Muntele
Athos în greaca modernă înseamnă Muntele Sfânt. Muntele are o
altitudine de 2030 de metri și este situat în Macedonia, la granița cu
Grecia.. Muntele este celebru pentru cele 20 de mănăstiri ortodoxe,
construite, începând cu secolul al X-lea.
Acolo
există o comunitate teocratică constituită în Republica monastică a
Muntelui Athos. Republica se bucură de o anumită autonomie internă,
acordată de Grecia. Legenda spune că, Athos a aruncat o piatră către
Poseidon și acolo s-a format un munte.
În anul
963, este zidită prima mănăstire. În prezent, sunt peste 2000 de
călugări greci, ruși, români, sârbi. Muntele Athos este considerat
Tibetul creștin. Pe plan politic și administrativ, ministerul afacerilor
externe grec, girează toate activitățile, în numele statului grec.
În anul 1054, este instaurată regula ca nicio vertebrată femelă să
intre pe teritoriul Muntelui Athos. În timp, regula s-a mai
îmbunătățit. Au fost admise găinile, pentru că fac ouă, pisicile pentru
că prind șoareci. În ceea ce privește accesul femeilor, acesta este
interzis.
Femeia
poate să atragă atenția călugărilor și rostul ancestral al lucrurilor ar
fi compromis. Cine nu respectă această regulă va fi condamnat, de către
statul grec, la un an de închisoare, cu executare.
În istorie
sunt cunoscute cinci cazuri, în care femeile au pus piciorul pe Muntele
Athos. Elena, soția suveranului sârb, Ștefan Dușan, binefăcător al
mănăstirilor, a fost autorizată, în anul 1347, să fie găzduită pe munte,
din motive legate de atacurile piraților catalani, din zonă.
Femeile au
fost autorizate să fie găzduite pe munte în anii 1770, în timpul
războiului lui Orloff, în anul 1821, în timpul Războiului de
Independență a Greciei, în timpul celui de al Doilea Război Mondial,
este vorba despre femeile din rezistența greacă.
A mai fost o
excepție, în anul 1924, două franțuzoaice care parcurseseră cu caiacul
Marea Egee au avut permisiunea să fie adăpostite în biblioteca de pe
muntele Athos. În anul 1953, fosta Miss Europa, anul 1930, a declarat
într-un interviu că a reușit să ajungă de mai multe ori pe Muntele
Athos, deghizată în bărbat. Aceasta a susținut că a făcut contrabandă cu
alimente.
În 8
ianuarie 2008, 500 de femei au protestat împotriva acestei legi și au
reușit să rupă bariera de la intrarea de pe muntele Athos. La început,
această lege mai prevedea că, este interzis accesul eunucilor și al
bărbaților cu fața netedă.
În timp, autoritățile și-au dat seama că este imposibil să fie aplicate aceste două prevederi, din motive lesne de înțeles. În prezent, pe Muntele Athos există 74 de călugări români.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu