Tone de aur au fost furate din Romania

În ultima cu o sută de ani, armatele „aliate“ sau de ocupaţie au jefuit cumplit ţara. Nemţii şi ruşii sunt în topul celor care au luat cele mai multe bunuri de pe teritoriul României. De altfel, tezaurul României a fost rechiziţionat de ruşi. Valoarea pierderilor se ridică la aproape 100 de tone de aur.

Spaţiul carpato-danubiano-pontic a fost mereu un ţinut bogat, plin de resurse, râvnit încă din perioada antichităţii. Secole de-a rândul, diferite populaţii angrenate fie în procese de migraţie, fie mari imperii în plină expansiune, au jefuit cumplit acest teritoriu.    Chiar şi după cristalizarea României moderne, la mijlocul secolului XIX, jafurile au continuat. Primul Război Mondial a adus pe teritoriul ţării trei armate de ocupaţie, doar Moldova rămânând liberă.    Cel de-al Doilea Război Mondial i-a adus pe ”aliaţii” germani şi mai apoi ruşi, care la rândul lor au secătuit rezervele naţionale. Cea mai importantă pierdere din ultima sută de ani a României rămâne însă tezaurul naţional, rechiziţionat de bolşevici. Conţinea în jur de 95 de tone de aur.

Jafurile nemţeşti în Muntenia şi Oltenia

În anul 1916, România participa la Primul Război Mondial în tabăra Antantei, adversară a Puterilor Centrale, din care făcea parte Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia. După ofensiva din Ardeal, armata română era obligată să se retraga în faţa unei uriaşe contraofensive germane şi austro-ungare din vest, dar şi a unei ofensive bulgare din sud prin Dobrogea. În urma bătăliilor de pe Valea Jiului, frontul românesc a fost rupt.

Fără ajutor din partea aliaţilor, românii au rămas singuri în faţa unui adversar mult prea numeros. La 6 decembrie 1916, Bucureştiul cade în faţa trupelor de ocupaţie germane. Armata, Guvernul, dar şi numeroşi refugiaţi se retrag în Moldova. Germania era deja de doi ani în război, din 1914. Îmbelşugata Românie, aflată pe un loc fruntaş la aceea vreme în clasamentul economic al statelor europene, reprezenta un paradis.    ”Bucureştiul e descris de Alfred von Olberg ca «un mare oraş, curat şi modern. Străzile principale asfaltate, cele secundare pavate, numeroase clădiri de stat şi publice, vile magnifice, hoteluri foarte bine întreţinute, multe restaurante ademenitoare şi cafenele extraordinar de elegante, cele mai multe în stilul caracteristic parizian, tramvaie electrice,tramvaie cu cai pe liniile mai puţin importante, pe scurt un oraş modern– desigur ici şi colo cu influenţe orientale». Un oraş care îl frapează pe feldmareşalul von Mackensen”, scria în articolul ”Din vremea ocupaţiei Bucureştilor(1916-1918)” istoricul bucureştean Ioan Bulei.

Nemţii au instituit rapid instituţii şi organisme ocupate în principal cu jefuirea sistematică a zonelor româneşti. Practic, aşa cum arată istoricul Ioan Bulei în lucrarea sa, se rechiziţiona totul. Inclusiv acoperişurile metalice, clopotele de la biserici sau clanţele de la uşi.    ”Pentru nevoile războiului, ocupanţii rechiziţionează şi cupru şi aramă. Aşa se ia coronamentul de aramă al Palatului Justiţiei, înlocuindu-se cu o simplă tinichea. În pericol ajung acoperişurile de aramă ale unora din monumentele istorice ale ţării: Biserica Domnească din Curtea de Argeş, Mitropolia din Târgovişte…. Cu numeroase intervenţii la Mackensen se reuşeşte salvarea lor. Mai greu e cu salvarea clopotelor”, scria Ioan Bulei. Până la instaurea disciplinei, mai multe case sunt jefuite de soldaţii germani, inclusiv cea a lui Take Ionescu.    Jaful a fost sistematic. Nemţii şi aliaţii lor austro-ungari au prădat cumplit teritoriul ocupat. Statisticile oferite de istoricul bucureştean sunt grăitoare. „În timpul ocupaţiei, germanii sărăcesc cu totul ţara ocupată. Germania şi Austro-Ungaria, în vremea ocupaţiei, transportă pe teritoriul lor 2,3 milioane de tone de alimente şi nutreţ, 100.000 de vagoane cu cereale, păstăi, marmeladă, peşte, articole de lux, săpun. Câmpurile de petrol vitale pentru Puterile Centrale furnizează 1.478.765 tone de ţiţei. Practic, economia românească e prădată”, scrie Bulei. De altfel, generalul von Mackensen mărturiseşte sincer, după acest jaf că ”N-aş vrea să fiu ministru de Finanţe al României în deceniile următoare, dar nici contribuabil român”.

Bulgarii se pregăteau să fure până şi moaştele

În aceeaşi perioadă, armata bulgară de ocupaţie se îndeletnicea şi ea cu jaful în Bucureşti. Istoricii vorbesc de atitudinea curtenitoare a ofiţerilor germani şi de interdicţiile superiorilor în rândul soldaţilor de a agresa civilii sau de a se deda la violuri şi jafuri. Tot din articolul specialistului Ioan Bulei, ”Din vremea ocupaţiei Bucureştilor(1916-1918)”, se arată că ofiţerii germani au reuşit să îi împiedice pe soldaţii bulgarii să fure până şi moaştele din biserici sau clădirea Academiei.    Prima tentativă a fost cea de jefuire a Academiei. ”În două rânduri germanii intervin pentru salvarea unor valori culturale şi simbolice ale Bucureştiului. În noapte de 22 spre 23 ianuarie 1917, mai mulţi ofiţeri bulgari se introduc în Academia Română şi încep să ia documente din fondul acesteia pe motiv că ele fuseseră furate de români în campania acestora din 1913 din Bulgaria”, preciza istoricul. În al doilea rând, soldaţii bulgari au vrut să fure moaştele Sfântului Dumitru de la Mitropolie. Aceştia au tăbărât, după cum arată mărturiile de epocă, pe sergentul care asigura paza, l-au legat şi au furat racla cu moaştele. Moaştele au fost readuse la Bucureşti de o companie de de cavalerie germană trimisă după acestea.

Tezaurul României, furat de bolşevici

În aceeaşi perioadă tulbure a ocupaţiei germane, România a fost jefuită cumplit până şi de aliaţi. Tezaurul României, dus spre păstrare la Kremlin, în Rusia, a fost rechiziţionat de revoluţionarii bolşevici care tocmai îl asasinaseră pe ţarul Nicolae al II lea şi instaurau dominaţia sovietelor în Rusia. Nesiguranţa frontului în Moldova şi cuceririle Puterilor Centrale în restul ţării i-a făcut pe reprezentanţii Guvernului să se gândească la o retragere în Rusia.    În aceste condiţii, s-a pus problema oferirii spre păstrarea a tezaurului naţional ruşilor. S-a pus şi problema păstrării acestuia la Londra, dar rutele erau nesigure din cauza războiului şi dinstanţa mare. Mihail Romaşcanu, un istoric român din 1934, explică în lucrarea ”Tezaurul român de la Moscova” cum s-a făcut predarea uriaşului tezaur în mâinile ruşilor. Din lucrarea acestuia reiese că la 12 decembrie 1916 Consiliul de Miniştrii autoriza acest transfer, după ce reprezentantul Rusiei, generalul Mossoloff, preciza că va semna protocolul de primire-predare între statul român şi cel rus.

”Ministrul Rusiei la Iaşi, generalul A. Mossoloff, care înlocuia pe domnul Poklewsky Koziell chemat în ţară pentru un concediu mai îndelungat, comunicase prin nota nr. 148 din 11 decemvrie 1916 ministrului de finanţe român că este autorizat telegrafic să semneze protocolul relativ la încărcarea într-un tren special a tezaurului Băncii Naţionale, adăugând că guvernul rus garantează integritatea lui atât în timpul parcursului, cât şi pe tot timpul cât depozitul va rămâne la Mosova”, se arată în lucrarea lui Mihail Romaşcanu. Tot prin prisma documentelor vremii se arată că tezaurul românesc a fost încărcat în vagoane şi a fost dus în Rusia în două tranşe. Prima între 12 şi 14 decembrie 1916, din gara Iaşi, şi cel de-al doilea la 18 iulie 1917. Practic, în urma primului transport, statul român a trimis în Rusia o avere colosală.

Era vorba de peste 300 de milioane de lei aur, plus bijuteriile Reginei Maria în valoare de 7 milioane de lei aur. ”Valoarea totală a tezaurului în aur efectiv compus din monete diferite şi lingouri era de 314.580.456,84 lei aur. În afară de tezaurul Băncii Naţionale se mai încărcase a treia zi (14/27 decembrie 1916) în vagonul nr. 225.692 I-O B, încă două casete conţinând bijuteriile M.S. Regina Maria şi a căror valoare era de 7.000.000 lei aur. Casetele purtau sigiliile Băncii Naţionale şi toate erau intacte”, scria Romaşcanu. S-a semnat şi un protocol în trei exemplare.    Erau în total 17 vagoane cu aur şi monezi din aur. Al doilea transport din 1917 consta în alte 24 de vagoane cu valori ale Băncii Naţionale, Casei de Depuneri şi ale altor instituţii publice. Valoare stocată în aceste vagoane era evaluată la 1.594.836.721,09 din partea Băncii Naţionale, plus încă 7,5 miliarde lei aur din partea celorlalţi depozitanţi. La acestea se adăugau opere de artă şi alte obiecte extrem de valoroase. După instaurarea dictaturii bolşevice, autorităţile române au încercat să mute tezaurul în Statele Unite, purtând numeroase tratative în acest sens.

Prea târziu însă: armata română trecea Prutul la 20 ianuarie 1918 în ajutorul Basarabiei, iar la 26 ianuarie Rusia, prin intermediul lui Troţki, rupea relaţiile cu România. Tezaurul a fost sechestrat în Rusia. Aproape 96 de tone de aur românesc se aflau în Rusia bolşevică. ”Trotzki declara că el (n.r. tezaurul) nu va putea fi obţinut de «oligarhia română». Consiliul Comisarilor Poporului îşi lua asupra sa răspunderea de a conserva şi a preda în mâinile poporului român toate valorile noastre depozitate la Moscova. Aceeaşi dispoziţie se aplica şi celorlalte depozite româneşti aflate la băncile din Rusia. Tezaurul român încredinţat în paza şi păstrarea Rusiei a fost confiscat de bolşevici”, scria în lucrarea sa Constantin Romaşcanu.    În 1935, la presiunea autorităţilor româneşti şi marilor puteri europene, a fost adusă o parte din tezaur, cu 17 vagoane la gara Obor. Gheorghe Paraschivescu, reprezentantul României, nota în inventarul său, însă, că ruşii nu au predat aur, bijuterii sau alte obiecte de valoare. În 1956, după instaurarea comunismului, o altă parte a tezaurului a fost retrocedată. De acestă dată transportul a fost mai consistent, fiind aduse bijuterii, obiecte de artă, cărţi, vase din aur, tapiserii şi alte obiecte valoroase. Printre acestea se aflau şi celebrul tezaur de la Pietroasele. Era totuşi o mică parte din uriaşul tezaur depozitat la Kremlin. O altă retrocedare a avut loc în 2008. O mare parte din tezaur a rămas însă în Rusia, problema tezaurului rămânând şi astăzi spinoasă şi parţial cunoscută, fără confirmări şi rapoarte oficiale.

Jefuiţi de aliaţi şi prieteni

Seria jafurilor a continuat şi aproape de mijlocul secolului XX. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România, ca aliat al Germaniei, a furnizat cantităţi impresionante de combustibil şi alimente armatei naziste. Mai mult decât atât, într-o vreme statul român plătea întreţinerea soldaţilor germani staţionaţi în România. Mai precis se cheltuiau 100 de milioane de lei lunar, din 1940 până în 1942, pentru întreţinerea acestor trupe, o adevărată avere în aceea perioadă. După întoarcerea armelor, în 1945, au venit trupele sovietice, acum aliate, pe teritoriul României. Există o întreagă literatură cu mărturii ale supravieţuitorilor privind jaful făcut de trupele ruseşti pe teritoriul României greu de cuantificat în cifre.