cum spune coordonatorul
lucrărilor.
Potopul a început în România
Biblia vorbeşte despre un mare potop,
căruia nu i-a supravieţuit decât Noe şi familia sa. Deşi în afara lor nu
mai rămăsese niciun om pe Pământ, fiii lui Noe s-au întâlnit, totuşi,
cu oameni. Dar nu de inadvertenţele Bibliei ne vom ocupa în acest
material. Analizând scrierile vechi ale diferitelor popoare, constatăm
că la fiecare găsim câte un potop din care s-au salvat foarte puţini. Ce
e mai interesant e faptul că legendele româneşti vorbesc, la rândul
lor, despre diverse inundaţii catastrofale, dar cine să ia seama la
nişte poveşti… Şi totuşi, atunci când aceste „poveşti” sunt demonstrate
fizic, cu vestigii descoperite, lumea ştiinţifică amuţeşte, dă puţin
înapoi şi apoi încearcă să demonstreze noua ipoteză, uitând că tot ea
refuza să accepte nişte idei ce păreau a depăşi realitatea construită cu
migală de unii pseudo-cercetători, timp de ani de zile.
Sfârşitul Atlantidei şi începutul Potopului
Michael Robinson
profesor la Universitatea Ohio, este specializat în inundaţiile
catastrofale care s-au abătut asupra Pământului din cele mai vechi
timpuri. A fost unul dintre cei care au îmbrăţişat ipoteza emisă de
Robert Ballard, când acesta afirma că potopul biblic a început în
bazinul Mării Negre. Numai că, spre deosebire de Ballard, Robinson a
preferat pentru cercetările sale nu ţărmul turcesc, unde echipa primului
a descoperit doar o epavă de corabie veche de câteva mii de ani, ci
ţărmul nordic românesc, în apropiere de insula Şerpilor, şi unde
aparatura a înregistrat nişte construcţii ciclopice stranii și piramide
ce par de neînchipuit pentru zilele noastre.
„În cercetările mele, m-am bazat mult pe
textele mistice care arată că toate civilizaţiile îşi au rădăcinile pe
teritoriul patriei dumneavoastră şi am avut acces la toate descoperirile
făcute în România în acest sens, descoperiri de care românii nici măcar
n-au auzit”. Robinson își desfășoară cercetările și în lungul bazinelor
râurilor româneşti, despre care consideră că sunt rămăşițe ale unui
fluviu imens, care străbătea continentul eurasiatic, sau chiar ale unui
lac cu apă dulce, care acoperea România în urmă cu mai multe zeci de mii
de ani. Ipoteza lui este destul de îndrăzneaţă, dar nu singulară. El
afirmă că pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida şi
că cetățile descoperite în munţi nu sunt decât rămăşiţe a ceea ce a mai
rămas din străvechea civilizaţie, după scufundarea acesteia. Mai mult,
suprapune aceasta ipoteză cu o alta, cea a originii Potopului, punând
egalitate între cele două evenimente.
Pădurea îngropată
La mijlocul anilor ‘80, autorităţile de
la Bucureşti au decis cu o simplă semnătură să şteargă sate întregi de
pe harta României, să strămute populaţia, să distrugă vestigii
arheologice cu o vechime de câteva mii de ani. Totul în numele unui aşa
zis proiect de canalizare a Argeşului, de făurire a măreţului canal
Dunăre-Bucureşti. Atunci, în mai puţin de o săptămână, câteva localităţi
au dispărut definitiv din peisajul administrativ românesc. N-au fost
iertaţi nici măcar morţii. Numai că, după ce au săpat vreo 5-6 metri în
adâncime, cupele excavatoarelor au început să se umple cu tot felul de
resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat, în afara inginerilor care
coordonau lucrările. Aceştia au înţeles că acolo, la adâncime, e ceva și
au chemat arheologii. Nu mică a fost surpriza tuturor când au constatat
că la o adâncime de 15-25 de metri se găsea nici mai mult nici mai
puţin, decât o… pădure preistorică. Nisipul care o acoperise conservase
atât de bine lemnul copacilor, încât aceştia, eliberaţi de sub pământ,
păreau încă în viaţă şi se puteau deosebi soiurile.
Marea inundaţie glaciară
Specialiştii aduşi de la București au
descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun şi tei. Datarea cu carbon a
arătat că nisipul care acoperise pădurea de foioase avea o vechime
cuprinsă între 10.000 și 12.000 de ani. Ceea ce însemnă că pădurea în
sine era mult mai veche. Puţini au fost cei care s-au întrebat atunci
cum a ajuns pădurea să fie acoperită de ape. Se ştia că teritoriul
României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunoştea şi
motivul. Nimeni nu bănuia că peste câteva zeci de ani, Ballard urma să
vină şi să emită o ipoteză fantastică, anume că aici a avut loc marele
Potop descris de Biblie, în parte din cauza topirii gheţarilor şi
creşterea nivelului Mediteranei, fapt care a generat surparea limbii de
pământ care o unea cu Marea Neagră. Apele din sud au făcut ca nivelul
vechiului Pont Euxin să crească mult şi apele să se reverse pe
teritoriile din jur. Ulterior, apele s-au retras şi au permis apariţia
unei noi flore şi faune. Dar oare ce cantitate de apă s-a revărsat
asupra zonei argeşene, pentru ca nisipul rămas în urmă ei să aibă o
adâncime de 15 – 20 de metri? Ce ape puteau alimenta o astfel de
inundaţie?
Tsunami pe Argeş?
Descoperirea pădurii preistorice sub
pământurile Argeşului i-au determinat pe specialişti să cerceteze şi
zonele apropiate. Rezultatele au fost fantastice: pădurea se întindea pe
o suprafaţă mare, între localităţile Glina-Bobeşti, Jilava, Domneşti,
Mihăileşti-Cornetu. În plus, prospecţiunile arată că se întindea mult în
sud, aria terminându-se probabil undeva pe teritoriul Bulgariei. În
toate locurile, cercetările au arătat același lucru: apele au acoperit
zonele într-o perioadă extrem de scurtă, pe care arheologii au estimat-o
la doar câteva săptămâni. „Aşa ceva, nu se putea întâmpla din cauza
topirii gheţurilor, afară doar de cazul în care Terra a fost lovită de
un meteorit. Or, din câte ştim noi, acum 10.000-12.000 de ani niciun
meteorit nu a lovit Pământul”, afirmă Codrin Niculescu, paleontolog şi
biolog. În sprijinul teoriei lui vine absența totală a sedimentelor de
animale marine pe linia pe care se întinde pădurea preistorică. „Lipsa
aceasta ne arată clar că zona nu a fost marină, ci inundată întâmplător.
Iar compoziţia nisipului sărat a conservat foarte bine copacii”.
Bizară fortificaţie de lemn
Dar nu pădurea subterană a fost cea mai
interesantă descoperire a arheologilor veniţi la faţa locului. Într-una
din zile, săpătorii au scos la iveală o construcţie bizară din lemn,
alcătuită sub forma unei mici fortificaţii. Cu toate astea, nu s-au
găsit deloc schelete umane sau animale, în condiţiile în care s-a
presupus că respectiva construcţie nu s-a ridicat singură. „Unde au
dispărut cei care au construit ciudata fortificaţie de lemn este iarăşi o
întrebare fără răspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul uriaş să-i fi
surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apă, să fi
fost mâncate de animalele marine. Dar la fel de posibil e ca locuitorii
să fi aflat din timp despre iminenţa valului ucigaş şi să se fi retras
pe înălţimile munţilor. Dar dacă acceptăm cea de a doua ipoteză ca fiind
mai plauzibilă, de unde puteau şti nişte primitivi că oceanul va mătura
zona Argeşului?”.
Când vine vorba de istoria
umanităţii, ştiinţa actuală încearcă să inoculeze ideea de evoluţie,
mentală, fizică, socială și chiar şi spirituală. Realitate este alta:
toate civilizaţiile care s-au succedat pe planetă au dez-evoluat,
societatea actuală nefăcând rabat de la această „regulă”. Este de ajuns
să privim ce se întâmplă acum în lume pentru a înţelege asta.
Pornind de la pădurea antică descoperită
pe linia Argeşului, ulterior s-au făcut săpături în partea opusă, pe
Valea Prutului. Şi… surpriză, au fost descoperite depuneri stratificate
de nisip cu aceeaşi compoziţie ca şi cel din sudul ţării şi datând din
aceeaşi perioadă de timp, respectiv sfârşitul paleoliticului şi
începutul neoliticului. Nu au fost găsite și păduri de data asta, dar
probabil că zona nu era una împădurită, ci de câmpie. „În acel moment am
fost puşi în faţa unei întrebări fără precedent. Ce fel de val putea să
măture întreg cuprinsul ţării şi să aibă o înălţime de peste 100 de
metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau
toată Europa? A fost un val oceanic, cu apă sărată sau un val cu apă
dulce?”.
Copacii milenari
Dincolo de ipotezele cercetătorilor, locuitorii din Mihăilești continuă
să scoată din carierele de piatră trunchiuri vechi de mii de ani şi să
le ardă în sobă. Florea Dumitru spune: „Domnule, noi suntem unicat în
lumea asta. Noi nu mergem la pădure ca să tăiem un copac. Noi dezgropăm
copacii de care avem nevoie pentru foc. Şi numai bunul Dumnezeu ştie cum
au ajuns pomii ăștia sub nisip. Cei mai bătrâni spun că aşa au rămas de
la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe”. Deocamdată nicio ipoteză nu a
fost pe deplin demonstrată. Iar numărul copacilor milenari descrește de
la o zi la alta. Trebuie oare să condamnăm localnicii pentru că distrug
urmele trecutului încercând să supraviețuiască? La urma urmei, nu așa
au făcut dintotdeauna oamenii? Fiecare nouă civilizație a distrus-o pe
cea veche. Și nu din răutate, ci din simpla dorință de supraviețuire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu