O
populație care trăiește în Mali și a cărei istorii este una
excepțională. Dogonii sunt primii care a avut cunoștințe despre Sirius,
cea mai strălucitoare stea. Ei susținea că în apropierea planetei mai
există trei stele. De pe una dintre acestea a fi venit Dogonii pe
Pământ.
Omenirea a
descoperit aceste planete, mult mai târziu, după anul 1892. Mult timp,
s-a crezut că cele trei planete, despre care vorbeau Dogonii și care se
află poziționate în jurul lui Siriu, nu există, că ceea ce susțin ei
este o legendă.
Dogonii
cunoșteau faptul că fiecare planetă face o mișcare în în jurul lui
Sirius, în 50 de ani. O dată la 50 de ani, ei celebrau acest
eveniment. După anul 1991, astronomii au dat dreptate Dogonilor,
descoperind existența celei de a treia planete, numită Sirius C, pe care
Dogonii o consideră locul de origine.
Ceea ce au
susținut Dogonii sute de ani a început să devină realitate. Dogonii
trăiesc izolați în Africa, practic, contactul lor cu lumea exterioară
este foste redus și limitat și cu toate acestea, cunoștințele lor
astronomice sunt importante.
Ei cunosc
fazele pe care le are planeta Venus și susțin că în apropierea planetei
se află o stea, pe care omenirea a descoperit-o, de curând. Este vorba
despre asteroidul Toro. Cerul este împărțit în 22 de zone, conform
hărții lor astrale, în care sunt 226 de constelații. Ei cunosc existența
celor patru mari sateliți ai planetei Saturn, care nu se pot vedea cu
ochiul liber.
Toate
cunoștințele și informațiile pe care Dogonii le au, au surprins lumea
științifică. O populație primitivă, izolată, cu un asemenea nivel de
cunoștințe. Cine sunt Dogonii și care este istoria lor?
Conform
credinței lor, universul are forma unei spirale conice. Strămoșii lor au
fost amfibieni și au fost aduși pe Pământ, de pe Sirius C. Ei serbează
cu mult fast Ziua Peștelui, find în legătură cu originile lor.
Aceeași
credință o întâlnim și la sumerieni. Textele sumeriene descriu
oamenii-pește, veniți de pe altă planetă, pe Pământ. Aceștia aveau
culoarea roșie și au fost aduși pe Pământ de niște turbioane imense. S-au retras în apele oceanului pentru a supraviețui.
În credința Dogonilor, puterea Pământului este dată de apa dulce, care
reprezintă masculinul și de cea sărată, care reprezintă femininul. Fără
cunoștințe avansate de matematică, fizică, fără telescoape sau alte
mijloace, Dogonii dețin cunoștințe pe care omenirea le-a aflat la sute
de ani diferență. Pentru unii oameni de știință, legendele lor nu sunt
simple fabulații, sunt realitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu