Un grup de cercetatori din Statele Unite sustine ca un antioxidant regasit in vinul rosu, ciocolata neagra si struguri ar putea incetini dezvoltarea bolii Alzheimer, atunci cand este utilizat in doze concentrate, conform unui studiu publicat in jurnalul medical „Neurology”.
Cercetatorii, provenind din 21 de institutii medicale diferite de
pe teritoriul Statelor Unite, au testat o pilula experimentala ce
contine o doza a antioxidantului – numit resveratrol – echivalenta
cantitatii absorbite din 1,000 de pahare de vin rosu.
Savantii au comparat evolutia reperelor biologice ale bolii intr-o
serie de pacienti aflati in stadiul initial si stadiul de evolutie medie
a bolii; o parte dintre ei a primit pastila la intervale regulate timp
de un an, iar ceilalti au primit o pastila placebo. Rezultatele au fost
cel putin interesante: membrii grupului care au primit pastila au
prezentat concentratii mult mai mari ale unei proteine ce ajuta la
pastrarea functiilor cognitive, cele mai afectate de Alzheimer.
Testul a fost insa doar unul preliminar, principalul scop fiind
acela de a observa daca antioxidantul poate fi utilizat in siguranta in
cantitati mai mari. Din acest punct de vedere, pilula ar putea fi
viabila, desi cercetatorii s-au aratat ingrijorati de faptul ca cei
carora le-a fost administrata au slabit mai mult decat ceilalti. Un test
la o scara mai larga ar putea incepe anul viitor, de aceasta data cu
scopul de a confirma sau infirma, dupa caz, efectele benefice pe care
antioxidantul l-ar avea asupra bolnavilor de Alzheimer.
„Rezultatele studiului sunt destul de incurajatoare, astfel incat
suntem aproape siguri ca ar trebui sa efectuam teste clinice la o scara
mult mai larga, acum ca am reusit sa dovedim ca pilula poate fi
utilizata in siguranta si are un efect vizibil asupra reperelor
biologice ale bolii” a declarat Dr. Scott Turner, profesor de neurologie
la Universitatea din Georgetown si cercetator-sef al studiului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu