Andiva este o leguma foarte sanatoasa ce calmeaza sistemul nervos

Cu putine calorii, andiva este o leguma foarte sanatoasa si recomandata indeosebi in sezonul rece. Supranumita „cicoarea de Bruxelles“, aceasta leguma se remarca prin continutul mare de fibre si de potasiu.

Continutul nutritiv al andivelor demonstreaza beneficiile acestor legume pentru sanatate. O andiva frumoasa (in jur de 200 de grame) are un aport de numai 22 de calorii. Astfel, andiva este una din legumele cu frunze cu cel mai mic aport de calorii. În schimb, contine o cantitate mare de fibre – in jur de 4,5 grame. Dintre minerale, predomina potasiul, cu rol benefic asupra inimii si rinichilor, noteaza adevarul.ro.

Andiva are pana la 95% apa in compozitie si este bogata in multe vitamine: A, C si cele din complexul B, in special in acid folic, si vitaminele E si K. Andiva taie foamea si permite, gratie continutului bogat in fibre si a volumului pe care il ocupa in farfurie, reglarea naturala a apetitului si asigurarea eficienta a senzatiei de satietate, potrivit volumului "100 de alimente pentru o viata sanatoasa“. Pe de alta parte, efectele diuretice sunt demne de interes.

Andivele stimuleaza activitatea rinichilor si a tubului digestiv, contribuind la curatarea organismului de toxine. Desi unii reproseaza adesea gustul usor amarui al andivelor, trebuie retinut ca proprietatile benefice ale acestor legume se datoreaza tocmai substantelor care dau gustul respectiv. Aceste substante sunt tonice, stimuland secretia sucurilor gastrice. Nutritionistii ne recomanda sa consumam andive de cateva ori pe saptamana, crude sau fierte „al dente“, indeosebi iarna, cand oferta de salata verde si alte legume cu frunze verzi tinde sa se reduca. 

Andivele pot fi preparate crude, sub forma de salata, asezonata cu putin ulei de rapita si miez de nuca. Se combina foarte bine si cu branzeturi. Fierte putin la abur, andivele pot fi apoi gratinate cu sos alb si cascaval. Unul dintre rolurile principale ale andivelor este acela de a fi un aliment vitaminizant si remineralizant in alimentatia copiilor, a convalescentilor, a gravidelor sau a persoanelor in varsta. Andivele gratinate sunt foarte usor acceptate de copii, alcatuind un fel de mancare hranitor si echilibrat. Manganul continut de andive previne intarzierea cresterii la copii, pierderea densitatii osoase la adulti si batrani, potrivit nutritionistilor.

Andivele au si actiune depurativa, stimuleaza secretia biliara precum si eliminarea ei in duoden. De aceea, reprezinta un bun adjuvant in cazul obezitatii, arterosclerozei, dar si in alimentatia cardiacilor si a celor bolnavi de rinichi. Deoarece contin principii reunite generic sub denumirea de lactucarium (lactucina, lactupicrina), substante existente si in salata verde, andivele calmeaza usor sistemul nervos, alina durerile si prezinta efecte favorabile in caz de stres.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu