Elveţianul Beni Merier poate fi considerat pe bună dreptate regele
bostanilor: el a câştigat, a şasea oară, concursul organizat în Elveţia
pentru desemnarea celui mai mare dovleac recoltat, cu unul de circa 750
de kilograme, relatează luni 7sur7.be.
Legumicultorul din Pfungen nu a reuşit totuşi să îşi depăşească propriul
record mondial, stabilit anul trecut în Germania cu un exemplar de
1.054 de kilograme.
Valul de căldură estivală nu i-a permis dovleacului să atingă asemenea
proporţii. Dovlecii au nevoie de multă apă şi se dezvoltă cel mai bine
la temperaturi de circa 25 de grade Celsius, a spus Valerie Suter,
organizatoarea evenimentului care a avut loc la Jona.
Alte tipuri de legume au profitat însă de căldura excepţională din acest
an. Este cazul castraveţilor şi morcovilor lui Jurg Wiesli din Dozwil.
Clasat la doilea la categoria dovleci, el a înregistrat trei recorduri
în Elveţia: pentru cel mai mare morcov (1,9 kilograme), cel mai mare
castravete (7,6 kilograme) şi cel mai mare Field Pumpkin (31,7
kilograme), soi de dovleac destinat consumului. Tot Jurg Wiesli a
depăşit recordul european la cea mai mare floare a soarelui, cu o
"pălărie" de 66 centimetri diametru, încheie 7sur7.be.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu