Pages - Menu

Beneficiile consumului de durian, un fruct exotic

Durianul este un fruct exotic, originar din Brunei, Indonezia și pădurile tropicale din Malaezia. Deși există 30 de specii cunoscute de copaci Durian, doar 9 dintre acestea au fost identificate pentru producția de fructe comestibile.
Supranumit în sud-estul Asiei şi “regele fructelor”, durianul este adesea considerat un fruct controversat, foarte iubit de unii, datorită gustului său absolut unic, și total disprețuit de alții, datorită mirosului. Miezul, cel atât de iubit sau blamat, are consistența moale și densă, ca o budincă groasă de vanilie, iar culoarea variază de la galben intens până la portocaliu, în funcție de specie.
Din cauza mirosului neplăcut, durianul este interzis în locurile publice din Singapore, Malaezia sau Thailanda, incluzând metrourile, hotelurile şi instituțiile publice.
Durian a fost cunoscut și consumat în Asia de Sud din vremuri preistorice, dar în lumea occidentală a ajuns doar cu aproximativ 600 de ani în urmă.
Cea mai timpurie referinţă europeană cu privire la durian este înregistrată în secolul al XV-lea de către Niccola Da Conti, un negustor veneţian care a călătorit în China şi în zona Asiei de Vest, şi care, a menţionat în documentele sale existenţa acestui fruct. Medicul portughez Garcia de Orta a menţionat fructul în cartea sa “Coloquois dos simpli e Drogas da India”, apărută în 1563. De asemenea, botanistul german Georg Eberhard Rumphius a oferit informaţii detaliate despre fructul regilor, cuprinse într-un ierbar din 1974.

Fructul conține vitamine și minerale impresionante, precum vitaminele A, B6, C, acid folic, tiamină, riboflavină, niacină, potasiu, fier, calciu, magneziu, sodiu, zinc, fosfor. De asemenea, conţine nutrienţi, cum ar fi fitonutrienţi, apă, proteine ​​şi grăsimi alimentare benefice.
Beneficiile consumului de durian:
  1. reface energia și revitalizează corpul instantaneu.
  2. ajută la protejarea mucoasei colonului prin reducerea timpului de expunere la toxine.
  3. stimulează sistemul imunitar.
  4. ajută la eliminarea substanţelor chimice din intestin cauzatoare de cancer.
  5. reduce durerile de cap, și simptomele de depresie, anxietate, şi de stres.
  6. reduce riscul de a dezvolta Alzheimer şi demenţă.
  7. ajută organismul să dezvolte rezistenţă împotriva agenţilor infecţioşi şi curăţă radicalii liberi.
  8. previne cancerul şi inhibă activitatea radicalilor liberi.
  9. ajută la producerea şi formarea de celule roşii din sânge.
  10. protejează împotriva bolilor cardiovasculare.
  11. îmbunătăţeşte digestia.
  12. ajută la controlul ritmului cardiac și a tensiunii arteriale.
  13. reduce șansele de îmbătrânire prematură.
  14. ajută la inducerea somnului și la controlul evenimentelor epileptice.
  15. întăreşte oasele.
  16. îmbunătăţeşte semnele de anemie.
  17. reduce cantitatea de colesterol din sânge.
  18. vindecă insomnia.
  19. scade tensiunea arterială.
  20. reduce inflamarea articulaţiilor.
  21. ajută la sănătatea tiroidei.
  22. reduce frecvența diareei pentru persoanele cu scaun liber.
  23. ajută la creșterea funcției cognitive și de memorie.
  24. întârzie apariția unor simptome precum ridurile, petele de vârstă, degenerescenţa maculară, căderea părului, slăbirea danturii, artrita, cancerul şi bolile de inimă.
  25. reduce riscul de infertilitate la bărbaţi şi femei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu