Se afișează postările cu eticheta albine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta albine. Afișați toate postările

Informatii despre mierea cristalizata

Uneori, mierea poate deveni semi-solida, cristalizata, denumita in mod incorect „miere zaharisita”. Acest fenomen natural are loc atunci cand glucoza (una din cele patru zaharuri principale din compozitie) pierde apa si devine glucoza monohidrata, ia forma unor cristale.
Desi in mod obisnuit cristalizarea este indezirabila in mierea lichida, se poate face o cristalizare controlata, pentru o textura deosebita. Anumiti producatori induc in mod deliberat si controlat procesul de cristalizare, pentru a crea o miere ce are totusi o consistenta buna si este tartinabila, dar este totodata usor granulata.

De ce apare cristalizarea

Atunci cand exista o cantitate mare de zahar in miere (mai mult de 70%) in raport cu continutul de apa (mai putin de 20%), glucoza tinde sa schimbe stabilitatea si se transforma in monohidrat de glucoza. Aceasta serveste ca un nucleu sau un punct de pornire pentru formarea unor cristale. Alte particule mici, chiar si bule de aer, pot initia intregul proces de cristalizare.

Apa care a fost anterior asociata cu glucoza devine disponibila si creste continutul de umiditate din tot recipientul cu miere. Datorita acestei umiditati crescute, produsul apicol este mult mai sensibil la fermentatie.
Mierea este compusa in principal din zaharuri, glucoza si fructoza (in proportii aproape egale), dar si maltoza si zaharoza. Deoarece acestea sunt prezente in concentratii mari, se pot cristaliza usor, insa atunci cand cristalele sunt incalzite, se redizolva in starea lichida.

Ce factori influenteaza cristalizarea

Foarte multi factori influenteaza calitatea mierii, unele loturi nu se vor cristaliza, in timp ce alte tipuri vor trece prin acest proces in termen de cateva zile de la extractie. Mierea scoasa din fagure si prelucrata, procesata in mod industrial (cu pompe si extractoare speciale) se poate cristaliza, dar tendinta depinde in primul rand de continutul de glucoza si de nivelul de umiditate. Compozitia generala a mierii (ce include, exceptand glucoza, mai mult de 180 de substante – minerale, acizi si proteine) ii poate influenta transformarea, dintr-o stare lichida in una semi-solida. In plus, cristalizarea poate fi stimulata de orice mici particule prezente in miere, fie ca este vorba de praf, fie de polen, bucatele de ceara sau propolis sau bule de aer.
Toti factorii sunt specifici pentru tipul de miere, felul in care aceasta se extrage si se proceseaza, pentru a fi mai apoi comercializata. Conditiile de pastrare, cele referitoare la temperatura, umiditate si tipul de recipient, pot influenta aceasta tendinta de cristalizare, atat in timpul producerii si expunerii pe rafturile magazinelor, dar si dupa ce mierea este achizitionata.

Cum se poate controla cristalizarea in timpul producerii

Pentru cei ce doresc sa produca miere cristalizata, se foloseste metoda Dyce. Dupa ce mierea se incalzeste de doua ori (prima data la 49 de grade, apoi la 66 de grade), ea se strecoara. Se combina perioade alternative de incalzire si racire si se amesteca foarte bine – mierea refrigerata se amesteca in cea lichida. Produsul devine ferm in trei zile iar in sase zile are o consistenta cremoasa, tartinabila.

Cum se poate evita cristalizarea mierii

Daca se doreste producerea de miere lichida, cristalizarea se controleaza in principal prin asigurarea unor conditii de depozitare, incalzire sau filtrare corespunzatoare. Mierea se mentine la o temperatura aflata in intervalul 40-71 de grade in timpul imbutelierii, pentru a incetini viteza procesului. Tratamentele termice se pot realiza pentru dizolvarea cristalelor prin incalzire rapida, in acelasi interval; filtrarea atenta a particulelor poate preveni cristalizarea, la fel ca si producerea mierii ce are un raport scazut intre glucoza si apa, aceasta va ramane lichida.

Cum afecteaza cristalizarea calitatea mierii

In ceea ce priveste preferintele consumatorilor, mierea cristalizata nu este acceptata. Cand granularea cristalelor este incompleta, poate sa apara un strat de lichid, ceea ce creeaza un mediu favorabil pentru un alt proces, cel de fermentare. In acelasi timp, este inevitabil, chiar si mierea de calitate se cristalizeaza.

La ce temperaturi apare cristalizarea

La temperatura camerei, cristalizarea apare in decurs de cateva saptamani sau luni, foarte rar in cateva zile. Procesul poate fi evitat daca se metine o temperatura constanta – ideal de 10 grade pentru cea naturala, si intre 18 si 24 de grade pentru cea procesata. Temperaturile moderate (intre 10 si 21 de grade) incurajeaza cristalizarea mierii naturale, iar cele ridicate (intre 21 si 27 de grade) ii degradeaza calitatea. Pastrarea mierii intr-o sursa de caldura excesiva, de peste 27 de grade, nu este indicata, deoarece altereaza produsul. Pentru pastrarea pe termen lung, se recomanda folosirea unui recipient inchis ermetic.
Pentru a concluziona, mierea cristalizata nu este miere stricata si nu ar trebui aruncata. Daca este depozitata in mod corespunzator, proprietatile mierii se mentin pentru cativa ani. In acelasi timp, problema se rezolva rapid si usor prin scufundarea borcanului cu miere cristalizata intr-un vas cu apa, timp de cateva minute. Insa daca aceasta procedura este repetata prea des, mierea isi va pierde aroma si culoarea. Dupa sesiuni de incalzire si racire (necontrolate de experti in domeniu), nu va mai oferi aceleasi beneficii. Exista dovezi ca mierea neprelucrata, ce vine direct de la fagure, de la apicultorii locali, rezista mai mult si se cristalizeaza mai greu decat cea prelucrata, cumparata din marile magazine.
In cele din urma, alegerea unui tip de miere si a unui furnizor depinde de prioritati – gust si aroma, consistenta sau longevitate. In rare cazuri, toate acestea se regasesc intr-un singur produs, dar in fond, mierea cristalizata are o textura deosebita si uneori chiar se doreste un asemenea produs.

Pastura combate afectiunile hepatice severe

Numită și„ pâinea albinei”, păstura este un produs derivat din polen cu virtuți extraordinare asupra sănătății. Este considerată un adevărat aliment, fiind bogată în carbohidrați, proteine, vitamine, aminoacizi și enzime.
Albinele lucrătoare colectează polenul și îl depozitează în celulele fagurelui. În decursul zilelor, polenul este îmbogățit cu enzime și acoperit cu un strat subțire de miere.
În urma fermentării, au loc transformări biochimice. Produsul rezultat este diferit de cel inițial, atât ca aspect, cât și din punct de vedere al compoziției. La cumpărare, forma de hexagon a bucățelelor de păstură e semn că transformarea polenului în acest produs a fost deplină. Privind în secţiune transversală, vei observa culori diferite, date de polenul recoltat din mai multe flori.

Combate afecțiuni hepatice severe

Păstura este recomandată în special în hepatite acute și cronice și ciroze. Doza recomandată este de 10-20 g pe zi, în 2 prize, la jumătate de oră după mese. În cazul afecțiunilor hepatice severe, doza poate fi crescută la 30 g pe zi, cu administrare în 3 prize, între mese.

Adjuvant în cancer

Păstura poate fi utilizată și în cazul bolnavilor de cancer, ca tratament complementar, pentru că ajută la îmbunătățirea calității sângelui. Este utilă în special pacienţilor cu stare generală alterată sau în faze avansate, datorită faptului că substanțele nutritive sunt absorbite uşor şi rapid, fără a supune la efort tubul digestiv.

Contra anemiei

Cura cu păstură pe o perioadă de 90 zile poate fi de ajutor și în cazul anemiei. Se administrează zilnic 10-15 g. Produsul furnizează aminoacizi esențiali, vitamine și oligoelemente necesare producerii hemoglobinei.

Are rol antibiotic
Este antiseptică şi germicidă, fără a putea înlocui remediile sau medicamentele cu efect ţintit antibiotic. Însă acţionează convergent cu ele şi susţine organismul slăbit de boală. Este recomandată și copiilor.
Este bine de știut că păstura are proprietăți antibiotice de 3 ori mai mari decât cele ale polenului.

Calmează problemele gastrointestinale

Dacă te supără stomacul, ia dimineața și seara câte o linguriță de păstură. De pildă, este de ajutor persoanelor cu  hiperaciditate gastrică. Produsul este bun și pentru detoxificare, datorită conținutului de seleniu, care are o puternică acțiune antioxidantă.

Întărește imunitatea

O cură de o lună cu păstură tonifică organismul și crește imunitatea. Se administrează dimineața și seara o linguriță de produs. Se spune că „pâinea albinelor”, consumată pe termen lung, este și un elixir de viață lungă.

Amelioreză simptomele reumatismului
Prin conținutul său de acizi decanoic și pantotenic, păstrura contribuie la ameliorearea simptomelor reumatismului. Are și efect antialergic, micșorând producția de histamină, și este utilă și în insuficiența renală cronică.

Regenerator al tegumentelor
Păstura protejează și regenerează pielea. Îmbunătățește circulația sângelui la nivelul tegumentelor. Este utilă în tratamentul lupusului eritematos și eritemelor faciale, are și efect antiîmbătrânire și stimulează metabolismul general.

Capaceala vindeca bolile respiratorii

Capaceala este capacul de la fagure, cu care albinele “sigileaza” mierea depusa in fiecare celula a stupului pentru a-i conserva calitatile terapeutice. La inceput, mierea are un continut de apa destul de ridicat; de aceea, albinele sunt preocupate sa elimine excesul de apa si muta mierea din celula in celula, pana cand cantitatea de apa se reduce in proportie de 18% .
In acest moment, pentru a pastra mierea in stup si calitatile ei curative, albinele sigileaza fiecare fagure cu capacele facute din straturi alternative de ceara si propolis. Ceara contribuie la o buna sigilare a fagurilor, impiedicand patrunderea aerului si a invadatorilor in stup, iar propolisul sterilizeaza mierea.
“Cand fagurele este capacit in proportie de 2/3, apicultorul stie ca trebuie sa recolteze mierea. El foloseste un cutit special cu ajutorul caruia indeparteaza capacele, iar produsul obtinut se numeste capaceala”, precizeaza apicultorul Mihai Militaru.
Totodata, celelalte substante continute de capaceala: mierea, enzimele si antibioticele naturale au rol antibiotic si conservant.
Cum se administreaza
Datorita substantelor active din compozitie, capaceala reuseste sa regleze metabolismul organismului, sa amelioreze si sa vindece multe boli. Aceasta comoara a stupului, capaceala, se consuma prin mestecare pana cand ceara se topeste in gura.
Totodata, acest remediu intervine in igiena orala (in cazul stomatitei si paradontozei), vindeca bolile respiratorii (laringita, faringita, astmul), de ficat, creste si mentine vitalitatea organismului. De asemenea, miraculosul produs apicol are si efect de lubrifiere a vaselor de sange, fiind de mare ajutor in cazul persoanelor care se confrunta cu probleme ale aparatului circulator.
Tinand seama de calitatile genetice ale rasei de albine, specialistii disting doua feluri de capaceala: capaceala uscata (care contine putina miere-cand intre capaceala si miere exista si o perna de aer) si capaceala umeda (cu un continut mai mare de miere).
Bine de stiut
Cine doreste sa urmeze un tratament cu capaceala, trebuie sa verifice cu rigoare sursa de unde procura produsul apicol.
Exista apicultori care pacalesc consumatorii: ei zdrobesc fagurii de miere pe care-i comercializeaza ca fiind capaceala. Dar capaceala are calitati terapeutice superioare in comparatie cu fagurii de miere.
Din pacate, din lipsa de informatie, miraculosul medicament, realizat in farmacia stupului, este mai putin consumat de populatie.


Propolisul cunoscut drept antidotul racelilor

Propolisul, cunoscut drept antidotul răcelilor, este ideal şi în stomatologie unde s-a impus ca anestezic local în unele intervenţii chirurgicale.
Propolisul este un produs secundar al stupului. Albinele culeg această substanţă răşinoasă din diferite surse şi o combină cu ceară pentru a acoperi crăpăturile formate în stup sau corpii străini. Albinele iau tot ce este mai bun din florile de păducel, salcâm, tei, ciulin, muşeţel, plop, trandafir sau mentă. Pe lista elementelor bioactive ale produselor apicole, se regăsesc astfel, o serie întreagă de vitamine, enzime, minerale şi componenţi antimicrobieni.
Extrasul alcoolic de propolis are efect anestezic şi antiinflamtor în paradontoză, o inflamaţie puternică a gingiilor care poate afecta ţesutul osos şi care poate duce chiar şi la pierderea dinţilor. De asemenea, soluţia alcoolică de propolis se foloseşte pentru anestezie locală superficială a mucoasei bucale în cazul micozelor. La propolis se apelează şi pentru pacienţi care au afte.
Gingivitele ulceroase, hipertrofice sau stomatitele sunt alte afecţiuni care au nevoie de propolis. Pacienţii pot primi un tratament format din soluţie alcoolică, antibiotice şi vitamine. Zonele inflamate se tamponează de 3 ori pe zi, iar rezultatele bune apar după 72 de ore.