Usturo
iul scade tensiunea arterială crescută
Este cultivat pe scară largă încă din Egiptul antic, iar romanii îl
utilizau pentru prevenirea bolilor contagioase. În bucătăria românească
este cunoscut ca un condiment tradițional. Nu toată lumea știe însă că
poate, printre altele, să reîntinerească ficatul sau să prevină bolile
arteriale.
Allium sativum, cunoscut sub numele de
usturoi, este
folosit în aproape orice preparat culinar, fiind de nelipsit în
bucătărie. Cei mai în vârstă obișnuiesc să mănânce câte un cățel de
usturoi zilnic, pentru că "e bun la sănătate". Au dreptate, însă cât de
bun este?
Cel mai puternic antibiotic
Sub formă de aliment pur, usturoiul este cel mai puternic antibiotic
din lume. Germenii de răceală, gripă au viroză nu au șanse de
supraviețurire în prezența sucului său. În același timp, combate
infecțiile și degajează bronhiile, sinusurile și plămânii.
Eficient împotriva streptococilor
Usturoiul este bogat în germaniu și seleniu organic, conține
"ajeola", o subtanță ce diluează sângele, prevenind astfel formarea
cheagurilor și are peste o sută de compuși ai sulfului. S-a descoperit
că usturoiul distruge streptococii care cauzează scarlatina, difteria și
inflamarea învelișului inimii.
Previne bolile arteriale
Consumul rădăcinii acestei plante are o puternică acțiune în
limitarea efectelor coagulării sângelui cu un conținut mare de
colesterol.
Scade tensiunea arterială crescută
Se vehiculează că usturoiul a fost găsit de sute de medici ca fiind
remediul ideal pentru scăderea hipertensiunii, însă nimeni nu știe exact
de ce. Unii doctori cred că ar dilata arterele, scăzând astfel
presiunea, alții se bazează pe puterea usturoiului de a înlătura
diferite infecții, şi, prin urmare, de a reduce tensiunea scăzută.
Reîntinerește ficatul
Usturoiul are capacitatea de a detoxifia prin eliminarea bacteriilor
putrefactive din intestine, ajutând în acest mod ficatul să se
odihnească. Este cunoscut și ca un stimulent puternic al sucurilor
gastrice și ajută la stimularea și intensificarea fluxului sangvin din
ficat.
Adjuvant în diabet
Deși nu vindecă diabetul, s-a descoperit că usturoiul scade glicemia, putând fi astfel folosit pentru a controla diabetul.
Leac pentru bolile de stomac
Luat cu regularitate, poate vindeca bolile de stomac și intestine,
allicina din usturoi stimulând pereții acestuia pentru a secreta enzime
gastrice. Cum însă, luat de persoane bolnave, poate irita stomacul,
medicii recomanda diluarea acestuia, fie în ou și lapte, fie prin
consumarea lui în formă gătită. Poate calma stomacul și folosit extern,
în cataplasme și băi pentru mâini și picioare. Încă din antichitate, era
folosit pentru eliminarea gazelor, a crampelor și a simptomelor de
inflamaţie.
Ajută în contipație
Amestecat cu ceapă, lapte și iaurt și consumat în moderație, usturoiul poate rezolva problema constipației.
Eficient în problemele nasului și ale gâtului
Este un atiseptic puternic în infecțiile la ochi, nas, gât și urechi,
dar are efect curativ și asupra bolilor cronice ale aparatului
respirator superior.
Ajută în problemele aparatului genital feminin
Usturoiul poate rezolva o serie largă de afecțiuni, precum crampele,
iritabilitatea, balonarea, grețurile, sensibilizarea dureroasă a
sânilor. În acealși timp, stimulează fluxul menstrual. Datorită puterii
de absorție a vitaminei B1, poate alunga grețurile matinale și sindromul
premenstrual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu