Palmele tale sunt o carte deschisă despre viitorul tău. Pentru a avea un tablou complet, trebuie să urmărești elementele din ambele palme, fiecare dintre ele conținând alte mesaje. Palma stângă simbolizează subconștientul și se referă la calitățile tale potențiale, iar palma dreaptă îți arată cum îți poți dezvolta aceste calități sub influența mediului înconjurător.
Mâna pătrată
Este numită în chiromanție ”mâna de pământ” și duce cu gândul automat la ceva solid. Persoanele cu mânile păstrate iubesc ordinea, lucrurile bine făcute și acțiunea. O astfel de persoană nu va pierde prea mult timp cu detaliile, ci va acționa mai întâi și abia apoi se va gândi la lucrurile care trebuie finisate sau îndreptate. Este posibil ca profesia destinată să fie una manuală, iar dacă mâna este puternică și musculoasă, înseamnă că îi place să își asume riscuri mari în viață în speranța unor câștiguri mari.
Mâna ovală
În literatura de specialitate este numită ”mâna de foc”, are o formă ușor ovală care reprezintă finețea, iar degetele sunt de regulă lungi și subțiri. Posesoarea unei astfel de mâini alege de obicei o meserie în care își pune în valoare creativitatea și simțul artistic. Persoanele cu mâini ovale se feresc de activitățile de rutină și le place să fie independente. Pentru menținerea echilibrului, ele au nevoie de prieteni pentru a le ridica moralul în momentele de cumpănă.
Mâna lungă
Se mai numește și ”mâna de aer”, seamănă cu mâna păstrată, dar este mai subțire și mai delicată, ceea ce reflectă și personalitatea celui în cauză. Posesorul sau posesoarea unei astfel de mâini este creativă și neobosită în a-și cultiva spiritul și intelectul. Datorită acestor calități, reușește să își construiască o carieră de succes și să urce în ierarhia socială. În dragoste, este atrasă mai mult de inteligență, decât de afecțiune sau de aspectul fizic.
Mâna îngustă
Este ”mâna de apă”, mică și fină, mult mai lungă și subțire decât celelalte. Pentru persoanele cu acest tip de mână, imaginația este un mijloc de evadare din cotidian și de rezolvare a problemelor. Sunt visătoare, dezorganizate, ușor influențabile, iar compania unor persoane răuvoitoare le-ar putea crea probleme.
Vârfurile degetelor te ajută să ”citești” în palme
Vârfurile ușor aplatizatePersoana în cauză debordează de energie și caută mereu să descopere noi și noi orizonturi. Această persoană are multă încredere în forțele proprii și investește multă energie în profesia pe care și-a ales-o. Însă, este obligatoriu să se regăsească în această profesie.
Vârfurile rotunde
Aceste persoane se adaptează ușor la schimbările din viața lor. Le place să studieze și să se instruiască permanent, au capacitatea înăscută de a comunica ușor și iubesc celebritatea. În profesie, sunt foarte capabile și au șansa unei poziții sociale de invidiat.
Vârfurile ascuțite
Cei care au vârfurile degetelor ascuțite stau foarte bine la capitolul intuiție. Când acționează, o fac mai întâi pe baza instinctului și mai apoi în funcție de sfaturile celor din jur. Sunt persoane sensibile, emotive, care se simt bine cu o profesie liberală și creativă.
Culoarea din palme, simbol temperamental
Culoarea corespunde tipului de temperament și trebuie observată de obicei dimineața devreme, înainte de a depune efort fizic. Întinde bine palma și vezi ce nuanță are pielea, dacă este mai roz sau mai gălbuie sau dacă are o ușoară tentă verzuie.Nuanța roz este caracteristică pasionaților și oamenilor activi.
Nuanța verzuie este tipică intelectualilor, pesimiștilor sau melancolicilor.
Nuanța gălbuie se observă la persoanele irascibile, nervoase, temperamentale, cărora le place să domine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu