Porumbele sunt cele mai bogate in tanin

Porumbele sunt fructe ale porumbarului (Prunus Spinosa), un arbust salbatic din familia rozaceelor, ce creste la campie, in zonele montane si care poate atinge 3 metri inaltime. Dintre toate fructele de padure, porumbele sunt cele mai bogate in tanin. Contin totodata minerale importante precum calciu, potasiu, zinc, fier, cupru, sodiu, magneziu, dar si vitamine precum provitamina A, vitamine din complexul B si vitamina C.

Fructele au actiune astringenta si diuretica, si sunt recomandate in dureri de stomac, diaree, dizenterie, afectiuni renale, dischinezii biliare, guta, tuse convulsiva, stimularea digestiei. Sunt folositoare si ca dezinfectant al cailor urinare si in tratamentul artritelor.

Continutul mare de tanin, acesta fiind un antioxidant puternic, care actioneaza asupra imunitatii organismului, le confera porumbelor calitatea de dezinfectant puternic. Taninul actioneaza in locurile pe unde trece, incepand cu cavitatea bucala unde indeparteaza tartrul de pe dinti, apoi in esofag unde actioneaza ca un ulei asupra unor amigdale bolnave si ajungand in stomac unde devine un pansament pentru toata flora stomacala.

Porumbele stimuleaza imunitatea, ferind organismul de raceala si gripa, tonifica oasele, dintii si unghiile. Potasiul continut de acestea ajuta la o stabilizare a pulsului inimii si reglarea hipertensiunii arteriale. Consumul de porumbe creste pofta de mancare.

Pentru proprietatile lor terapeutice, se folosesc sub forma de decoct, suc, compot, sirop, gem, cidru, ceaiuri, vinuri, must sau combinate cu miere.

Cum se folosesc florile, frunzele si scoarta
In scop medicinal, de la porumbar se mai folosesc florile, mugurii, frunzele si scoarta. Florile se culeg imediat dupa inflorire, una cate una. Ele contin flavone, acizi organici, glicozide, kemferol, saruri de magneziu si potasiu si sunt recomandate ca sedativ si diuretic in tratamentul nefritelor, cistitelor si enteritelor. In homeopatie, florile porumbarului se folosesc in preparatele pentru combaterea durerilor de cap si in afectiunile cardiace.

Mugurii au actiune tonica generala, de stimulent al mecanismelor de crestere si dezvoltare si in dizarmoniile hormonale. Toate acestea ii recomanda in caz de: deficit imunitar, convalescente postgripale sau dupa boli pulmonare, debilitate psiho-fizica, anorexie, inapetenta, astenie generala, neurastenie, anemie, dizarmonii de crestere la copii, acnee juvenila si furunculoza provocate de poluarea atmosferica.

Frunzele se culeg prin luna iulie si se recomanda in eruptii tegumentare, boli de rinichi, vezica, pentru eliminarea toxinelor din corp. Din coaja arbustului se prepara ceai care ajuta la curatarea plamanilor.

Precautii
Porumbele au si un contin redus de glicozid al acidului cianhidric si nu trebuie consumate in cantitati mari. Sunt surse conform carora porumbele nu s-ar consuma crude deoarece contin amigdalina (cunoscuta si sub numele de vitamina B17) care este destul de controversata.

Despre amigdalina se spune ca ar fi toxica. O forma sintetica a amigdalinei (laetrile) a fost comercializata inca din anii 50 ca tratament pentru diversele forme de cancer, dar cu rezultate negative, fiind in cele din urma interzisa comercializarea acesteia in Statele Unite.

Alte surse afirma ca, din contra, amigdalina naturala (obtinuta din natura), consumata in cantitati moderate, ar contribui la cresterea capacitatii corpului de a lupta impotriva cancerului. Amigdalina se regaseste si in samburii de caise, migdale amare sau piersici, precum si in alte alimente in cantitati reduse: nuci de macadamia, fasole, mei, anumiti germeni, afine si multe altele.
Aceasta substanta este distrusa prin supunerea fructelor la temperaturi foarte scazute (primul inghet) sau prin fierbere.