Cercetările unor oameni de
ştiinţă au confirmat, în ultimii ani, o ipoteză (de altfel mai veche,
dar nedemonstrată) care susţinea că în Biblie există inclus, alături de
informaţiile spirituale evidente şi un anumit cod secret care poate
dezvălui evenimente care au avut loc cu mii de ani după ce a fost scrisă
Biblia. Codul biblic a fost descoperit în versiunea originală a
Bibliei, în limba ebraică, în Vechiul Testament.
Cel care a descoperit codul biblic este
Dr. Eliyahu Rips, care este la ora actuală unul din cei mai mari experţi
din lume în teoria grupurilor, un domeniu al matematicii care stă
labaza fizicii cuantice.
Eliyahu Rips este un om modest. El are,
mai mereu, tendinţa de a acorda altora meritul pentru propriile sale
realizări,astfel încât la prima vedere nimeni nu ar bănui că de fapt el
este un matematician de renume mondial. Majoritatea ziariştilor care
l-au văzut au fost tentaţi să susţină că descoperirile sale nu au nimic
de luat în seamă.
Descoperirea lui Rips a fost însă confirmată de matematicieni de renume de la Harvard, Yale şi Universitatea Ebraică.
Acest cod a fost verificat, de asemenea, şi de un specialist în cifruri şi coduri de la Ministerul Apărării al SUA şi a mai trecut cu succes trei expertize efectuate de specialişti la care a făcut apel o importantă revistă de matematică din SUA.
Acest cod a fost verificat, de asemenea, şi de un specialist în cifruri şi coduri de la Ministerul Apărării al SUA şi a mai trecut cu succes trei expertize efectuate de specialişti la care a făcut apel o importantă revistă de matematică din SUA.
Teoria legată de codul biblic a devenit
mai cunoscută în mass-media şi a fost luată mai în serios, abia după un
tragic eveniment prezis cu ajutorul codului şi care, datorită faptului
că nu a fost luat în seamă de persoana direct vizată, s-a adeverit mai
apoi, din păcate.
Iată derularea evenimentelor: la 1
septembrie 1994,ziaristul american Michael Drosnin a plecat la Ierusalim
pentru a-i înmâna lui Ytzhak Rabin următoarea scrisoare:
“Un matematician israelian a descoperit
în Biblie un cod secret care pare să dezvăluie amănunte ale unor
evenimente care au avut şi au loc la sute şi mii de ani după ce a fost
scrisă Biblia.
Motivul pentru care vă aduc la cunoştinţă acest fapt este acela că singura dată când numele dumneavoastră complet, Ytzhak Rabin, apare în Biblie, el este intersectat de expresia “criminal va asasina”. Faptul n-ar trebui tratat cu indiferenţă, deoarece atât asasinarea lui Anwar el-Sadat, cât şi atentatele cărora le-au căzut victime John şi Robert Kennedy sunt, de asemenea, codificate în Biblie.
Cred că sunteţi într-un real pericol, dar acest pericol poate fi evitat.”
Motivul pentru care vă aduc la cunoştinţă acest fapt este acela că singura dată când numele dumneavoastră complet, Ytzhak Rabin, apare în Biblie, el este intersectat de expresia “criminal va asasina”. Faptul n-ar trebui tratat cu indiferenţă, deoarece atât asasinarea lui Anwar el-Sadat, cât şi atentatele cărora le-au căzut victime John şi Robert Kennedy sunt, de asemenea, codificate în Biblie.
Cred că sunteţi într-un real pericol, dar acest pericol poate fi evitat.”
La 4 noiembrie 1995, a venit cumplita
adeverire: un glonţ în spate, tras lui Yitzak Rabin, de către un om care
se credea investit cu o misiune divină. Aceasta era o crimă codificată
în Biblie acum peste 2000 de ani.
Acelaşi ziarist – Michael Drosnin – a
mai urmărit să-l avertizeze pe şeful Cartierului General al Serviciului
de Contrainformaţii al Israelului despre războiul din Golf şi de
intenţia Irak-ului de a lansa rachete asupra Tel-Aviv-ului.
Rips îi arătase ziaristului o secvenţă
din codul biblic unde cuvintele “Hussein”, “Scud” şi “rachetă rusească”
apăreau codificate împreună.
De asemenea “Hussein a ales o zi” era o expresie ce apărea în acea secvenţă. Aprofundând căutările în acest sens, Rips a găsit în cod “foc în 3 Şevat” – dată din calendarul ebraic ce corespundea zilei de 18 ianuarie 1991.
De asemenea “Hussein a ales o zi” era o expresie ce apărea în acea secvenţă. Aprofundând căutările în acest sens, Rips a găsit în cod “foc în 3 Şevat” – dată din calendarul ebraic ce corespundea zilei de 18 ianuarie 1991.
Aceasta a şi fost ziua în care Irak-ul a
lansat prima rachetă Scud împotriva Israelului confirmând datele
oferite de cod. La întrebarea lui Drosnin “Cine poate şti cu 3000 de ani
înainte că va fi un război în Golf, ca să nu mai vorbim de lansarea
unei rachete împotriva Israelului pe 18 ianuarie?”, Rips a răspuns
foarte tranşant: “Dumnezeu!”.
După aceste evenimente prezise de cod şi
mai apoi adeverite, Michael Drosnin declara următoarele: “În mod cât se
poate de limpede, codul nu este la fel ca profeţiile lui Nostradamus,
nu este ceva de genul “o stea se va arăta pe cer de la Răsărit şi un
mare rege va cădea” cuvinte ce pot fi interpretate ulterior, astfel
încât să corespundă oricărui eveniment care se petrece în realitate. Nu,
aici este vorba de detalii la fel de precise ca acelea din ştirile
transmise de CNN, toate acestea fiind descoperite înainte ca evenimentul
să se producă.”
Teoria lui Rips despre codul biblic
consideră Biblia ca o gigantică grilă de cuvinte încrucişate. Pentru a
găsi codul, Rips a eliminat toate spaţiile dintre cuvinte şi a
transformat întrega Biblie originală într-un şir continuu de litere,
cuprinzând 304.805 caractere. Informaţiile sunt obţinute prin selectarea
a fiecărei a N-a literă, unde N are o valoare precisă şi corespunzător
aleasă – de exemplu: 4,5,12,18,etc.
Un exemplu foarte simplu ar fi
următorul: avem propoziţia “Cum să obţii date.”, pe care o compactăm şi
ea devine “cum să obţii date” din care vom selecta, începând cu prima,
fiecare a cincea literă: “cum să obţiidate” şi rezultă astfel cuvântul
“cod”.
Cu ajutorul unui calculator, sunt
căutate în această matrice formată de textul biblic adus în forma
descrisă mai sus, cuvinte şi fraze ascunse de codurile de intervale. Se
începe de la prima literă a Bibliei şi se caută pentru fiecare secvenţă
de intervale posibilă cuvintele pe care noi le solicităm, care sunt
descifrate cu intervale de una, două, trei litere, ş.a.m.d. până la
câteva mii.
Apoi se repetă aceeaşi operaţie de
căutare începând de la cea de-a doua literă şi continuând astfel până la
ultima literă a Bibliei. După ce găseşte cuvântul-cheie, calculatorul
începe să caute informaţii asociate aflate cât mai aproape de acesta.
Astfel, de exemplu, unde a fost găsit numele Rabin, se aflau alături şi
alte date: Amir (care s-a dovedit ulterior a fi chiar numele
asasinului), Tel Aviv, anul ebraic 5756 care începea în septembrie 1995,
toate aceste informaţii reale fiind codificate în acelaşi pasaj.
Primul indiciu modern al codificării
Bibliei a fost găsit, cu peste cincizeci de ani în urmă, de către H. M.
D. Weissmandel, un rabin din Praga. Acesta observase că, dacă sărea
cincizeci de litere, şi apoi alte cincizeci şi apoi alte cincizeci,
găsea cuvântul “Tora”, înscris la începutul “Genezei”. De asemenea ,
observase că aceeaşi secvenţă de intervale ortografia din nou cuvântul
“Tora” în “Ieşirea”, “Numerii” şi “Deuteronom”.
Weissmandel nu a dat niciodată această
descoperire publicităţii. Discipolii săi au publicat însă, ulterior, o
carte cu tiraj limitat “Torat Hemed”, în 1958, în care se făcea pe scurt
referire la cercetările rabinului Weissmandel în legătură cu codul, pe
care acesta le efectuase în perioada premergătoare celui de-al doilea
război mondial.
Unul dintre aceşti discipoli, rabinul
Azriel Tauber, a relatat că în acei ani, dinaintea apariţiei
calculatoarelor, Weissmandel transcrisese întregul text al Torei pe fişe
cuprinzând câte 100 de litere, dispuse pe 10 rânduri de câte 10 litere,
şi apoi căutase cuvinte ortografiate cu litere aflate la intervale
echidistante.
Primul savant modern, omul care a
înţeles mecanica sistemului nostru solar şi a descoperit forţa
gravitaţiei, Sir Isaac Newton, era şi el încredinţat de faptul că în
Biblie există un cod secret care dezvăluie viitorul. Newton a învăţat
ebraica şi a urmărit aproape jumătate din viaţă să descopere acest cod.
Isaac Newton considera acest cod mult mai important decât legea
atracţieiuniversale.
J. M. Keynes, biograful lui Newton,
susţine că acest cod biblic a fost o obsesie pentru marele savant. Când
Keynes a văzut documentele lui Newton a avut un şoc: cea mai mare parte a
lucrărilor lui Newton nu se refereau aşa cum se aştepta el, la
matematică sau la astronomie ci la teologie esoterică. Acele scrieri
dezvăluiau faptul că marele fizician era încredinţat că în Biblie era
ascunsă o profeţie a istoriei omenirii.
Newton avea certitudinea că Biblia, de
fapt chiar întregul univers, era o criptogramă alcătuită de Dumnezeu, pe
care el voia să o descifreze. Newton nu a reuşit însă să descopere
acest cod. Munca sa nu a dat nici un rezultat, oricare au fost formulele
matematice aplicate. Descoperirea care i-a scăpat lui Newton a fost
făcută de Eliyahu Rips, pentru că matematicianul israelian dispunea de
un instrument esenţial pe care Newton nu-l avea: un calculator. Se pare
că textul ascuns al Bibliei a fost codificat cu un fel de “zăvor”
temporizat, care nu a putut fi deschis până la descoperirea
calculatorului.
Cu tot scepticismul unor matematicieni,
nimeni nu a putut găsi vreo eroare în demonstraţia matematică. Nimeni nu
a putut să infirme cu argumente solide faptul uluitor că Biblia era
codificată şi că dezvăluia evenimente care ulterior s-au petrecut după
descrierea ei.
Unii oameni de ştiinţă, mai
convenţionalişti, nu au acceptat codul. Un astfel de exemplu a fost cel
al lui Avraham Hasofer, care a atacat codul biblic înainte ca Rips să fi
publicat demonstraţia matematică. Hasofer a argumentat că este posibil
ca anumite tipuri de configuraţii să existe în orice ansambluri mari de
date.
La atacul lui Hasofer, Rips a replicat
că este posibil ca, de exemplu, să găseşti într-un ansamblu de date
suficient de mare numele lui Saddam Hussein. Dar este aproape imposibil
să găseşti termenii “Scud”, “rachetă rusească” precum şi data
declanşării războiului, în acelaşi loc, dezvăluite într-un mod
anticipat.
Nimeni nu poate înţelege încă, modul în
care a fost creat codul. Toţi oamenii de ştiinţă care au constatat
realitatea codului biblic, sunt de acord cu faptul că nici cele mai
rapide calculatoare de care dispunem în ziua de astăzi şi nici toate
computerele de pe pământ lucrând împreună n-ar fi putut să codifice
Biblia, aşa cum a fost ea codificată acum trei mii de ani în urmă.
Rips declara că:”Este vorba de o minte
care depăşeşte cu mult orice imaginaţie a noastră. Informaţia inclusă în
cod este probabil infinită.”
Nimeni nu ştie dacă, nu cumva, fiecare
dintre noi, cu tot trecutul şi viitorul său, figurează în vreun cod de
nivel superior şi încă necunoscut al Bibliei şi dacă aceasta nu este
într-adevăr o “Carte a Vieţii”. Toţi marii conducători ai lumii din
timpul celui de-al doilea război mondial – Roosvelt, Churchill, Stalin,
Hitler – sunt menţionaţi în cod.
America, “revoluţie” şi anul 1776 apar la un loc. Napoleon este codificat alături de Franţa dar şi de Waterloo şi Elba.
“Când am folosit un calculator, am dat
lovitura”, relatează Rips. El a povestit că a găsit mult mai multe
cuvinte codificate decât prevedea domeniul statisticii în virtutea
“legiilor hazardului”, iar atunci a fost cel mai fericit moment din
viaţa sa.
Rips a elaborat un model matematic
complex care, atunci când a fost implementat pe un program de
calculator, a confirmat faptul că Vechiul Testament este, într-adevăr,
codificat. Rips s-a împotmolit însă în drumul spre “victoria finală”,
care trebuia să fie o metodă simplă şi elegantă de a dovedi realitatea
codificării Bibliei. Pentru a reuşi, a fost ajutat de fizicianul
israelian Doron Witzum, care a completat modelul matematic.
În rezumatul de pe pagina de deschidere a
referatului asupra experimentului lor iniţial, intitulat “Secvenţe de
litere echidistante în Geneză” se menţiona: “Analiza indică faptul că în
textul “Genezei” sunt intercalate informaţii ascunse sub forma unor
secvenţe de litere echidistante. Rezultatul este semnificativ în
proporţie de 99,998%”.
Rips şi colegii lui căutaseră numele a
32 de mari învăţaţi, înţelepţi, din epoca biblică până în vremurile
moderne, pentru a determina dacă numele şi datele calendaristice ale
naşterii şi morţii lor erau codificate în prima carte a Bibliei. Pe de
altă parte, căutaseră aceleaşi nume şi date şi în traducerea ebraică a
romanului “Război şi pace”, al lui Tolstoi, precum şi în alte două texte
originale ebraice. În Biblie, numele şi datele erau codate laolaltă, pe
când în “Război şi pace” şi în celelalte două cărţi, nu.
Probabilitatea ca informaţiile
codificate să apară datorită unor coincidenţe accidentale s-a dovedit,
în cele din urmă, a fi de 1 la 10 milioane. În cadrul experimentului său
final, Rips a luat cele 32 de nume şi 64 de date şi le-a amestecat în
10 milioane de combinaţii diferite, astfel încât 9 999 999 dintre ele să
nu corespundă şi doar osingură combinaţie să fie corectă.
Apoi a efectuat o verificare pe
calculator, pentru a vedea care dintre cele 10 milioane de combinaţii
dădea cel mai bun rezultat şi a constatat că numai în Biblie numele şi
datele corecte apăreau împreună. “Nici una dintre combinaţiile aleatorii
nu era corectă. Rezultatele erau 0 contra 9 999 999 sau, altfel spus, 1
la 10 milioane.”
Astfel de experimente, cum este cel
descris anterior au mai fost realizate folosind şi alte opere literare
cum ar fi “Crimă şi pedeapsă”, de Dostoievski, un text ce cuprinde
304.805 litere, fiind deci comparabil cu şirul de litere din Biblie.
Aici numele Yitzac Rabin nu apărea deloc, în nici o secvenţă de
intervale. Alte nume codificate în Biblie, cum ar fi Shakespeare sau
Kennedy apăreau şi aici. Cu toate acestea, în timp ce în Biblie
cuvintele ce apăreau după numele lui Kennedy erau “va muri”, iar oraşul
Dallas era codificat în acelaşi pasaj, în “Crimă şi pedeapsă” nu apărea
nici un fel de asociaţie logică.
La fel, “Shakespeare” apărea o singură
dată în romanul lui Dostoievski, dar nicidecum asociat cu numele unor
opere ale sale cum apare acesta în Biblie.
“Distincţia dintre prezent, trecut şi viitor este doar o iluzie, oricât ar fi de persistentă.” Albert Einstein, 1955 codificări şi în alte scrieri l-au ajutat pe Rips să-şi susţină teoria, şi să concluzioneze:
“Distincţia dintre prezent, trecut şi viitor este doar o iluzie, oricât ar fi de persistentă.” Albert Einstein, 1955 codificări şi în alte scrieri l-au ajutat pe Rips să-şi susţină teoria, şi să concluzioneze:
“Fireşte că dacă s-ar căuta suficiente
exemple într-o altă carte, s-ar găsi până la urmă unele cuvinte asociate
logic sau apărând la un loc. Dar numai în Biblie apar informaţii
asociate în mod constant şi coerent. Nimeni nu a descoperit nimic
asemănător în nici o altă carte, în nici o traducere şi în nici un alt
text ebraic original, cu excepţia Bibliei.”
Un criptograf veteran de la strict
secreta National Security Agency din SUA, Harold Gans era sigur că putea
dovedi falsitatea demonstraţiei realizată de Rips pentru codul biblic.
Gans a realizat propriul său program de calculator şi a refăcut
căutările făcute de Rips în codul biblic, în legătură cu datele despre
cele 32 de personalităţi care apăreau codificate în Biblie.
Spre marea uimire a lui Gans,
informaţiile existau: datele la care se născuseră şi muriseră acele
personalităţi, erau codificate în Biblie împreună cu numele lor. Lui
Gans nu i-a venit să creadă, dar tot mai era convins că nu există nici
un cod în Biblie. Astfel, el a hotărât să caute şi alte informaţii în
legătură cu cele 32 de personalităţi care apăreau codificate în Biblie,
în speranţa că va găsi ceva cu care să dea la iveală falsul din
experimentul lui Rips, eventual chiar şarlatania matematicianului
israelian.
Gans a pornit de la ipoteza că, dacă
există un cod adevărat, atunci el ar trebui să conţină şi informaţii
exacte despre localităţile unde s-au născut cele 32 de persoane
codificate. După aproximativ 400 de ore de căutări, Gans a verificat
concordanţa celor 32 de nume cu localităţile lor natale. În plus, Gans a
mai realizat o căutare asemănătoare pentru alte 34 de personalităţi
cunoscute, pentru care a verificat concordanţa nume-loc de naştere,
iar rezultatul a fost exact.
iar rezultatul a fost exact.
Concluzia lui Gans a fost că în Biblie
sunt codificate informaţii despre trecut şi viitor într-un mod care
exclude din punct de vedere matematic, orice coincidenţă, iar acest gen
de informaţii nu se găsesc în nici un alt text. După spusele lui Gans,
experimentele pe care le-a realizat în legătură cu codul Bibliei l-au
transformat dintr-un ateu convins într-o peroană profund religioasă.
Rips şi Wiztum au prezentat articolul
lor uneia dintre cele mai importante reviste americane de matematică,
“Statistical Science”. Mai mulţi matematicieni care lucrau pentru acea
revistă au verificat demonstraţia matematică ce susţine existenţa
codului. Teoria codului Bibliei a trecut cu succes şi toate aceste
teste, fiind astfel acceptată de “Statistical Science”.
În continuare vă prezentăm unele exemple
de personalităţi marcante ce apar codificate în Biblie, precum şi
menţiunile despre acestea pe care le oferă codul.
Homer apare codificat ca fiind “poet
grec”; Shakespeare apare codificat ca “reprezentant pe scenă”, alături
fiind codificate şi unele opere a lui: “Hamlet” şi “Macbeth”. Şi
Beethoven şi Bach apar codificaţi în Biblie, pentru fiecare apărând
menţiunea “compozitor german”. Mozart apare şi el în cod alături de
cuvintele “compozitor” şi “muzică”, iar Rembrant este codificat “pictor
olandez”.
Fiecare progres al tehnologiei moderne a
fost înregistrat în codul biblic. Fraţii Wright apar codificaţi alături
de cuvântul “avion”, Edison este codificat cu “electricitate” şi “bec
electric”, iar Marconi este codificat cu “radio”. Newton apare codificat
cu “gravitaţie”. După cum am menţionat anterior, Newton intuia
existenţa unui cod ascuns în Biblie, pe care însă nu l-a aflat; codul
însă, “ştia” de Newton, deoarece, în codul biblic, alături de expresia
“codul Bibliei” apare şi numele lui Newton.
Einstein apare codificat în Biblie doar o singură dată.
Enunţul “s-a prezis o persoană cu mintea ageră” apare în acelaşi loc. Cuvântul “ştiinţă”, peste care se suprapune expresia “o nouă şi excelentă înţelegere” intersectează numele savantului. Şi chiar deasupra lui “Einstein”, textul ascuns menţionează “el a răsturnat realitatea prezentă”. Teoria relativităţii, principala descoperire a lui Einstein, este de asemenea codificată. Este posibil ca şi teoria “câmpului unificat” să fie codificată în Biblie. Împreună cu numele lui Einstein, în matricea în care figurează unica lui menţiune, împreună cu teoria relativităţii, codul oferă şi indiciul “adăugaţi o a cincea parte”, lucru pe care l-a urmărit şi Einstein în studiile sale despre “a cincea forţă”.
Enunţul “s-a prezis o persoană cu mintea ageră” apare în acelaşi loc. Cuvântul “ştiinţă”, peste care se suprapune expresia “o nouă şi excelentă înţelegere” intersectează numele savantului. Şi chiar deasupra lui “Einstein”, textul ascuns menţionează “el a răsturnat realitatea prezentă”. Teoria relativităţii, principala descoperire a lui Einstein, este de asemenea codificată. Este posibil ca şi teoria “câmpului unificat” să fie codificată în Biblie. Împreună cu numele lui Einstein, în matricea în care figurează unica lui menţiune, împreună cu teoria relativităţii, codul oferă şi indiciul “adăugaţi o a cincea parte”, lucru pe care l-a urmărit şi Einstein în studiile sale despre “a cincea forţă”.
În iulie 1994, lumea a asistat la cea
mai mare explozie observată în sistemul nostru solar. O cometă a supus
planeta Jupiter unui bombardament echivalent cu forţa a peste un miliard
de megatone generând globuri incandescente de mărimea Pământului.
Coliziunea cometei cu Jupiter este codificată de două ori în Biblie, o
dată în Geneza şi o dată în Isaia.
Cometa “Shoemaker – Levy”, apare de
ambele dăţi cu numele complet – numele astronomilor care au descoperit-o
în 1993, iar impactul cu Jupiter este codificat aproape ca o
reprezentare grafică. În codul Bibliei, numele cometei şi numele
planetei Jupiter se intersectează de două ori, iar data impactului era
menţionată anticipat: 16 iulie.
Astfel, evenimentul pe care astronomii
fuseseră în măsură să-l prevadă doar cu câteva luni înainte de a se
produce, a fost prezis în codul Bibliei cu 3000 de ani înainte de a avea
loc.
Despre ocuparea Tibetului de către
chinezi, în codul biblic apare “Şi i-a pus sub pază în temniţă”,
expresie care intersecteză cuvântul “Tibet”.
Marea criză economică prin care a trecut
SUA, în 1929, este codificată împreună cu prăbuşirea pieţei bursiere.
“Colaps economic” şi “criză” apar laolaltă în Biblie, alături de
cuvântul “acţiuni”. Anul în care s-a declanşat criza, 1929 – adică 5690
în calendarul ebraic – este codat în acelaşi pasaj. Un alt eveniment
bulversant petrecut pe scena politică a Statelor Unite, căderea lui
Richard Nixon în urma afacerii Watergate, este de asemenea codificat în
Biblie.
“Watergate” apare împreună cu “Nixon” şi
cu anul în care acesta a fost silit să demisioneze – 1974. În pasajul
în care a fost codat “Watergate”, textul codat al Bibliei formează o
întrebare: “Cine este el? Preşedinte, dar a fost alungat.”
De asemenea, cu şase luni înaintea alegerilor pentru preşedinţia SUA din 1992, codul a dezvăluit alegerea lui Clinton. Alături de “Clinton” apărea viitorul său titlu: preşedinte”.
De asemenea, cu şase luni înaintea alegerilor pentru preşedinţia SUA din 1992, codul a dezvăluit alegerea lui Clinton. Alături de “Clinton” apărea viitorul său titlu: preşedinte”.
Aselenizarea primei nave pământene pe
Lună este codificată şi ea în Biblie. “Om pe lună” apare în cod împreună
cu “navă spaţială” şi “Apollo 11″. Până şi data la care Neil Amstrong a
făcut primul pas pe Lună – 20 iulie 1969 – se regăseşte în Biblie.
Cuvintele lui Amstrong: “Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru
omenire” îşi găsesc şi ele ecoul în codul biblic: în pasajul unde apare
data aselenizării, “Luna” este intersectată de expresia “Realizat de
omenire, realizat de om”.
Cu acest gen de exemple am mai putea
continua, însă cele oferite până acum sunt suficiente pentru a demonstra
realitatea codului. Ar mai fi totuşi interesant să aflaţi rezultatele
unor căutări în codul Bibliei ce au avut drept scop aflarea mai multor
informaţii despre România.
Astfel au fost găsite informaţii
impresionante despre ţara noastră, chiar dacă nu s-a folosit un program
foarte performant de căutare în codul biblic. Textele biblice pe care
noi le-am avut la dispoziţie pentru căutare au fost următoarele:
– textul original în ebraică al Genezei, aşa cum apare el în cea mai cunoscută ediţie a Bibliei – “Biblia de la Ierusalim”;
– o traducere în greceşte a Noului Testament, recunoscută ca fiind foarte valoroasă;
– cea mai veche şi mai importantă
traducere în engleză a textului Noului Testament, ce aparţine versiunii
cunoscute sub numele “King James Version”, publicată în 1611.
Chiar dacă cele mai numeroase şi
autentice informaţii pot fi găsite apelând în special la textul original
al Bibliei, cel în ebraică, datorită încărcăturii spirituale
excepţionale pe care o are textul biblic, anumite date se pot afla chiar
în cazul în care apelăm la unele traduceri inspirate ale Bibliei.
Cu toate că în cele trei surse conţinute
în programul de căutare în codul biblic (menţionate mai sus) nu am avut
la dispoziţie traducerea integrală a Bibliei, chiar şi o bază de date
limitată a fost de natură să ofere unele informaţii profunde. Pentru
traducerea în română a pasajelor din Biblie a fost folosit textul
Bibliei în limba română.
În textul ebraic original al Genezei,
numele României apare codificat de 17 ori. Cele mai relevante informaţii
le-am considerat a fi prezente în următoarele trei exemple:
– în secvenţa de mai jos, alături de “România” (ortografierea ebraică a numelui ţării noastre este încadrată în text) apar următoarele citate: “Iată Eu (Dumnezeu) sunt cu tine şi te voi păzi pe orice cale vei merge…” şi “nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus”. (Geneză, cap. 28, versetul 15).
– în secvenţa de mai jos, alături de “România” (ortografierea ebraică a numelui ţării noastre este încadrată în text) apar următoarele citate: “Iată Eu (Dumnezeu) sunt cu tine şi te voi păzi pe orice cale vei merge…” şi “nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus”. (Geneză, cap. 28, versetul 15).
– într-o altă secvenţă din originalul
Genezei în care apare codificat numele “România”, textul care
intersecteză numele ţării este următorul: “Şi cutremurându-se Iacov a
zis: “Cât de misterios este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai
casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (Geneza, cap. 28, versetul
17).
– în cea de-a treia situaţie, numele
codificat al “România” este intersectat de citatul următor: “Şi a luat
Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse, şi l-a pus în grădina cea din
Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Geneza, cap 2, versetul 15).
În textul Noului Testament tradus în
greceşte, numele “România” apare de 2 ori. Informaţii mai importante au
fost găsite în secvenţa pe care o prezentăm mai jos: numele “României”
este codificat mai sus cu următorul pasaj: “Zis-a lui Stăpânul: “Bine
slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste
multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău.” (Matei, cap 25,
versetul 21).
În cazul Noului Testament tradus în
engleză, numele “România” apare de două ori. Vă prezentăm o secvenţă
concludentă şi pentru această căutare în codul Bibliei: în secvenţa de
text care va urma se observă cu uşurinţă cum expresia “His own house
Jesus”, care se traduce prin “însăşi casa lui Iisus”, intersectează
numele României.
Toate aceste informaţii din codul biblic
vin să confirme profeţiile despre ţara noastră, şi anume că România a
fost aleasă de Dumnezeu, să fie centrul spiritual al planetei în epoca
ce va urma.
Majoritatea oamenilor consideră că
Biblia este o simplă carte şi doar pentru o mică parte dintre aceştia,
Biblia este o lucrare divin inspirată. Având în vedere informaţiile
despre codul biblic, putem spune că a început un nou mod de explorare a
Bibliei. Toţi cei care au avut posibilitatea să se convingă de existenţa
codului Bibliei condideră acum că, ceea ce numim noi Biblie – cartea
propriu-zisă – este doar primul său stadiu (nivel).
Biblia s-a dovedit a fi şi un program de
calculator, nu doar o carte pe care Rips a introdus-o într-un computer,
ci un program pe care autorul său l-a conceput ca interactiv şi mereu
adaptabil. Codul Bibliei se prezintă ca o serie de revelaţii
temporizate, fiecare dintre ele fiind programată pentru a corespunde
nivelului epocii sale.
Eliyahu Rips spunea referitor la cod:
“Cantitatea de informaţii din codul biblic este incalculabilă şi
probabil infinită. Iar acesta nu este decât începutul, primul nivel şi
cel mai simplu al codului biblic. Codul este mai puţin asemenea unui joc
de cuvinte încrucişate, cât mai degrabă, asemeni unei holograme. Noi
observăm doar matrice, adică tablouri bidimensionale, când probabil ar
trebui să privim în cel puţin trei dimensiuni, dar nu ştim cum.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu