Vitamine care te ajuta sa scapi de vicii

Viciile îți pot pune în pericol sănătatea, de aceea este indicat să scapi de ele. Vezi ce vitamine te ajută să anulezi efectele acestora.
Sunt anumiți nutrienți care pot anihila efectele obiceiurilor nesănătoase, însă trebuie să știi că acestea nu sunt soluții permanente.

Ești sedentară

Poate tu nu crezi că acesta este un viciu, însă lipsa activității fizice îți pune în pericol sănătatea. Sportul este bun pentru inimă, tensiune, siluetă și stare de spirit, așa că nu ai motive să îl eviți. Dacă, însă, nu vrei să faci mișcare, ai nevoie de mai multă vitamina E, un antioxidant care îți oferă aceeași protecție ca și sportul împotriva radicalilor liberi, potrivit prevention.com. Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Florida a arătat că, deși sportul și vitamina E formează un scut împotriva stresului oxidativ, vitamina E acționează și singură. Dacă nu vrei să iei suplimente cu acest nutrient, poți consuma migdale, frunze verzi sau ulei de măsline.

Asculți muzică la maximum

Dacă nu poți sta fără muzică în căști, te expui riscului de a rămâne fără auz la bătrânețe. Specialiștii susțin, însă, că alimentele pe care le consumi te pot ajuta să îți protejezi urechile. Un studiu al cercetătorilor de la Universitate din Illions a arăta că o dietă bogată în magneziu, vitamina A, C și E a protejat șobolanii și porcușorii de Guineea de pierderea auzului cauzată de zgomote puternice. Alte cercetări au scos la iveală faptul că taurina, un amino-acid care se găsește în carne și pește, reduce țiuitul urechii. Pentru a avea un auz perfect, consumă nuci, legume cu frunze verzi, ciuperci, carne ușoară și pește.

Consumi băuturi alcoolice

Nimeni nu spune că nu ai voie să bei câte un pahar de alcool din când în când, dar dacă devine un obicei, s-ar putea ca organismul tău să nu fie foarte mulțumit. Cercetătorii au arătat că alcoolul consumat regulat duce la boli de inimă și cancer de sân. Poți reduce efectele alcoolului asupra organismului cu acid folic și vitaminele B6, B12, C și E. Ține, însă, cont că, dacă bei foarte mult, nu prea ai cum să ții în frâu efectele alcoolului.

Mergi des la solar

Dacă mergi des la solar, știi că te expui riscului de cancer de piele. Ai nevoie de o dietă bogată în vitaminele C, E și A protejează împotriva carcinomului bazocelular. Legumele și fructele sunt, de asemenea, eficiente împotriva arsurilor solare.

Mănânci fast-food

Știm că nu ai cum să reziști unui burger apetisant, dar poți face ceva în timp ce îți potolești pofta. Include mai multe fibre în alimentație și te protejezi împotriva bolilor de inimă și a obezității. De exemplu, la meniul fast-food comandă și o salată.

Bei sucuri acidulate sau cafele cu arome

O cafea naturală dimineața este sănătoasă, însă atunci când exagerezi sau îți amesteci cafeaua cu frișcă și alte arome, organismul tău are de suferit. În plus, cafelele de la shop-urile celebre sunt foarte mari, iar un consum ridicat de cofeină crește riscul de infarct. Multă cofeină au și băuturile carbogazoase. Dacă nu le poți rezista, consumă mai mult acid folic și vitaminele din complexul B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu