Pages - Menu

Dovezi ca paradisul exista

Eben Alexander este neurochirurg și a publicat o carte în care descrie experiența unei morți iminente, pe care a avut-o chiar el. Cartea se numește Paradisul este real și a fost publicată, de curând.
În anul 1975, a fost publicată cartea lui Raymond Moody, Viață după viață. Erau descrise experiențe pe care persoane aflate în agonie sau moarte clinică le-au avut.
Cartea a făcut multă vâlvă, dat fiind mărturisirile a sute de oameni care au trăit experiențe unice și care le-au schimbat profund viața. Ieșirea din corpul fizic, zborul, tunelul, luminile, entitățile pe care le-au întâlnit și starea de liniște au fost descrise și analizate de mulți specialiști.
Doctorul Eben Alexander, a declarat că, în calitatea sa de neurochirurg, nu a acordat o atenție sporită acestui fenomen, până la vârsta de 52 de ani, când s-a îmbolnăvit de o formă rară de meningită.
Timp de o săptămână el s-a aflat în comă. În toată această perioadă, creierul său nu a dat semne de activitate.
Conform spuselor sale, el a trăit o odisee luminoasă și perfect coerentă. Muzică celestă, cer glorios, peisaje paradisiatice, fluturi multicolori. În toată călătoria sa l-a însoțit o femeie frumoasă. Până la acest incident nefericit, nu a acordat valori obiective acestui fenomen de moarte iminentă.
El a mai declarat că, în timp ce corpul său zăcea inert pe un pat de spital, iar activitatea cerebrală fusese întreruptă de o bacterie misterioasă, spiritul lui călătorea în locuri excepționale. Nu găsesc o explicație științifică pentru ceea ce s-a întâmplat.
El a crescut într-un mediu științific, tatăl său fiind medic și mai presus de orice a pus pe primul plan răspunsurile pe care le poate da știința. Ceea ce se afla în afara ei a considerat că sunt șarlatanii.
Doctorul nu-și poate explica, de data aceasta ca specialist, cum s-a realizat călătoria și apariția viziunilor pe care le-a avut, în timp ce cortexul era inactiv.
Este cunoscut cazul unui șofer din Ohio, care a fost declarat mort de medicii de la un spital. Funcțiile sale vitale erau inactive. După 45 de minute, acesta a revenit la viață, în mod miraculos. El a povestit cum s-a întâlnit cu soacra sa, care murise de curând și aceasta i-a spus, timpul tău nu a venit, trebuie să te întorci.
Medicii nu au putut explica cum a revenit la viață, după ce, timp de 45 de minute el a fost mort. Sunt miracole care se întâmplă și care sunt mai presus de știință.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu