Pages - Menu

Vikingii au fost cei care au descoperit America

Vikingii au fost cei care au descoperit America și Polul Nord, în jurul anului 1000. Arheologii au găsit obiecte ale vikingilor în situri ale inuiților și amerindienilor. Vikingii făceau schimburi comerciale cu populațiile băștinașe din aceste ținuturi.
În anul 982, Eric cel Roșu, șeful vikingilor, ajunge la Polul Nord printr-o întâmplare. El căuta să ajungă în Islanda, însă, greșind traseul, a ajuns la Polul Nord.
S-au descoperit vestigii ale unei biserici pe care el a construit-o, imediat, cum a ajuns la Polul Nord. Întorcându-se în Islanda, el vorbește despre acest teritoriu, numindu-l verde. De aici vine numele de Groenlanda.
Peste 25 de ambarcațiuni pline cu vikingi, pornesc spre tărâmul de vis. În timp, peste 4000 de vikingi s-au instalat la Polul Nord, începând să facă comerț cu blănuri și morse.
Până în secolul al XIV-lea, clima era mult mai blândă la Polul Nord. Începutul acestui secol aduce schimbări majore. Calota glaciară se deplasează, frigul devine tot mai puternic, căsătoriile consanguine au dus la moartea multor copii, toate acestea îi determină pe unii dintre vikingi să părăsească zona.
În anul 1540, un vas german care ajunge în zonă, nu găsește decât ferme abandonate. În tot acest peisaj dezolant, marinarii descoperă cadavrul unui viking, care era ultimul supraviețuitor.
Fiind ultimul, el a rămas neîngropat. În anul 1000, fiul lui Erik, Leifr, pleacă spre vestul Groenlandei, cu 35 de marinari. Ei ajung în Labrador, pe brațul stâng al fluviului Saint Laurant. Această expediție se producea cu 500 de ani, înainte de Columb.
Cel de al doilea fiu al lui Eric, Thorvald, organizează o expediție, în timpul căreia întâlnește amerindieni. Numărul mic al vikingilor nu a permis colonizarea acestor ținuturi.În anul 1355, regele Norvegiei dispune o expediție în aceste ținuturi, care se va termina, nouă ani mai târziu.
Cei 50 de indieni albi, pe care portughezii îi vor regăsi în aceste ținuturi, în anul 1500, erau descendenți ai unor legături dintre femeile amerindiene și vikingi. Vikingii erau creștini. Ei au construit multe biserici. Dumnezeul lor se numea Thor, de la tunet și Odin pentru războaie.
Vikingii vin din Scandinavia. Faptul că nu aveau teritorii pe care să facă agricultură, i-a determinat să-și construiască drakkar, corăbii, cu care au început să facă comerț.

Ei pleacă spre America din cauza faptului că rutele pe care navigau au fost blocate de calota glaciară, dar și din cauza conflictelor cu populațiile băștinașe.
Arheologii au descoperit inscripții aparținând mayașilor, evreilor, romanilor, semn că toți aceștia au pus piciorul pe acele ținuturi, înaintea lui Columb. Istoria ar trebui să fie rescrisă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu