Se cultivă pentru fructul sau, care se coace vara, conține multă apă și este de gust dulce. Planta are tulpini moi și cu pilozități care cresc la nivel cu pământul. Frunzele sunt de formă palmiformă, adică forma lor este asemănătoare unei mâini. Forma fructului variază între sferică și elipsoidală. În așa-zișii pepeni banană există ondulații care îi fac să pară un dovleac. Mărimea lor depinde în funcție de varietate și condițiile de cultivare.
Din această cauză există pepeni galbeni de 400 g și alții mari, care pot cântări 20 kg sau chiar mai mult. Varietățile cele mai folosite au greutăți între o 0,5 kg și 5 kg. Epiderma poate fi albă, aspră sau reticulată (prezintă un aspect de rețea). Pulpa fructului este aromată și de diferite culori: galben, verde, roz sau culori intermediare. În centru există o cavitate care conține multe semințe acoperite de o substanță lipicioasă.
Se spune că vine din Indii sau din deşerturile arabe, dacă nu din cele africane. Se ştie sigur că a fost cultivat în Egipt, cu mai bine de cinci secole înainte de Hristos. De acolo, a ajuns în Grecia, apoi la Roma. Elenii spuneau despre el că este „un măr copt la soare”. Între timp, numeroase popoare au creat în jurul acestui delicios fruct tot felul de legende.
El este atât de important în Orientul Mijlociu, încât însuşi profetul Mohamed l-a menţionat în Coran, numindu-l primul dintre fructele Paradisului şi menţionând că acei credincioşi care îl vor consuma vor primi nu doar multă bucurie, ci şi multe binecuvântări.
În perioada Renaşterii, la reşedinţa de vară de la Cantaluppo, în apropiere de Roma, călugării cultivau pepene galben pentru suveranii pontifi. De aici şi numele de cantalup, dat acelui tip de pepene galben sferic, având coaja de culoarea portocalei şi fructul dulce, dulce.
Ce conţine?
Faţă de pepenele roşu, specia cu miezul galben este mult mai bogată în vitamine, mai ales în vitamina C şi vitamina A, ultima fiind şi cea care dă culoarea galbenă atât de apetisantă a acestui fruct. În rest, atât pepenele roşu, cât şi pepenele galben conţin cantităţi însemnate de potasiu.
Din acest motiv, ambele specii de pepene sunt indicate pentru reducerea cantităţii de sodiu din organism, ceea ce are efecte benefice asupra inimii şi sistemului imunitar, în special, cele două fiind alimente de bază în aşa-numitele regimuri hiposodice.
Regimurile hiposodice sunt miraculoase în tratarea unor afecţiuni ca: ischemia cardiacă, hipertensiunea, aritmia cardiacă, anumite dereglări hormonale etc. Eficienţa tratamentului creşte mult dacă pe parcursul curei cu pepene galben este eliminată sarea de bucătărie, care va fi înlocuită cu un amestec din părţi egale de cimbru, mărar şi pătrunjel, uscate şi măcinate fin, în râşniţa de cafea.
Pepenele galben în consum
Se consumă în aceleaşi cantităţi şi în aceeaşi manieră ca şi pepenele roşu, atât doar că majoritatea efectelor vindecătoare vor fi mai intense, întrucât şi cantităţile de nutrienţi sunt mult mai mari. De exemplu, pepenele galben cu miezul galben-portocaliu (de tip Cantaloupe) conţine mai puţină apă comparativ cu cel roşu şi puţin mai mult zahăr (8 g/100g) decât pepenele galben cu miezul galben-verde (de tip Honeydew) (4g/100 g), dar acest lucru nu înseamnă că cei suferinzi de diabet nu au voie să se bucure de el, consumul unei felii de pepene galben nu le va face rău.
Nectarul de pepene galben
Se iau 300 de grame pepene galben, decojit şi tăiat felii, şi se pun într-un mixer, în care se mai adaugă 2-3 linguriţe de miere. Se mixează întreg acest amestec şi se obţine un nectar de o culoare galbenă, extrem de îmbietoare, care poate fi consumat ca tonic şi răcoritor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu