A 13-a zodie - Ophiuchus

Ophiuchus este una dintre cele 88 de constelații moderne și una dintre cele 48 de constelații amintite de Ptolemeu. Mai rar, este denumită constelația Omul cu șarpele.
Legenda constelației spune că Ophiucus este de fapt spiritul lui Imhotep, renumit înțelept, cu vaste cunoștințe în ale medicinei și cu puteri tămăduitoare, care a trăit în vechiul Egipt, în secolul al 27-lea î.e.n.. Imhotep era considerat pe jumătate zeu, datorită puterilor sale miraculoase și darului de a vindeca și cele mai grave boli.
El a fost venerat atât de egipteni cât și de greci, mii de ani după moartea sa. Legenda spune că în onoarea sa, Zeus i-a găsit un loc pe cer, printre alte constelații și i-a dat denumirea grecească de Ophiucus, care s-ar traduce prin „Purtătorul de șerpi”. Șarpele era cunoscut la egipteni ca simbol al tămăduirii. Ptolemeu a fost acela care a menționat existența lui Ophiucus ca una dintre cele 48 de constelații.

A 13-a zodie

Mişcarea Pământului a dus la modificarea celor 12 zodii pe care le cunoaştem, potrivit astronomilor. Berbecii devin Peşti, iar persoanele născute între 29 noiembrie şi 17 decembrie sunt în zodia Ophiuchus.
Semnele zodiacului sunt calculate în funcţie de poziţia Soarelui faţă de constelaţii, aşa cum apăreau ele acum 2200 de ani. Acestea nu mai sunt însă valabile, din cauza mişcării de precesiune a Pământului, potrivit astronomilor.
Constelaţia Ophiuchus este înfăţişată pe hărţile din antichitate sub forma unui tămăduitor, purtând un şarpe încolăcit pe trup. Conform scrierilor unui filosof din secolul al XIII-lea, Albertus Magnus, Constelaţia Serpentarius întruchipează om cu un şarpe încolăcit pe trup. Omul ţine cu mâna dreaptă capul şarpelui, iar cu stânga, coada acestuia. Imaginea gravată în piatra avea darul de a proteja de otravă, indiferent ca omul era muşcat de un animal otrăvitor sau înghiţea un lichid letal.
În urmă cu peste 60 de ani a fost lansată pentru prima dată ipoteza existenței celei de-a 13-a zodii. Mai mulți astrologi din cadrul Uniunii Astrologice Internaționale au observat atent constelațiile străbătute de Soare în rotația în jurul Terrei și au demonstrat că Soarele traversă și constelația Ophiucus. Ophiucus este situată între constelațiile Scorpion și Săgetător, iar în opinia astrologilor, zodia ce poartă denumirea constelației ar trebui să urmeze imediat Scorpionului, fiind de fapt a 11-a din grupul zodiacal. Această idee nu a fost însă acceptată de majoritatea astrologilor.

Caracteristicile celei de-a 13-a zodii

Persoanele aparţinând celei de-a 13-a zodii se bucura de capacităţi extrasenzoriale, având adesea premoniţii, dar şi abilitatea de a interpreta visele. Dispun totodată de o intuiţie fantastică, ceea ce parţial justifica înclinaţia lor către astrologie. Nativii Ophiuchus pot fi iniţiatorii unor proiecte grandioase sau pot deveni mari arhitecţi. Ca şi stil de vestimentaţie, putem spune că sunt uşor exuberanţi, manifestându-şi preferinţa pentru culorile vii, vibrante. Prin natura zodiei lor, nativii Ophiuchus sunt înţelepţi, aducători de pace şi vindecare celor din jur. Urmăresc să instaureze armonia.
Se spune despre persoanele născute sub semnul Ophiuchus că au înţelepciune şi spirit de geniu, iar principalul lor scop este să aducă pace omenirii şi să vindece pe cei în suferinţa. Iată câteva caracteristici ale acestui semn:
– bun supervizor al muncii altora
– atrage norocul de partea sa
– doctor şi om de ştiinţă, caută să vindece sau să facă bine celor bolnavi
– reuşeşte să adune oamenii laolaltă
– genialitate şi înţelepciune
– caută pacea şi armonia
– ştie să interpreteze vise şi poate avea premoniţii,
– fire poetică, inventiva şi intuitivă
– îşi doreşte să dobândească un nivel cât mai înalt de cultură şi înţelepciune
– longevitate
– are duşmani foarte aproape de el (în cercurile în care se învârte, în familie)
– ajunge într-o poziţie înaltă şi dobândeşte notorietate
– beneficiază de sprijinul persoanelor cu autoritate
– are talente în domeniul astrologic
– adesea se naşte într-o familie numeroasă, dar poate fi separat de aceasta încă de mic
– numărul 12 joacă un rol esenţial în viaţa lui.

Noul zodiac

Capricorn: 20 ianuarie – 16 februarie
Vărsător: 16 februarie – 11 martie
Peşti: 11 martie – 18 aprilie
Berbec: 18 aprilie – 13 mai
Taur: 13 mai – 21 iunie
Gemeni: 21 iunie – 20 iulie
Rac: 20 iulie – 10 august
Leu: 10 august – 16 septembrie
Fecioara: 16 septembrie – 30 octombrie
Balanţa: 30 octombrie – 23 noiembrie
Scorpion: 23 noiembrie – 29 noiembrie
Ophiuchus: 29 noiembrie – 17 decembrie
Săgetător: 17 decembrie – 20 ianuarie.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu