Pages - Menu

Surse de vitamina F, Rolul si efectele carentei

Vitamina F reprezinta o grupare de acizi grasi mono si polinesaturati, intrand in componenta uleiurilor vegetale (acid linoleic, acid linolenic, acid arahidonic). Acesti acizi nu pot fi sintetizati in organism, fiind obtinuti din unele produse alimentare si cunoscuti sub denumirea de acizi esentiali. Ei sunt liposolubili, foarte usor oxidabili si activi numai in prezenta vitaminelor B6 si E.

Nu toti acizii grasi nesaturati, fie ei si cu mai multe legaturi duble, apartin grupului vitaminelor F. Pe langa nomenclatura alfabetica (F), aceste vitamine mai pot fi intalnite, in functie de criteriul la care se apeleaza, sub denumirea de: vitamine antidermatitice (dupa actiunea fiziologica), acizi grasi polinesturati (dupa structura chimica) sau acizi grasi esentiali (AGE).

Vitamina F intra in structura fosfolipidelor si faciliteaza transportul si eficienta utilizare a grasimilor in organism. Este hipocolesterolemica, deci si antiaterosclerotica, ea constituind si un factor de crestere si de sustinere a functiei antitoxice a ficatului. Mai mult, vitamina F:

- ajuta la mentinerea permeabilitatii normale a membra nelor celulare;
- nu permite migratia bacteriilor intestinale producatoare de toxine;
- asigura sanatatea pielii si a parului;
- combate diferitele afectiuni cardiace ;
- ajuta la scaderea greutatii corporale, prin arderea grasimilor saturate.

Necesarul zilnic

Continutul in vitamina F se exprima in mg/100 g produs comestibil. Pana in prezent, nu au fost stabilite dozele zilnice necesare in aceasta vitamina; s-a emis insa ideea potrivit careia consumul ridicat de glucide determina cresterea necesarului de vitamina F.

Surse de vitamina F

Acizi componenti ai vitaminei F se gasesc indeosebi in uleiul de floarea-soarelui (de preferat, obtinut prin presare la rece), in uleiul de porumb si de soia, in arahide si nuci, in semintele de dovleac (crude) si in alune, in migdalele dulci si in uleiul de ficat de peste etc. Bogat in vitamina F este si uleiul de masline obtinut prin presare la rece, ca si fructele de catina alba (8 mg/ 100 g). Grasimile saturate, caldura si oxigenul sunt principalii inamici ai vitaminei F.

Carenta de vitamina F

Se afla la originea a numeroase afectiuni, precum: acnee infantila, eczeme, prurit anal, arterite si flebite, angina pectorala, infarct miocardic, tulburari hepatice si nervoase, disfunctii sexuale, hematurie, diferite leziuni renale, tulburari digestive, cresterea nivelului metabolismului bazal, varice, litiaza biliara, oprirea cresterii, migrene, tulburarea ciclului menstrual etc.

Excesul de vitamina F

Doar in cantitati foarte mari, vitamina F determina hipervitaminoze, care se manifesta ca hipovitaminozele, insa mai sever. Cantitatile mari de vitamina F insa, aduc cu sine in organism mari cantitati de lipide, ceea ce conduce la surplus de greutate si la decalaje metabolice sau hormonale. Insa, in dozele recomandate, vitamina F nu ingrasa, ba chiar poate avea un efect contrar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu