Entorsa reprezinta o leziune de tesut moale, de tendoane si ligamente care sufera o intindere sau chiar o ruptura, cel mai des se intampla in urma unei miscari de inversiune sau eversiune a gleznei, explica pentru ziare.com doctorul ortoped Tarek Nazer.
Acestea pot fi impartite pe trei grade:
- gradul I - atunci cand este o mica intindere a ligamentelor insotita de un usor edem local;
-
gradul II - cand se produce o intindere mai puternica sau ruperea
partiala a ligamentelor cu aparitia edemului si a unei zone de echimoza
locala si durere la atingerea zonei afectate;
-
gradul III - este caracterizat prin ruperea completa a ligamentelor cu
edem si echimoze avansate si imposibilitatea de sprijin pe membrul
afectat si durere fara a atinge zona respectiva.
Simptomele entorsei de glezna
Primele
simptome apar cand persoana isi da seama ca a facut o miscare gresita
sau a suferit un traumatism local. Pacientul simte o durere apoi incepe
sa apara edemul urmat de aparitia echimozelor si imposibilitatea de a
merge normal cu membrul respectiv. De asemenea, se poate auzi o
pocnitura in cazuri de entorse avansate.
Imediat ce
pacientul simte asta, ar trebui sa nu mai calce pe membrul afectat si sa
aplice ceva rece local pentru a reduce din aparitia edemului in zona
respectiva si sa tina piciorul ridicat, apoi sa se prezinte la medic
pentru examinare si tratament complet.
Medicul
va examina pacientul dupa ce efectueaza o anamneza atenta si va palpa
zona afectata pentru a stabili gravitatea leziunii. De asemenea, se vor
efectua examene imagistice precum radiografii si ecografie in functie de
simptome.
In
functie de gradul de afectiune difera si metodele de tratament. In
gradele mai usoare va fi suficent purtarea unei fase elastice insostita
de repaus partial si gheata aplicata local, pozitia procliva a
piciorului, tratament antialgic si antiinflamator local si oral timp de
10 zile.
In cazurile mai avansate este necesara
imobilizarea gleznei in atela gipsata pe o perioada de 7-10 zile pentru a
permite edemului si leziunii ligamentare de a avea o perioada de repaus
si de a grabi vindecarea protejand tesuturile de miscari, reducand
inflamatia.
In cazurile mai grave unde exista si
instabilitate articulara din cauza rupturii grave ale ligamentelor ce
sustin glezna este necesar tratamentul chirurgical, ce consta in sutura
sau reconstuctia ligamentelor afectate, insa asta se intampla foarte
rar.
Nu ezitati sau neglijati orice tip de
leziune/entorsa a gleznei si cereti mereu sfatul unui medic specialist
pentru o evaluare si un examen local.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu