Tratamente naturiste cu rostopasca

Rostopasca se folosește în totalitate în cadrul tratamentelor curative încă din cele mai vechi timpuri și mereu s-a dovedit a fi benefică când vine vorba de unele afecțiuni, precum: negi, vegetații veneriene, fibrom uterin, tumori dar și ciuperci de la nivelul unghiilor (mâini sau picioare).

Pe lângă denumirea ei oficială de “rostopască”, bătrânii o mai cunosc și după: buruiană pentru negi, calce mare dar și crucea voinicului și altele. În alcătuirea sa, intră elemente ca: alcaloizii, uleiul volatil, flavonoide și saponozide. Se folosește cu precădere pe post de dezinfectant, cicatrizant dar și sedativ în cadrul centrilor nervoși. S-a descoperit recent că ajută și la stimularea funcțiilor hepatice și la calmarea colicilor hepato-biliari.
Se recomandă

 Persoanele suferinde de negi, care au încercat toate cremele și alte tratamente naturiste existențe pe piață, în mod clar, rostopasca le-ar trebui recomandată în primă instanță. Se folosește un suc din plantă, ce se aplică cu regularitate de trei ori pe zi, timp de minim 2 săptămâni, până la dispariția sau cicatrizarea acestora. De menționat este faptul că după ce negii au căzut, tratamentul trebuie să se continue pentru încă 5, până la 7 zile.

 Infuzia din această plantă se folosește în cadrul tratamentului exclusiv pentru fibrom uterin dar și a tumorilor benigne sau/ și maligne. Tot ce trebuie făcut este administrarea internă cu ajutorul unui irigator sau a unei seringi (min. 15 ml), iar după acest artificiu, corpul trebuie ținut într-o poziție ridicată față de orizontală

Se repetă acest tratament 1-2 ori pe zi, timp de 49 zile. Acest tratament se poate urma și dacă suferiți de candida, Chlamydia, trichomonas sau alte infecții bacteriene, cu mențiunea că trebuie consultat medicul specialist înainte și după administrare.

Un tratament naturist pe bază de rostopască, fie el tinctură, suc sau ceai, oprește de regulă dezvoltarea tumorilor și de asemeni poate determină și retragerea, diminuarea lor. Pentru efecte cât mai bune se poate combina cu o proporție egală de tătăneasă, rădăcină.

 De asemeni, aplicată de 2-3 ori pe zi, vreme de o oră, ajută la dispariția ciupercilor dar și tratează o formă ușoară de tuberculoză a pielii; iar rezultatele vor fi vizibile, după nu mai mult de 7 zile.
Precauții și contraindicații

 Rostopasca, cu toate că este extrem de utilă și de benefică pentru sănătate, în cantități mari sau de-a dreptul exagerate poate fi una dintre cele mai toxice plante existențe. Toxică este de fapt, în stare proaspătă- doar 20 gr sunt necesare pentru a intoxica organismul în mod agresiv și 50 gr ingerate produc o intoxicație mortală. Când se usucă, își mai pierde din proprietăți, dar totuși ar trebui să se aibă grijă la modul în care este transportată deoarece poate cauza reacții adverse.

 Pentru uz intern, înainte de tratament, trebuie consultat un medic specialist și să fiți supravegheată îndeaproape.

 Se recomandă a nu se lăsa la îndemână copiilor, a nu se aplica pe răni deschise, care sângerează și a nu fi consumată, administrată gravidelor deoarece poate afecta sarcină sau dezvoltarea fătului. De asemeni, poate crea diverse reacții alergice: arsuri sau/ și mâncărimi în gât, grețuri și vărsături, diaree, dureri de cap, halucinație, asfixie, etc.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu