Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) este poate cea mai alergica buruiana din
Europa si America de Nord. Este o planta anuala, perena, prezenta in
gradini, in culturile de cereale si de florea-soarelui, dar si in zonele
lasate in paragina (de aici denumirea populara: iarba de paragina sau
iarba parloagelor), cum ar fi pe marginea drumurilor si a cailor ferate,
in apropierea daramaturilor pe santierele de constructii, in zone unde
s-a depozitat pamant excavat, pe terenurile lipsite de vegetatie si
prost intretinute.
In zonele urbane o intalnim cel mai adesea in
zonele cu ruine sau in proaspetele zone rezidentiale unde constructiile
nu au fost terminate, pe marginile soselelor, pe spatiile verzi, dar si
in curtile caselor si parcuri.
In tara noastra, ambrozia s-a
aclimatizat recent. Primele informatii asupra acestei specii in Romania
dateaza din 1908 - planta fiind prezenta in zona Banat, Sighet, Moldova,
Muntenia si Ploiesti. In aceasta perioada s-au identificat doar
exemplare individuale sau populatii foarte mici.
Dupa anul 1990
pe teritoriul Romaniei numeroase terenuri agricole au fost abandonate,
au avut loc defrisari masive in sectorul silvic, astfel ambrozia s-a
extins foarte mult in flora spontana, invadand inclusiv culturile
agricole.
O singura planta matura poate alibera pana la 8
miliarde de grauncioare de polen si pana la 30.000 de seminte care isi
pastreaza calitatile germinative 40 de ani.
In cazul alergiei la
ambrozie, sistemul respirator sau pielea pacientului dezvolta o reactie
neobisnuit de puternica atunci cand polenul ambroziei este inhalat.
Perioada
de polenizare incepe la sfarsitul lunii iunie, cu un varf al
concentratiei de polen in aer in a doua jumatate a lunii august si se
intinde pana in octombrie. Pe durata zilei, polenul de ambrozie se
ridica in aer de la rasaritul soarelui, concentratia atinge maximul
zilei la amiaza, minimul fiind dupa ploaie si noaptea.
Daca esti
alergic la ambrozie, sunt mari sanse sa fii alergic si la multe alte
plante de camp si cereale, sau chiar la fructe precum pepene galben,
pepene rosu, banane, dovlecei.
Simptomele alergiei la ambrozie
Simptomele
alergiilor la polenuri depind si de dimensiunile particulelor:
particulele mici sau cele care se pot dizolva in secretiile tractului
respirator pot ajunge in arborele bronsic si declanseaza mai frecvent
crize de astm, in timp ce particulele mari raman in caile respiratorii
superioare sau la nivel ocular si determina simptomele specifice
alergiilor.
Cel mai evident si deranjant simptom este rinoreea.
Aceasta se manifesta printr-o scurgere nazala apoasa, chinuitoare, ce
dureaza intre doua si trei saptamani si care nu cedeaza la nici un
tratament obisnuit.
Este asociata cu stranutul in rafale si
senzatia de nas infundat. Pruritul este asociat cu pruritul ocular,
senzatiile provocate fiind extrem de chinuitoare.
De asemenea, la nivelul ochilor apare si roseata, lacrimarea si edemul palpebral (umflarea pleoapelor).
Pe piele pot sa apara eruptii si zone edematoase (umflate), in functie de sensibilitatea fiecarui pacient.
In
cazul persoanelor astmatice, polenul ambroziei poate declansa tuse si
crize de astm care trebuie tratate corespunzator, conform schemelor
prescrise.
Conform ultimelor estimari intre 10-15% din populatie
sufera de alergie in timpul verii. Simptomele pot sa apara chiar si la
persoanele care nu se cunosc "cu alergii" in trecut.
Tratamentul alergiei la polenul de ambrozie
Tratamentul
combina profilaxia alergiei, adica evitarea si minimizarea contactului
cu alergenii cunoscuti, imunoterapia si tratamentul medicamentos.
Alegerea
tratamentului este conditionata de modul de manifestare al alergiei.
Daca alergia se manifesta prin rinita sau rino-conjunctivita alergica,
atat profilaxia cat si tratamentul sunt importante, deoarece o rinita
alergica netratata poate evolua in timp spre dezvoltarea astmului
bronsic de cauza alergica.
Persoanele care se stiu alergice la
polen, bolnavii de astm bronsic sau care au probleme cu glanda tiroida e
bine sa stea cat mai departe de aceasta planta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu