Pages - Menu

Remediile naturiste pentru sangerari gingivale

Remediile naturiste ajută la tratarea sângerărilor gingivale

Cu toții ne temem de vizita la stomatolog și de cele mai multe ori o amânăm până în ultimul timp, când procesul implică și niște extracții, plombări, detartraj și lista poate continua. Igiena dentară este foarte importantă și este bine ca, încă de mici să deprindem obiceiuri sănătoase în acest sens. Altfel, o igienă dentară precară combinată cu un consum mare de dulciuri, de sucuri acidulate și alte alimente dăunătoare, vor duce la carii și alte probleme dentare, printre care enumerăm și sângerări ale gingiilor. Gingiile ne pot arăta care este starea de sănătate din punct de vedere stomatologic, iar orice sângerare a acestora trebuie tratată ca atare și reprezintă un semnal de alarmă. Dacă orice altă parte a corpului ar sângera, ne-am îngrijora imediat. Însă nu și în cazul gingiilor. Mulți consideră că sângerarea acestora este normală sau că reprezintă o mică inflamație însă, de cele mai multe ori, această sângerare ne poate trage un semnal de alarmă. Gingivita, sau sângerarea gingiilor este în general cauzată de inflamarea gingiilor ce apare pe fondul unei igiene dentare precare. Cavității bucale nu i se acordă atenția cuvenită, se formează placa bacteriană și cumulat, se produce fenomenul de sângerare a gingiilor.


Din ce cauze sângerează gingiile?

 Gingiile sângerează în general din cauza periajului dentar necorespunzător și din cauza lipsei folosirii aței dentare. De asemenea, o igienă deficitară, cu un periaj dentar ce se realizează o dată la câteva zile sau chiar săptămâni, reprezintă o altă cauză a sângerării gingiilor. Gingiile mai pot sângera și din cauza lipsei de calciu sau a consumului redus de alimente bogate în nutrienți esențiali pentru organismul uman. De asemenea, bulimia, anorexia, dar și afecțiuni mai grave, precum cele hepatice, renale, diabetul și leucemia, pot provoca sângerări ale gingiilor. Dacă scaunul de dentist nu reprezintă o soluție pentru dumneavoastră în momentul de față, deși se recomandă un consult stomatologic imediat de la primele semne de sângerări ale gingiilor, vă propunem câteva soluții naturiste prin care puteți ameliora sângerările gingivale.


Apă cu sare ajută la oprirea sângerărilor gingivale

 Sarea este unul din acele lucruri indispensabile în orice casă. Fie că vorbim de sare fină sau grunjoasă, iodată sau neiodată, de mare sau de masă, sarea ajută la oprirea sângerărilor gingivale. Așadar, se adaugă câteva lingurițe de sare într-un pahar cu apă caldă și se clătește întreaga gură. Puteți face și gargară apoi. Procesul de clătire durează nu mai mult de două minute și se face după mesele principale ale zilei. Efectele sunt minunate!


Bicarbonatul de sodiu ideal pentru a trata și prevenii sângerările gingivale

 Cine nu are la îndemână bicarbonat de sodiu în dulăpiorul din bucătărie? Fie că îl folosim la curățarea unor suprafețe sau la prăjituri, bicarbonatul este ideal și pentru a trata și a preveni sângerările gingivale. Se prepară o pastă din bicarbonat de sodiu și puțină apă, cu care vă veți spăla pe dinți. Bicarbonatul de sodiu este un remediu excelent pentru prevenirea și tratarea gingivitei.


Mierea reduce și chiar stopează sângerările gingivale

 Așa cum bine știm, mierea este un adevărat elixir pentru sănătate. Ceea ce nu știam despre miere este că aceasta poate reduce sângerările gingivale, stopându-le chiar. Mierea are proprietăți antiseptice, antibacteriene și este un remediu ideal pentru tratarea gingivitei. Mierea este singurul dulce care nu afectează dinții. Periați-vă bine dinții, folosiți apoi ața dentară, iar după o clătire riguroasă, aplicați puțină miere de albine, cu vârful degetului, pe zonele afectate ale gingiilor. Evitați aplicarea mierii pe suprafața dinților, deoarece smalțul poate fi afectat.


Pungulițele de ceai tratează sângerările gingivale

 Ceaiul este de mare ajutor pentru a trata sângerările gingivale. Fie că ne clătim cu ceai sau facem gargară, ori folosim pungulițele de ceai ca și pansament pentru gingie, acestea vor acționa eficient și îndată. Așadar, este bine să folosim pungulițele de ceai imediat după ce acestea au fost puse în apă fierbinte pentru prepararea licorii. Se iau astfel pungulițele călduțe și se aplică pe zona afectată a gingiilor, unde se păstrează vreme de cinci – zece minute. Acidul tanic conținut de pungulițele de ceai este de un real ajutor în tratarea gingiilor. Folosiți îndeosebi ceaiuri cu rol cicatrizant și antiinflamator, precum mușețelul, menta sau lavanda.


Sucul de merișor previne și stopează sângerările gingivale

 Merișoarele sunt considerate a fi remedii miraculoase pentru o serie de boli importante și afecțiuni ce pot apărea în organismul nostru. Fructele de merișor conțin proteine, vitamina A, vitamina B1 și B2, vitamina C, dar și săruri minerale și zaharuri naturale, precum și alte substanțe benefice organismului, cum ar fi potasiul, calciul și fosforul, dar și fibre, substanțe flavonoide, fenoli și acizii grași Omega 3, Omega 6 și Omega 9. Sucul de merișor se folosește pentru a stopa, a trata și a preveni sângerările gingivale. Consumul de suc de merișor neîndulcit este ideal pentru o sănătate de fier a dinților.


Renunțarea la fumat și vicii ajută la tratarea sângerările gingivale

 Niciunul din remediile pe care vi le-am prezentat mai sus nu vor avea efect dacă nu renunțați la acele obiceiuri care dăunează organismului. Fumatul este în top, ca fiind cel mai nociv dintre aceste vicii cu care mulți dintre noi ne luptăm zi de zi. Fumatul poate provoca sângerări ale gingiilor, dar și alte afecțiuni stomatologice mult mai importante, precum și boli iremediabile. Alte obiceiuri nesănătoase, precum consumul de produse de tip fast food sau de sucuri acidulate și dulciuri din comerț, ne pot afecta de asemenea sănătatea gingiilor și a dinților.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu