În luna mai 2015, în Mexic a
avut loc o conferință care s-a intitulat Be Witness. Specialiști în
ufologie din întreaga lume au participat. Au fost prezentate fotografii
și poze, din care a reieșit faptul că extratereștrii sunt o realitate și
au vizitat planeta noastră.
Cele mai spectaculoase probe au fost
niște fotografii care erau făcute, la Roswell, în anul 1947, când un OZN
s-a prăbușit. Pozele au fost găsit în podul unei case din Sedona,
Arizona. Pozele erau într-o cutie de carton, în care se mai găseau
fotografii cu actorii, Bing Crosby, Clarke Gable și președintele
Eisenhower.
Pozele au fost descoperite acum cinci
ani și, în toată această perioadă, ele au fost supuse unor
expertize. Cercetătorul Bernard Ray a declarat că pozele sunt reale și
sunt o dovadă indubitabilă că la Roswell a avut loc un accident al unui
OZN, iar rămășițele unui extraterestru, care a murit în acest accident,
sunt reale.
Analiza făcută pe corpul creaturii
fotografiate, arată că acesta nu este animal, nici om. Incidentul de la
Roswell a intrat în atenția publicului, după 1970, fiind subiectul unor
controverse și a diverselor teorii ale conspirațiilor, cu privire la
natura obiectului prăbușit.
Oamenii de știință au mai prezentat la
această conferință rezultate ale cercetărilor, în care se arată că, dacă
până în anul 1994, nu fuseseră descoperite alte galaxii, de atunci și
până în prezent, lucrurile s-au schimbat.
Cu ajutorul telescopului spațial Kepler au fost descoperite și studiate alte galaxii. În 66% din cazuri, masa planetelor este mai mare față de cea a Pământului.
Cu ajutorul telescopului spațial Kepler au fost descoperite și studiate alte galaxii. În 66% din cazuri, masa planetelor este mai mare față de cea a Pământului.
Galaxia noastră, Calea Lactee, numără
peste 100 de miliarde de planete. Cu siguranță, pe multe dintre aceste
planete există viață, a spus Tom Carey, cercetător, care s-a ocupat de
cazul Roswell. Conform declarațiilor sale, extraterestrul din fotografie
are o înălțime de un metru, capul este asemănător cu al unei insecte.
Pe corp se observă semne ale accidentului care a avut loc.
Este o probă fizică, de o valoare
incontestabilă. Această poză face cât o mie de cuvinte. Edgar Mitchell,
al șaselea astronaut care a pus piciorul pe Lună, a acordat un amplu
interviu postului de televiziune, Fox News, în care a susținut că, de-a
lungul carierei sale, a discutat cu persoane din armata americană care
au fost implicate în analiza fenomenelor extraterestre. Aceștia
avuseseră ocazia să studieze rapoarte secrete legate de aceste fenomene.
Civilizațiile extraterestre există, a
spus Mitchell, vizitele lor pe planeta noastră sunt o probă că ei sunt
în contact cu autoritățile americane. NASA va trebui să admită public
existența acestora. Adevărul a fost ascuns decenii la rând, a venit
timpul adevărului.
Încă din anul 1964, NASA a trimis pe
Lună, o primă sondă spațială, care a făcut peste 4300 de fotografii.
Multe dintre acestea au fost ascunse de ochii presei sau ai
publicului. Multe dintre aceste fotografii prezintă structuri
artificiale, care sunt baze ale civilizațiilor extraterestre.
Sunt oameni de știință care au afirmat
faptul că misiunile Apollo au avut drept scop, apropierea de
civilizațiile extraterestre, existente pe Lună. Faptul că astronauții au
dus pe Lună steagul american, o ramură de măslin fabricată din aur și
mesajul semnat de 73 de șefi de stat, înregistrat pe un disc de siliciu,
exprimă dorința pământenilor, de a transmite un mesaj de pace, față de
alte civilizații.
De curând, a fost piratată rețeaua
informatică de la NASA. Printre documente era o listă cu ofițeri
nepământeni, cu care NASA lucrează la diferite proiecte.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu