Infecțiile respiratorii neglijate, poluarea și fumatul sunt
câțiva dintre „vinovații” implicați în apariția astmului bronșic. Boala
nu se vindecă, dar poate fi ținută sub control.
Astmul bronșic este o boală inflamatoare a căilor respiratorii, ce
afectează bronhiile. După o răceală mai puternică, cu tuse până rămâi
fără aer, e bine să mergi la doctor, pentru un control post-tratament.
Dacă obosești repede, respiri zgomotos și ai adesea senzația că te
sufoci, riscul să suferi de astm e mare. An de an se înmulțesc cazurile
de pacienți depistați cu astm bronșic. Numărul astmaticilor la nivel
global a crescut până la aproximativ 230 de milioane. În țara noastră,
se estimează că 1 milion de oameni au această afecțiune, numărul fiind
în creștere.
Ce determină instalarea bolii
• Factori genetici. Genele joacă un rol important în apariția
astmului bronșic. Astfel, dacă există o rudă de sânge (cum ar fi un
părinte sau un frate) cu această afecțiune, există riscul să se
transmită boala.
• Reacția exagerată a sistemului imun, mai ales dacă există și o altă
condiție alergică, precum dermatita atopică sau rinita alergică.
• Hipersensibilitatea bronhiilor, adesea de ordin alergic (polen,
acarieni), duce la apariția spasmelor acestora și la îngustarea lor.
• Poluarea. „Astmul este o boală indusă, în multe situații, de viața
pe care o trăim, de modernismul ei, de poluare. Acest fapt explică de ce
crește prevalența alături de elementele-cheie care se cheamă alergie și
infecții respiratorii“, explică medicul primar pneumolog, Florin
Mihălțan. În cazul copiilor, poluarea produsă de autovehicule ar produce
14% din cazurile de astm bronșic, potrivit unui studiu.
• Fumatul. Fie că vobim despre fumat activ sau pasiv, expunerea la
substanțele chimice pe termen lung poate provoca instalarea astmului.
• Infecțiile respiratorii netratate pot produce apariția respirației
șuierătoare (wheezing-ul) la copii, care determină, în timp, instalarea
astumului bronșic.
Factori declanșatori ai crizelor
Există mai mulți factori – de mediu și emoționali -
care acționează asupra căilor respiratorii inflamate, declanșând crize
de astm. Este foarte important ca persoanele afectate să cunoscă
factorul implicat în producerea crizei și, pe cât posibil, să îl evite.
-poluanții și iritanții de aer, precum fumul, noxele, freonul deodorantelor, substanțele volatile din detergenți;
-anumite medicamente, printre care aspirina și ibuprofenul. De altfel,
nicio medicație nu este lipsită complet de riscul reacției anafilatice;
-emoții puternice și stres;
-efortul fizic, chiar și cel moderat
-alergeni precum acarienii și mucegaiul
-sulfiții și conservanții din produsele alimentare și băuturi, inclusiv bere și vin;
-vremea: ceața, frigul, gerul;
-boala de reflux gastroesofagian.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu