Cunoscută la noi mai mult drept o plantă de leac, în ţările din vestul
Europei este o foarte apreciată plantă aromatică, folosită într-o
multitudine de preparate gastronomice. Supranumită şi antibioticul
săracului, este eficientă în tratarea afecţiunilro şi chiar a viciilor.
Cimbrișorul (Thymus serpyllum) este o plantă perenă,
erbacee, la bază semilemnificată, din genul Thymus, cu flori purpurii
sau roz și ciclam, rar albe, care înflorește vara-toamna. Este ruda
sălbatică a cimbrului de câmp. Crește pe dealuri, pe pajiști sau pășuni
alpine şi în locuri mai greu accesibile, precum stâncăriile.
Se folosește atât pentru condimentarea alimentelor, cât și pentru
prepararea unor ceaiuri în medicina naturistă. Are o acțiune diuretică
și antiseptică intestinală, dar se recomandă ca stomahic-aromatic în
tusea spastică, convulsivă și astmatică.
Tratează alcoolismul
Persoanele dependente de alcool pot folosi cu succes infuzia de
cimbrişor ca un remediu natural eficient pentru alungarea viciului.
Dintr-un litru de apă clocotită şi un pumn de cimbrişor uscat se prepară
o infuzie care trebuie sorbită câte puţin timp de 2-3 ore în fiecare
dimineaţă. Ceaiul se bea neîndulcit şi în cantităţi mici, la câte 10-15
minute.
Stimulează apetitul
Consumat dimineaţa, ceaiul de cimbrişor stimulează apetitul. În
acelaşi timp ajută la eliminarea paraziţilor intestinali, la tratarea
constipaţiei, a enterocolitei şi a enteritei.
Tratează bolile psihice
Această plantă este extrem de benefică în tratarea nevrozei astenice, a depresiei, a anemiei, a epilepsiei şi a migrenelor.
Calmează durerile menstruale
Infuzia de cimbrişor ajută la calmarea durerilor menstruale şi a
inflamaţiilor sânilor. În plus, stimulează secreţia bilei şi
contracţiile vezicii urinare.
Tratează infecţiile pielii
Infecţiile şi afecţiunile pielii pot fi tratate cu infuzie de
cimbrişor. Zonele afectate se spală cu apă fiartă în care a fost
infuzată planta.
Tratează astmul
Cimbrişorul poate fi folosit cu succes şi în tratarea unor afecţiuni
respiratorii, precum astmul, bronşitele, gripa, răguşeala şi tusea
convulsivă.
Contraindicaţii
Consumul ceaiului de cimbrişor este interzis femeilor însărcinate,
bolnavilor de ulcer, pielonefrită, hepatită, arterioscleroză coronariană
şi cerebrală şi fibrilaţie auricurală. În caz de consum exagerat, duce
la hiperfuncţia glandei tiroide şi la instalarea depresiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu