Politologul
american, E.Lutwak, într-un articol pe care l-a publicat în 30 august
2015, a atacat Vaticanul, într-un ton fără precedent. Lutwak consideră
că în Europa islamismul va fi prima religie, în detrimentul
creștinismului, în condițiile în care Vaticanul, dar și Italia, susțin
valul de emigranți sirieni și nu numai.
El consideră că, în acest moment, asistăm la sinuciderea Europei. Într-un interviu acordat ziarului italian, Il Giorno, responsabil de acest val de refugiați este Papa Francisc.
O altă
problemă este și cea a Libiei, care după moartea lui Dhaka nu mai este
un stat. Tratatul încheiat între Obama și triburile radicale islamiste
este o iluzie, spune Lutwak. Asistăm la o invazie progresivă a
islamismului în Balcani, care se va termina prin ocuparea
Europei. Președintele turc, Erdogan a deschis porțile Europei către
islamism.
Lutwak a
declarat că musulmanii sunt refractari să se integreze, vezi Franța,
chiar dacă au trăit zeci de ani pe teritoriul unei țări. Lutwak a
declarat în interviu, că Roma a suferit invazia barbarilor veniți din
nord, Acum asistăm la o invazie care vine din sud.
Germania pare să fie visul oricărui refugiat. Țara promisiunilor, locul unde un prieten sau o rudă își așteaptă concetățenii.
Angela
Merkel a cerut Comisiei Europene, ca refugiații să fie împărțiți
proporțional, pe fiecare țară componentă a UE. Manifestațiile organizate
de către extrema dreaptă germană s-au înmulțit. Aceeași situație și în
Suedia. În Franța și Marea Britanie sunt dezbateri și polemici, pro și
contra. Spania și Italia au fost practic luate cu asalt de către
refugiați.
Conform
statisticilor, în Europa există 21 de milioane de imigranți care provin
din țări din afara Europei, aceștia sunt numiți extracomunitari. Este o
cifră mare, în condițiile în care, în Europa sunt probleme cu locurile
de muncă, șomajul, economia care înregistrează descreșteri în multe
domenii.
Uniunea
Europeană are o populație de 500 de milioane, din care 21 de milioane
sunt extracomunitari. Nu știu dacă este mult sau puțin, nu știu dacă își
vor găsi un loc în societatea europeană, cert este că impactul acestui
val de refugiați a fost puternic, numărul lor crește de la o zi la alta
și multe țări nu sunt pregătite pentru a găzdui refugiații. Vorbim aici
nu numai despre costurile pe care trebuie să le suporte o țară, dar și
despre impactul psihologic asupra europenilor.
Acești
oameni pe care îi numim refugiați nu sunt vinovați pentru ceea ce li s-a
întâmplat și nici pentru faptul că, în disperare, au plecat spre
Europa. De ce s-a lăsat ca situația din Siria să degenereze? Cine a avut
acest interes?
În Germania a lut ființă un grup numit Pegida, care are ca slogan Europa patriotă, contra islamului. Dacă
la înființare, grupul avea 500 de susținători, în câteva săptămâni,
numărul a crescut la 10000. Această situație care se produce în Europa
face parte dintr-un scenariu? Cine l-a regizat și care va fi finalul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu