Pages - Menu

Remedii naturale pentru fiere

Alimentaţia nesănătoasă, oboseala şi stresul se numără printre principalii „vinovaţi” pentru problemele cu fierea. Află din rândurile următoare care sunt acele remedii naturiste pentru fierere si care te ajută la tratarea acestor neplăceri.
Localizată în partea dreaptă, sub ficat, fierea are forma unui săculeţ în formă de pară, iar rolul ei este de a depozita şi de a elibera bila. Tulburările de secreţie sau de eliminare a bilei sunt cunoscute în termeni medicali sub numele de dischinezie biliară.
În cele mai multe cazuri, probleme cu fierea sunt asociate cu simptome precum durerea în partea dreaptă a abdomenului, gustul amar resimţit dimineaţa, senzaţia de greaţă şi de vărsături, dar şi durerile de cap („migrena biliară”).

Remedii naturiste pentru fiere: sunătoarea, calmant biliar

Cu acţiune de stimulare a activităţii biliare şi de prevenire a calculilor la acest nivel, remediile din sunătoare şi din ţintaură sunt un bun medicament natural pentru aceste neplăceri. Prepari infuzia de sunătoare dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă clocotită. Laşi cana acoperită timp de 10 minute, după care strecori şi bei 2-3 căni pe zi de infuzie, timp de două-trei săptămâni.
Efecte similare în problemele cu fierea au şi preparatele din ţintaură, care diminuează simptomele şi îmbunătăţesc digestia. Tinctura o prepari din 20 g plantă pe care o laşi la macerat timp de opt zile în 100 ml de alcool. Ia câte 30 de picături de tinctură în puţină apă îndulcită până la reducere simptomelor.


Mai poţi încerca şi: infuzia din frunze de anghinare (o lingură de frunze la jumătate de litru de apă, cantitate care se bea pe parcursul zilei) şi pulberea de coajă de cruşin (câte un vârf de cuţit de 2-3 ori pe zi), care se iau până la dispariţia simptomelor.

Remedii naturiste pentru fiere: ceapa previne formarea calculilor

Remediile din plante aduc beneficii şi când vine vorba de prevenirea şi tratamentul pietrelor (calculilor) la fiere. Pentru această problemă, fitoterapeutul Mihai Alin Scarlat recomandă în cartea „Ghid de Terapie Naturistă” remediile din brusture şi pe cele din ceapă.
Ceaiul de brusture îl prepari din 2-4 linguri de rădăcină mărunţită pe care le pui într-un litru de apă fierbinte. Lasă vasul acoperit un sfert de oră, după care filtrează şi bea ceiaul pe tot parcursul zilei. Urmează tratamentul timp de o lună.
Proprietăţi terapeutice în cazul pietrelor la fiere (litiază biliară) au şi preparatele cu ceapă. Consumă timp de două săptămâni sucul proaspăt de ceapă sau prepară următorul amestec: o ceapă mare tăiată fin, 4 linguri de ulei de măsline, 150 ml de apă şi 40 g de untură. Fierbe aceste ingrediente timp de 10 minute, după care bea amestecul cât se poate de cald, mai multe seri la rând.
Mai poţi încerca şi: sucul unei lămâi (pune sucul într-un pahar cu apă caldă şi consumă-l în 2-3 reprize pe zi, timp de 3-4 săptămâni) şi sucul proaspăt de ridichi negre sau roşii (20-25 ml pe zi şi creşti cantitatea până la 200-400 ml în cazul în care boala este într-un stadiu avansat).

Remedii naturiste pentru fiere: infuzia de cicoare, în cazul crizelor  

Proprietăţi terapeutice în crizele de fiere au remediile cu acţiune coleretic-colagogă, care favorizează secreţia şi eliminarea sucului biliar, facilitând digestia. Printre acestea se numără cele din rostopască şi din cicoare. Prepari infuzia de rostopască din 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă fierbinte. Ia câte o lingură de infuzie la un interval de 3 ore.
Un remediu rapid este şi infuzia de cicoare, pe care o prepari din 5 g de frunze uscate (o linguriţă de plantă) la 250 ml de apă clocotită. Lasă vasul acoperit timp de 3-5 minute, după care filtrează şi bea câte 1-2 căni pe zi.


Recomadat pentru neplăcerile care apar brusc este şi decoctul de cicoare. Îl prepari din 7 g de plantă mărunţită la 300 ml de apă fierbinte. Bea 2-3 căni pe zi, în mai multe reprize, până când simptomele cedează.
Mai poţi încerca şi: infuzia de păpădie (2 linguriţe de plantă la 200 ml de apă clocotită, se consumă 2-3 căni pe zi, după mesele principale) şi cea din fructe de armurariu (o linguriţă de fructe, prospăt măcinate, la o cană cu apă clocotită, se beau 2 căni pe zi, prima înainte de micul dejun, după care se stă culcat pe partea dreaptă 20 de minute. A doua cană se bea în două reprize: una după masa de prânz şi una după cină).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu