Pages - Menu

Tarhonul amelioreaza durerile de stomac si stimuleaza apetitul

Folosit în special la aromarea preparatelor culinare, tarhonul are proprietăți terapeutice mai puțin cunoscute. În Antichitate, planta era utilizată ca antidot pentru veninul șerpilor.

În medicina naturistă, de la tarhon se folosesc: părțile aeriene (tulpinile florale), frunzele, recoltate în lunile iulie-septembrie, și rădăcinile. În acestea se găsesc uleiuri volatile, taninuri, minerale și vitamine (B1 și C).
Ameliorează durerile de stomac

Dacă suferi de ulcer gastric, afecțiuni hepatice sau renale, apelează la infuzia de tarhon, pe care o obții dintr-o linguriță de pulbere la 200 ml de apă clocotită. Lași preparatul acoperit 10-15 minute, după care strecori. Bei o cană pe zi, până te simți mai bine.
Stimulează apetitul

Întrucât are proprietăți tonice, tarhonul este util persoanelor care nu au poftă de mâncare. Poate fi consumat ca atare, în salate, sau sub formă de infuzie, înainte de masă.
Calmează migrenele

Durerile provocate de reumatism sau cele de cap nu-ți dau pace? În acest caz, indicate sunt fricționările și compresele cu macerat din frunze de tarhon în oțet. Pui două mâini de frunze proaspete într-un borcan sau recipient din sticlă și toarni oțet de mere sau de vin până se umple vasul. Lași amestecul la macerat 7 zile. Strecoari și depozitezi lichidul în sticle închise la culoare. Folosește frunzele la diverse preparate culinare, iar cu oțetul fă fricționări locale pentru reumatism și migrene. Durerile de dinți se ameliorează dacă ții preparatul în gură 1-2 minute, apoi clătești cu apă.
Întărește imunitatea

Dacă te numeri printre persoanele care se îmbolnăvesc foarte repede la primele variații ale temperaturilor, ar fi bine să urmezi o cură cu tarhon. Datorită antioxidanților și a vitaminei C care se găsesc în compoziția lui, planta are proprietăți imunostimulatoare. Adaugă prin urmare acest condiment în mâncare și bea un ceai de tarhon în fiecare zi. Urmează cura 20 de zile, după care faci pauză 10 zile.
Înlătură paraziții intestinali

Ceaiul de tarhon are acţiune antiparazitară, motiv pentru care este eficient în eliminarea viermilor intestinali. Dacă te confrunți cu această neplăcere, toarnă o cană de apă clocotită peste 5-6 frunze de tarhon și lasă amestecul deoparte 10 minute. Strecori și bei două căni de decoct dimineața și două seara.
Alungă oboseala

Te simți mai tot timpul obosită? În acest caz, de ajutor este tinctura de tarhon (pe care o găsești la plafar), combinată cu ceai. Bea dimineața, la prânz și seara o cană de ceai de tarhon în care ai pus 10 picături de tinctură.
Idei Click! pentru femei

În cazul în care ai tensiune arterială mare, înlocuiește sarea cu tarhon.

Dacă strănuți foarte des, pune două picături de ulei esențial de tarhon pe o bucată de pâine. Ține leacul sub limbă 3-4 minute.

Bulină

Ceaiul de tarhon este contraindicat femeilor însărcinate sau care alăptează.

Atenție!

Remediile pe bază de tarhon nu trebuie administrate mai mult de trei săptămâni!
Sfatul specialistului

Tarhonul, un condiment utilizat în bucătăria românească, conferă un gust deosebit mâncărurilor. În același timp, îmbunătățește și ușurează digestia, combate colicile abdominale, meteorismul (acumularea de gaze în stomac sau intestine n.r.) și constipația, stimulează pofta de mancare, relaxează și induce somnul. La nivelul cavității orale, are rol antiseptic și calmează durerile de dinți. Grație conținutului de vitamina C, tarhonul întărește imunitatea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu