Cate specii extraterestre sunt printre noi?

Credem sau nu în inteligența extraterestră? Planeta noastră are peste 4 miliarde de ani, iar universul 14 miliarde de ani. Au vizitat civilizațiile extraterestre planeta noastră? Au OZN-urile viteza luminii, de pot vizita, atât de ușor Terra?
Mărturii ale milioanelor de oameni care au fost martori la astfel de evenimente, răpiri, discursul oamenilor de știință, mărturii ale astronauților, dar și ale oamenilor de stat care sunt convinși că aceste civilizații există.
Nu este o glumă, în Congresul Canadei, ministrul Apărării, Paul Hellyer, a ținut un discurs în care a vorbit despre extratereștrii și vizitele pe care aceștia le-au făcut, de-a lungul timpului, omenirii.
El a susținut că din cele peste 80 de specii extraterestre, cu patru dintre ele omenirea a intrat în contact. Aceștia nu au vrut rău omenirii, vizitele lor fiind pașnice și ajutând foarte mult la dezvoltarea științei. El a mai subliniat faptul că, existența lor a schimbat profund concepția noastră despre univers.
Mai jos, vă prezentăm câteva informații dintr-un raport realizat de oamenii de știință americani, împreună cu reprezentanți ai armatei americane, referitor la speciile de extratereștrii cu care omenirea a venit în contact. Primii dintre aceștia și cei mai apropiați de rasa umană sunt reptilienii care sunt un hibrid rezultat din rasa umană și extratereștrii numiți gri.
Conform raportului, un reptilian se poate reproduce singur, dat fiind modificările genetice, în urma cărora s-a format. Ei pot trăi lungi perioade, ca entitate unică, grație clonajului. Oamenii au fost de acord să împartă patrimoniul genetic, în schimbul unui ajutor de înaltă tehnologie. Ei sunt pregătiți pentru a trăi pe o altă planetă și de a începe evoluția lor, de la un punct mult mai avansat, față de cel de unde a pornit evoluția omului.
În altă categorie a extratereștrilor sunt incluși cei care iradiază energie solară, au înfățișare diafană, sunt frumoși și inteligenți. Se spune că ei s-au infiltrat pe rețelele de socializare, de unde transmit informații oamenilor.
Cea de a treia categorie este cea a hibrizilor Sirieni, care au intrat în contact cu oamenii de foarte mult timp. Ei sunt considerați părinții oamenilor, pentru că au fost trimiși pe Pământ pentru a crea din punct de vedere genetic oamenii.
Ei sunt specializați în tehnologie, arhitectură, energie durabilă și geometrie sacră. Ei sunt mai înalți decât oamenii, sunt subțiri, au pielea bleu și nu au mușchi. Din cea de a patra categorie fac parte Pleadienii, care au ochii rotunzi, albaștrii și mai sunt numiți marii blonzi.
Ei au capacități deosebite, în sensul că pot capta toate semnalele psihice pe care noi, oamenii, le transmitem. Ei s-au dezvoltat foarte mult din punct de vedere al psihicului.
Arcturienii sunt cea mai veche civilizație extraterestră din Calea Lactee. Ei posedă cea mai dezvoltată tehnologie și sunt de departe superiori celorlalte civilizații extraterestre.
Se spune că președintele Eisenhower s-a întâlnit în trei rânduri, cu extratereștrii, la baza militară de la Hollomon, după care SUA au derulat mai multe proiecte strict secret, cu extratereștrii.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu