Ceaiul din cozi de cirese, bun in caz de infectii

Chiar daca esti foarte ocupat, fa-ti timp si treci, in aceste zile, prin piata. Pe tarabe vei vedea, in gramezi uriase, cirese dulci si zemoase, rosii, galbene, roz, visinii, in asteptarea clientilor. Ofera-ti o mica si nevinovata bucurie si cumpara-ti o punga de cirese, chiar daca aceste fructe nu se numara printre preferatele tale, si nu vei regreta.
Ciresele au in compozitia lor trei substante care fac din ele adevarate medicamente ale verii, dusman neintrecut al bolilor provocate de stresul modern. Cele trei substante sunt antocianinele, cu efect antioxidant si antiinflamator, acidul hidroxicinamic, care protejeaza mucoasa stomacului de actiunea nociva a microbilor care provoaca gastroenterita, si melatonina, un hormon care te ajuta sa dormi sanatos si care se gaseste in pulpa cireselor.
Cine mananca 400 de grame de cirese pe zi, acum, in aceasta perioada, cand este sezonul lor, va avea un somn linistit, sanatos, odihnitor. Acest efect al cireselor de a induce somnul si, odata cu acesta, linistea sufleteasca, se datoreaza serotoninei si melatoninei, substante care se afla in compozitia lor.
Cozile de cireşe sunt recunoscute drept unele dintre cele mai eficiente diuretice naturale, calitate ce le recomandă ca adjuvant în zeci de boli.Reumatismul, guta, cistita, tusea rebelă şi celulita sunt numai câteva dintre problemele ce pot fi atenuate dacă beneficiem de calităţile diuretice ale ceaiurilor din cozi de cireşe, spun fitoterapeuţii.

Ceaiul din cozi de cirese, bun in caz de infectii urinare

Daca te stii predispus la infectii urinare si litiaza renala, sa nu arunci cozile de la cirese. Datorita continutului ridicat de potasiu si flavonoide, cozile de cirese au puternice efecte diuretice. Au, de asemenea, proprietati astringente si antidiuretice, datorita continutului bogat in taninuri, sunt depurative, antifebrile si antiinflamatoare renale.
Usuca-le la loc intunecat si depoziteaza-le in pungi de hartie sau saculeti de panza, intr-un loc racoros si uscat. La nevoie, din cozi de cirese se poate face decoct sau infuzie.
Decoctul se prepara punand la fiert, intr-o jumatate de litru de apa, doua lingurite de codite uscate. Se fierb la foc mic timp de zece minute, apoi se lasa 20 de minute la infuzat. Decoctul se bea intre mese, pe parcursul zilei, in trei – patru prize, indulcit sau neindulcit, dupa preferinta.
Infuzia se prepara punand o lingurita de planta bine uscata intr-o cana de apa clocotita. Se lasa zece minute la infuzat, dupa care se filtreaza si ceaiul se bea cald in caz de tuse, dureri de stomac, lumbago si boli de rinichi.
Ceaiul de cozi de cirese se bea in caz de infectii urinare si litiaza renala, pentru cresterea diurezei, ca atare sau in combinatie cu alte plante care au efect diuretic. Medicii recomanda minimum doi – trei litri de ceai pe zi, din cozi de cirese, matase de porumb, pir sau coada calului, toate acestea avand puternice efecte diuretice.
Ceaiul de cozi de cirese se recomanda chiar si de catre medici si in caz de afectiuni ale aparatului cardiovascular ca insuficienta cardiaca, hipertensiune, edeme, in afectiuni metabolice precum obezitatea, guta, uremiea – favorizand eliminarea acidului uric si a altor compusi azotati.

Ceaiul din cozi de cirese are rezultate foarte bune impotriva multor afectiuni ale aparatului digestiv, avand un remarcabil efect de detoxifiere

Acest ceai actioneaza si ca energizant si remineralizant asupra organismului, regenerand tesuturile slabite si intarind sistemul imunitar, prin aportul de energie fizica si psihica oferit de componentele active.
De asemenea este unul dintre ceaiurile cu cele mai bune rezultate pentru cei care vor sa slabeasca.
Pentru un efect vizibil in cura de slabire se poate consuma cca 1 litru de ceai pe zi, timp de 2 saptamani, cu pauza de o saptamana, dupa care se bea iarasi timp de alte 2 saptamani.
Ceaiul se prepara din 6-7 lingurite de codite de cirese, la 1 litru de apa, care se fierbe cca 4 minute. Se bea caldut, intre mesele principale, pe parcursul intregii zile. Pentru a actiona mai bine e indicat sa-l consumati la diferenta de cel putin 2 ore dupa ce ati mancat.

Ceiul din cozi de cirese „topeste” celulita

Persoanele afectate de celulită ar trebui să mizeze pe ceaiul din cozi de cireşe. Fitoterapeuţii promit că rezultatele nu vor întârzia să apară, întrucât, pe lângă efectul diuretic, cozile de cireşe au şi proprietăţi depurative. Cu alte cuvinte, ele ajută la eliminarea rapidă a reziduurilor din sânge şi, implicit, a depozitelor de grăsime.
Ba, mai mult, pentru a combate aspectul inestetic de celulită, în paralel cu utilizarea acestui ceai se recomandă cura cu cireşe (se pot consuma până la 2,5 kg pe zi). Cireşele conţin peste 90% apă şi au puţine calorii (57 de calorii la 100 g de cireşe). Cu alte cuvinte, potolesc foamea şi furnizează organismului nutrienţi esenţiali: vitamine (A, B1, B2 şi B9, C), minerale (calciu, fosfor, potasiu, zinc, cupru). Însă lupta cu celulita necesită multă răbdare, pentru că rezultatele vor apărea în timp. Tocmai de aceea, medicii americani de la Clinica Mayo recomandă să se acţioneze pe patru direcţii simultan: dietă (preponderent fructe şi legume), hidratare corespunzătoare (inclusiv ceaiul din cozi de cireşe), masaj cu creme anticelulită şi practicarea cu regularitate a unui sport.

În reumatism şi în gută, sub formă de băi

Dacă suferi de reumatism ori de gută, tratamentul medicamentos poate fi completat cu băi locale cu decoct de cozi de cireşe. Un pumn de cozi de cireşe se fierbeîntr-un litru de apă clocotită. După ce amestecul se ia de pe foc, se lasă la infuzat circa zece minute. Decoctul se adaugă în apa de baie pentru mâini şi pentru picioare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu