Tablitele lui Thoth Atlantul si secretul la viata vesnica


Thoth a fost un preot-rege care a fondat o colonie în Egiptul Antic, după ce țara sa, Atlantida s-a scufundat. Se spune că el a construit Marea Piramidă, atribuită lui Keops. În tunelurile din subteranul piramidei, el a ascuns cele mai prețioase documente, privind înțelepciunea atlanţilor.
Toth era nemuritor. El învinsese moartea trecând în celelalte planuri ale existenței, prin dematerializare.
Egiptenii l-au declarat pe Thoth ca fiind zeul înțelepciunii. Marea Piramidă este ridicată deasupra Sălii Amenti, locul unde sunt depozitate textele privind înțelepciunea atlanţilor. Sala mai este numită și lumea de dincolo, este locul pe unde trece sufletul după moarte și judecată.
Thoth este autorul Tăblițelor de Smarald, care au fost lăsate în Marea Piramidă în grija preoților.
Tăblițele sunt zece la număr și sunt de o importanță extraordinară. Ultimele două tăblițe, din cele zece, nu sunt prezentate publicului.
Cu aproximativ 1300 de ani î.Hr., preoții din Marea Piramidă au plecat în pelerinaj, prezentând lumii aceste tăblițe.  Ei au ajuns în alte colonii atlante, iar faptul că purtau aceste tăblițe le-a dat puteri depline. Ei îl reprezentau pe Thoth.
Preoții au ajuns în America de Sud, unde i-au întâlnit pe mayași.  În secolul al X-lea, mayașii au așezat aceste tăblițe la temelia unui templu, închinat zeului Soare.
După cucerirea mayașilor de către spanioli, aceste comori au rămas ascunse și uitate în temple. Tăblițele sunt din smarald verde, care este rezistent la oricare altă substanță. Pe tăblițe sunt gravate caractere, care reacționează la undele cerebrale ale celui care le citește, eliberând vibrația mentală.
Tăblițele sunt prinse între ele cu inele din aur și așezate pe o tijă din aur. În mare parte, tăblițele fac referință la căutarea omului în scopul de a cunoaşte legile care-i guvernează viața. Viziunea materială îl împiedică să treacă în planurile superioare ale vieții și ale adevărului.
În liniștea simțurilor materiale se găsește cheia înțelepciunii. Cel ce vorbește nu știe, cel ce nu vorbește știe. Simbolurile sunt niște chei care ne conduc spre adevăruri. De multe ori, cheia este atât de măreață că nu vedem adevărurile din spatele ușii.
Dacă reușim să înțelegem că toate cheile, toate simbolurile materiale sunt manifestări, prelungiri ale unei Legi Supreme și a Adevărului, ne vom dezvolta o viziune care ne va permite să trecem de lumea materială.
Toate școlile inițiatice au făcut legătura dintre omul material și cel spiritual. Scopul final este fuziunea cu conștiința universală. Lumina conștiinței va trezi în fiecare dintre noi înțelepciunea, care este o calitate a sufletului.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu