SUA confirma existenta Area 51

Armata americană a ţinut la secret, vreme de mulţi ani, Zona 51. Cei mai mulţi fani ai teoriilor conspiraţiei susţin că aici sunt ţinuţi extratereştrii obţinuţi de SUA şi tot aici sunt testate OZN-urile acestora. Acum, există dovezi care arată ce se întâmplă de fapt în Zona 51.
National Security Archive a Universităţii George Washington a primit acces la documente care atestă Area 51 şi în care se menţionează experimentele care s-au derulat acolo, dar şi de când există această zonă. În sute de pagini de documente se arată că în deşertul Nevada a fost locul de testare a celor mai noi avioane, unul dintre ele fiind un celebru avion invizibil pentru radar folosit cu succes de armata SUA.
La circa un deceniu după cel de-Al Doilea Război Mondial, preşedintele Eisenhower al SUA a semnat documentul prin care lua naştere Area 51 şi tot ceea ce a urmat. Proiectul pentru care preşedintele şi-a dat acordul acoperea construirea unui aparat de zbor capabil de misiuni la mare înălţime, pe distanţe mari şi care să poată fotografia zone de la distanţă.
Locul pentru baza Area 51 avea să fie ales în timpul unui survol cu avionul, avion în care se regăseau Richard Bissel, ofiţer CIA şi colonelul Osmund Ritland, ofiţer senior al Air Force, iar pilotul a fost Tony LeVier, pilot de teste pentru aparatele Lockheed. Ei au observat ceea ce părea o pistă de aterizare în ceea ce se numea Groom Lake. Au coborât din avion, au cercetat zona şi au identificat o bază folosită în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Unitatea aceasta este, totuşi, în pustietate, astfel că Kelly Johnson, inginer al programului Lockheed, a decis să-i spună Paradise Ranch, mai târziu prescurtată în Ranch, adică „Ferma“. De Area 51 se ştia deja, doar că acum armata SUA o confirmă oficial. Este posibil ca tot mai multe informaţii să apară, pornind de la aceasta declasificare.  Cât despre extratereştrii din Area 51, aceştia nu au fost dezvăluiţi de către armată.

Fie pentru că nu există, dar faptul acesta nu va opri foarte mulţi adepţi ai teoriilor conspiraţiei de a oferi noi poveşti. Cât despre renumele zonei, acesta se datorează în mare parte filmelor şi poveştilor care au circulat sub diverse forme. Spre exemplu, în „Ziua Independenţei“, armata foloseşte armele extratereştrilor pentru a contraataca şi lansează nava din Area 51. Şi toată această istorie este legată de evenimentul de la Roswell, când se presupune că acolo s-a prăbuşit un OZN pe care armata SUA l-a ascuns de ochii curioşilor în Area 51 pentru a-i cerceta pasagerii şi tehnologia.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu