Depresia este o afecțiune care se instalează pe nesimțite și
care îți taie, puțin câte puțin, pofta de viață. Stările depresive pot
fi ameliorate cu ajutorul remediilor naturale. Iată trei plante la care
poți apela!
Mușețelul
O plantă eficientă împotriva stărilor de neliniște este mușețelul, potrivit oamenilor de știință americani de la Universitatea din Pennsylvania. Voluntarii din primul grup au primit un medicament placebo, iar ceilalţi participanți au primit capsule cu muşeţel, pentru două luni.
Simptomele de anxietate s-au redus la cei care au primit capsulele, în timp ce la celelalte persoane nu a existat nicio ameliorare. Eficientă este infuzia obținută din două lingurițe de flori uscate, peste care torni o cană cu apă fierbinte. Lași la infuzat 10 minute. Bei două-trei căni pe zi, timp de o lună.
Sunătoarea
Un alt remediu natural eficient împotriva depresiei este sunătoarea, care, datorită proprietăților calmante, mai este cunoscută și drept „planta sufletului“. Acest fapt se datorează uleiurilor volatile, a taninului și a hipericinei conținute de această plantă medicinală.
Infuzia se prepară dintr-o lingură de flori uscate, la o cană cu apă fierbinte.. Este indicat să bei două căni pe zi, 21 de zile, apoi faci o pauză de o săptămână și poți relua cura.
Spanacul
Bogat în acid folic, spanacul ajută organismul să producă serotonină, considerată hormonul fericirii. Cercetătorii britanici de la Universitatea Oxford și de la Universitatea Bangor, au demonstrate importanța acidului folic în tratatrea depresiei în urma unui studiu, la care au participat 1000 de persoane cu stări de anxietate.
O treime dintre participanți aveau un nivel mic de acid folic, iar în urma tratamentului, stările depresive s-au ameliorat simțitor. O porție de spanac, de 2-3 ori pe săptămână, va preveni apariția bolii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu