De ce a esuat Romania moderna?

Nu, România nu a intrat încă pe lista statelor eşuate („failed states”, „États en déliquescence”) publicată anual de organizaţia Fund for Peace. Pe această lista, România nu e încă alături de Sudanul de Sud, Somalia, Ciad, Afganistan, Yemen, Haiti, Pakistan, Guineea, Irak, Coasta de Fildeş, Siria etc., deşi destui indicatori, mai ales cei politici, dar şi destui indicatori sociali, dacă ar fi cercetaţi cu onestitate, ar îndreptăţi-o să intre cel puţin pe lista de aşteptare.

Dezbaterea în curs pe tema cazului Rarinca e un bun prilej de a depăşi polemica violentă încetăţenită între cei care susţin clasa politică actuală, coruptă, falimentară, eşuată, şi reprezentanţii ONG-urilor puterilor protectoare, care au uitat că sunt şi cetăţeni români. Dar ce mai înseamnă să fii cetăţean român într-un stat aproape eşuat ? Nu e mai înţelept să slujeşti de-a dreptul Uniunea Europeană (Germania în primul rând) şi NATO (sau SUA) mai de-a dreptul ? Cu cât reprezentanţii politici sunt dovediţi a fi mai penali – primari de mari oraşe, preşedinţi de consilii judeţene, miniştri, deputaţi şi senatori sunt ori în puşcărie, ori arestaţi la domiciliu, ori puşi sub control judiciar –, cu atât reprezentanţii puterilor tutelare îşi arată mai nonşalant acreditările. Campioana absolută pare a fi Monica Macovei, pornită într-o cruciadă a tot ce mai aminteşte de ce a fost cândva România, fără să ne precizeze totuşi în numele cărei entităţi (statală sau transnaţională) e atât de dezlănţuită.

Călin Popescu Tăriceanu, actualul preşedinte al Senatului, el însuşi aflat, foarte probabil, în vizorul DNA şi deţinând funcţia printr-o evidentă impostură (aceea că interpretează comedia liberală în folosul PSD-ului lui Victor Ponta), a sesizat foarte oportun absenţa aproape totală din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis şi i-a adresat o scrisoare deschisă, semnată împreună cu alţi senatori, care l-a împins pe acesta într-un ofsaid jenant. Eşecul statului român, falimentul său poate fi uşor observat prin prestaţia nulisimă a noului său preşedinte. Dacă Traian Băsescu îşi acoperea deplina vacuitate printr-un scandal neîntrerupt, Klaus Iohannis e doar un grefier („un ficus”) al funcţiei de preşedinte. Singurele lui preocupări par a fi legate de reşedinţa somptuoasă în care nu a reuşit încă să se instaleze şi, mai ales, de rolul de Primă Doamnă a României pe care ar trebui să-l primească soţia sa. În rest, doar prestaţii de „ficus” sau de grefier.

În 2013, România era situată numai pe locul 130 în lista degradării statalităţii (Failed States Index 2013), într-un grup care mai cuprindea Kuwait, Antigua & Barbuda, Mongolia, Panama, Bulgaria, Bahamas, Muntenegru, Croaţia, Oman, Barbados şi Grecia. Un loc bun, deşi situat după alte 40 de state creditate ca mult mai stabile.

Care ar fi indicatorii politici care plasează România în rândul statelor aproape eşuate ? „Criminalitatea şi delegitimarea statului : corupţie endemică, furt instituţional generalizat, rezistenţă la transparenţă şi la practici de bună guvernanţă […]. Deteriorarea treptată a serviciilor publice : dispariţia funcţiunilor de bază destinate cetăţenilor, precum poliţie, educaţie, sistem de sănătate, transporturi.

Punerea funcţionarilor publici în serviciul elitelor dominante (forţele de securitate, banca centrală, administraţia prezidenţială, vămi şi servicii de informaţii). […] Aparat de securitate care se constituie ca un stat în stat : apariţia unei gărzi pretoriene care beneficiază de o impunitate cvasitotală. Miliţii private protejate sau susţinute de stat şi îndreptate împotriva opoziţiei sau a oricărui grup susceptibil de a fi favorabil opoziţiei. Subunităţi din rândul armatei folosite ca resurse în interesul elitelor dominante. […]

Apariţia unor facţiuni în sânul elitei : fragmentarea claselor dominante de-a lungul liniilor de fractură comunitare. Utilizarea de către elite sau de către instituţii a unei retorici naţionaliste sau de solidaritate etnică […]. Intervenţia altor puteri : participare militară sau paramilitară a unor armate străine, state, grupuri sau entităţi care au ca rezultat bulversarea echilibrului local de forţe. Dependenţă excesivă de ajutor străin sau de misiuni străine […].”

Să vedem acum şi câţiva dintre indicatorii sociali : „Emigraţie cronică şi susţinută, fie că e vorba de fuga de creiere sau de plecarea reprezentanţilor clasei de mijloc […]. Presiune demografică (în cazul Romîniei, în sensul scăderii galopante a populaţiei). […] Dezvoltare inegală : inegalitate reală sau percepută între grupuri în materie de educaţie, de redistribuire a bogăţiei, de locuri de muncă. […]

Declin economic subit sau accentuat : măsurat prin indicii de declin global care cuprind venitul individual mediu, PIB, gradul de îndatorare, indicele mortalităţii infantile, nivelul de sărăcie, numărul de firme care falimentează. O scădere rapidă a preţurilor la materiile prime, a veniturilor, a investiţiilor străine directe, a rambursării datoriei – o creştere a economiei subterane poate traduce incapacitatea statului de a plăti salarii şi pensii.”

Vă sună cunoscut toate acestea ? Se îndreaptă sau nu România spre un loc fruntaş pe lista statelor eşuate ? Să remarcăm că nici în statele eşuate folosirea limbii băştinaşe nu e interzisă. Din fericire, şi noi mai putem vorbi limba română. Chiar şi reprezentanţii ONG-urilor străine ne vorbesc încă limba.

Dar semnele „globalizării” se înmulţesc şi sunt tot mai vizibile : guvernul ucrainean l-a propus pe fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, guvernator al Odesei încă ucrainene, sasul luteran Klaus Iohannis a devenit preşedinte în România, ţară majoritar ortodoxă, Emil Hurezeanu a fost numit ambasador în Germania deşi nu mai deţinea cetăţenia română de zeci de ani. Şi definiţia statului va trebui revizuită ?