Aruncă o privire în palmă!
Ce vezi? Linii, ba mai groase, ba mai subțiri, mai pronunțate sau abia
sesizabile. Una este linia vieții, alta a inimii, alta a minții. Și
toate împreună strâng în palmă secretele vieții tale și surprizele
viitorului.
Nicio mână nu arată exact ca alta. Chiar
și la același om, liniile de la mâna dreaptă nu sunt la fel ca cele de
la mâna stângă, mai ales că au și semnificații diferite. Mâna cu care
scriem ne oferă informații despre ce am făcut până acum și ce ne
așteaptă în viitor, iar cealaltă arată cu ce am venit pe lume, talentele
și calitățile cu care ne-am născut. Analizează-ți palmele și vezi ce-ți
dezvăluie liniile din ele.
Linia vieții, cea mai importantă din palmă
Pornește de obicei de la mijlocul
distanței dintre degetul mare și arătător și, în mod ideal, ar trebui să
contureze litera C. Linia vieții arată puterea de viață, dar și felul
în care aceasta e trăită.
- Dacă linia vieții face o curbă largă în interiorul palmei înseamnă că vrei să obții multe de la viață. Ai un spirit aventurier și ești dispusă să îți asumi riscuri.
- Când linia pleacă de foarte aproape de degetul mare e semn că ești sensibilă, precaută și îți folosești energia mai ales pentru binele familiei. Generozitatea față de alții nu te caracterizează.
- Dacă linia vieții pornește de foarte aproape de arătător, te caracterizează ambiția. Ai încredere în forțele proprii, iar dacă arătătorul e foarte lung dispui de o autoritate naturală.
- În cazul în care linia vieții se termină întoarsă spre degetul mare, ești o persoană tradiționalistă și patrioată. Îți vei petrece ultima parte a vieții într-un mediu armonios și liniștit.
- Dacă linia vieții se încheie întoarsă spre palmă, ai o puternică dorință de independență și preferi să îți petreci timpul departe de cunoscuți, chiar și de familie. E posibil să te muți în străinătate.
- Linia vieții dublă denotă o voință puternică și capacitatea de a trece peste încercările grele. De la mijlocul vieții, este posibil să fii nevoită să iei totul de la zero, dar te vei descurca destul de bine.
- Întreruperile de pe traseul liniei vieții sunt semnele bolilor, ale epuizărilor fizice sau ale experiențelor marcante. Liniile orizontale ușoare indică probleme trecătoare, cum ar fi o boală care poate fi vindecată. Liniile verticale au un impact mai de durată.
Linia minții, sprijinul tău
Pornește din același loc cu linia vieții
sau puțin mai sus. Ea arată cum ne folosim energia în planul realității
și de câtă înțelegere, fantezie și creativitate dispunem.
- La multe persoane, linia minții este pe o mică porțiune comună cu linia vieții. Aceasta este dovadă de chibzuială. Iei decizii bazându-te pe fapte și îți stăpânești bine emoțiile. În disputele cu cei din jur reacționezi sigură pe tine.
- Dacă liniile merg unite mai mult de 2 cm, înseamnă că ești o persoană spontană, dar îți vine greu să iei decizii. De multe ori, ai o atitudine ezitantă, nesigură chiar.
- Atunci când linia minții și a inimii pleacă din puncte diferite, dar apropiate, ești o persoană independentă, cu mare putere de adaptare, curajoasă, deschisă și sociabilă. Dispui de mult optimism și ai încredere în tine.
- Dacă liniile pleacă din puncte diferite și se află la distanță una de alta, ești o persoană activă, curajoasă, independentă și cu inițiativă. Dar iei decizii pripite, pe care ajungi să le regreți. Poți fi ușor iritabilă.
- Când linia minții străbate drept palma, înseamnă că ai o gândire clară, orientată pe fapte, ești inteligentă și îți asculți rațiunea. Dacă linia atinge latul mâinii spre exterior, până sub degetul mic, e semn că ai mare putere de influență asupra celor din jur.
- Bifurcația de la capătul liniei minții denotă abilitatea de a-ți dezvolta fantezia, fără a pierde însă contactul cu realitatea. Știi să vorbești cu cei din jur și ai talent oratoric.
Linia inimii, nevoia de dragoste
Spre deosebire de celelalte linii, linia inimii începe de pe latura mâinii, sub muntele din dreptul degetului mic. Ea străbate palma fie dreaptă, fie curbată până în dreptul degetului arătător. Linia inimii dezvăluie potențialul amoros al fiecărei persoane, intensitatea sentimentelor, emotivitatea și fidelitatea.- Cu cât este mai curbată spre arătător, cu atât ești mai pasională și pui accentul pe sentimente. Îți arăți afecțiunea în mod deschis și ești foarte atașată de membrii familiei.
- Dacă linia inimii e dreaptă, înseamnă că ești o persoană care își ține sentimentele sub control. Principiile morale sunt foarte importante, iar în relațiile de dragoste ești mai degrabă distantă, decât implicată.
- În cazul în care linia inimii este curbată în jos, înseamnă că ești o persoană care suferă din dragoste. Poți fi ușor dezamăgită sau rănită și simți o nevoie intensă de a primi afecțiune. Poate fi semnul unei dezamăgiri pe care ai suferit-o din cauza unei persoane la care ai ținut mult.
- Dacă linia inimii este foarte conturată, înseamnă că ești o persoană sentimentală și pasională. Dacă linia este subțire, ai nevoie de mai multă stabilitate în viața amoroasă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu