Foarte mulţi români au observat, de-a lungul timpului, că
nemţii sunt foate reticenţi chiar rasişti cu est-europenii, şi foarte
toleranţi, ba chiar extrem de ospitalieri cu imigranţii musulmanii. Nu
de puţine ori polonezii, românii, bulgarii, sârbii sau ungurii au parte
de un comportament reticent, superior şi chiar rasist din partea
nemţilor de rând şi al autorităţilor când intră în contact cu acestea.
Lucru pare inexplicabil, deoarece est-europenii sunt albi, muncitori şi
creştini, deci se pot integra în societatea germană foarte repede,
învaţă limba lui Goethe, şi totuşi nemţii de ani de zile îi persecută,
batjocoresc sau umilesc, refuzând sau încetinind dreptul lor european de
a se asimila.
Am văzut mulţi români plângându-se de
rasismul german în timp ce pe imigranţi arabi îi primesc cu braţele
deschise, cu fanfare şi masă caldă şi cu plata ajutoarelor sociale la
zi, iar drept mulţumire musulmanii nu muncesc în industria germană, se
roagă la moschee, refuză integrarea, locuind în ghetouri, unde nu mai
are curajul să intre nici poliţia. Musulmanii vin din anii `60 în
Germania de vest şi după 1990 în fosta DDR şi nici până astăzi nu s-au
integrat, trăind separat de societatea modernă. Şi cu toate acestea,
nemţii şi cancelarul german Angela Merkel îi primesc cu o căldură
sufletească, materială şi financiară suspectă, respingându-i cu o
superioritate „hitleristă” pe est-europeni.
În 2013 am fost cu o
bursă de studiu în Germania la Leipzig. De aici, din oraşul în care a
studiat Nicolae Iorga, Lucian Blaga şi Sextil Puşcariu m-am plimbat cu
trenurile de mare viteză spre oraşe germane, inclusiv la Berlin. Pe
pielea mea am observat atitudinea rece, aproape rasistă, a nemţilor cu
care am intrat în contact, că erau profesori, funcţionari sau nemţi de
pe stradă, atunci când aflau că sunt român. Toţi mă priveau de sus,
superior, la fel şi pe colegii mei din Slovacia, Polonia, Bulgaria sau
Serbia. În schimb pe imigranţii musulmani, pe femeile ce purtau burka,
îi primeu cu un respect aproape religios, mai că îi “spălau şi pe fund”.
Am fost la întâlniri, conferinţe sau chiar pe tren şi am observat că
nemţii deveneau reticenţi când auzeau că eşti din România sau din Estul
Europei, dar deveneau foarte prietenoşi cu familii de musulmani,de
negrii şi cu femeile care purtau burka. Simpatia faţă de musulmani era
mai mult decât evidentă şi foarte ciudată.
M-am gândit mult la
care ar fi cauzele şi le-am cercetat. Începând din anii 60 s-a dus o
politică de promovare a multiculturalismului, adică nemţii să-i iubească
pe toţi cei care nu sunt ca ei, adică albi şi creştini, ca să nu se
revină la xenofobia din perioada hitlerismului. Aşa că statul a investit
zeci de ani într-o propagandă anti-xenofobă cu afişe, bannere, spoturi
publicitare, prin radio şi televiziune, în care se explică “băbeşte”
nemţilor, că toţi cei care sunt negri, arabi, femeile cu burka,
musulmani, hinduşi sau chinezi trebuie iubiţi necondiţionat. S-a creat
în mentalul colectiv german o xenofobie pe invers, pervertită: îi iubesc
pe toţi care sunt altfel decât europenii, albi şi creştini.
De
fapt în Germania s-a ajuns la un rasism pe invers, aproape schizofrenic.
Aşa că am început să fiu atent la propaganda anti-xenofobă germană şi
am observat că pe toate mijloacele de transport în comun, trenuri, în
instituţii publice sau cafenele erau afişe în care îi îndemnau pe nemţi
să-i iubească pe negrii, arabi şi musulmani, dar niciun afiş să-i
accepte pe fraţii est-europeni. Nemţii au fost “dresaţi” psihologic să
iubească “inversul” rasismului lor interbelic, adică pe toţi care nu
sunt albi şi creştini. Astfel psihologic se înţelege de ce nemţii îi
urăsc pe est-europeni pentru că sunt albi şi creştini şi îi iubesc pe
arabii şi negrii musulmani cu toată inima lor.
Astfel se explică
de ce în timp ce Germania e invadată de milioane de imigranţi musulmani,
nemţii şi Merkel îi primesc cu fanfare, cu masa caldă, cu plata
ajutoarelor sociale la zi şi îi invită şi pe alţii să vină. S-a creat un
rasism german pe invers, datorită unei propaganda multiculturale de
zeci de ani şi prost înţelese şi aplicate de către nemţi. Dacă veneau
milioane de est-europeni în Germania aceştia ar fi fost respinşi cu
tunuri de apă, grenade lacrimogene, iar nemţii iar fi exclus cu
superioritate, că românii, sârbii, bulgarii, ungurii sau polonezii sunt
albi şi creştini, deci nu intră în tiparul colectiv multicultural de pe
afişele şi bannerele publice: arab, negru, femeia cu burka şi musulman.
S-a ajuns la un schematism psihologic şi sociologic în Germania.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu