Se afișează postările cu eticheta gripa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gripa. Afișați toate postările

Ce afectiuni poti trata cu ceai de sunatoare

Prezentă mai pe toate pajiștile, sunătoarea a fost folosită drept remediu naturist timp de secole. Planta ce se atârna, pe vremuri, deasupra ușilor, pentru a alunga spiritele rele, are și numeroase beneficii pentru sănătate.
Denumirea botanică a sunătoarei, Hypericum perforatum, face referire la punctele negre regăsite pe interiorul frunzelor, însă numele său popular, iarba Sfântului Ioan, provine de la data de înflorire a plantei, respectiv în preajma acestei sărbători, pe 24 iunie. Este utilizată pentru a ameliora problemele și leziunile musculare, reduce inflamațiile și, asociată cu alte plante, este un bun remediu pentru cazurile de depresie și anxietate.
Componentul principal este un ulei volatil numit hipericină. Mai conţine flavonoide, tanin, rezine, acid cafeic şi clorogenic, derivaţi carotenoidici şi diverşi acizi organici: acid ascorbic, nicotinic, valerianic şi acizi polifenolici.
Iată pentru ce este bun ceaiul de sunătoare!
Tratează depresia ușoară și moderată
Sunătoarea este apreciată și în cazul anxietății și tensiunii nervoase, deoarece conține hiperforină și hipericină, flavonoizi care înlesnesc eliberarea neurotransmițătorilor (dopamină, noradrenalină și serotonină). Aceștia joacă un rol important în funcționalitatea optimă a sistemului nervos, iar hipericina, în special, este capabilă, să inhibe un compus chimic responsabil de anxietate și depresie.
Ca urmare, consumul acestei plante poate induce starea de bine, tratează depresia ușoară sau moderată, fluctuațiile de dispoziție, astenia și oboseala cronică. Planta este indicată, în special, pentru „nevrozele menopauzei”, multe femei experimentând anxietate, depresie și alte tulburări emoționale în această perioadă.
Se beau câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust cu miere. Efectele apar după 2-3 luni de administrare, dar sunt sigure.
Gripă și afecțiuni respiratorii
Sunătoarea are proprietăți antibiotice și antivirale, care pot ajuta la ameliorarea congestiei sinusurilor și a tusei cronice. Se mai poate prescrie și în caz de gripă și bronșită. O ceașcă de ceai de sunătoare, după micul dejun și cină, poate ajuta la calmarea gâtului și a sinusurilor cu probleme.
Insomnie
Administrarea de sunătoare este utilă celor care au de-a face cu insomniile, întrucât mărește perioada de somn profund fără vise (cea mai odihnitoare fază a somnului), stimulează producția de melatonină (hormonul somnului) și face trezirea mai ușoară.
Se administrează tinctura de sunătoare, de 3 ori pe zi, ultimele doze la orele 19 si 22.
Afecțiuni ale anusului
Se fac băi de şezut cu infuzie de sunătoare. Decoctul se obţine astfel: 5 linguri de sunătoare uscată şi mărunţită groscior se dau într-un clocot, într-un litru de apă. Se lasă la infuzat timp de 30 de minute, după care se filtrează.
Precauții și contraindicații
Sunătoarea este contraindicată în cazul în care:
• ești alergic la orice compus al acestei plante;
• ești gravidă;
• urmezi un tratament cu antidepresive, amfetamine sau de subțiere a sângelui, analgezice narcotice;
• există antecedente de depresie severă.

Prevenirea racelii si gripei

Schimbarile bruste de temperatura iti fac organismul mult mai sensibil, iar raceala si gripa te pot afecta in timpul sezonului rece. Exista totusi cateva strategii prin care te poti proteja. Un pas important este vaccinul antigripal, ce este foarte eficient in cele mai multe cazuri. Daca racesti, se pot prescrie medicamente sau poti sa incerci remedii naturiste. Tratarea rapida este esentiala mai ales pentru cei varstnici sau cei mici, cei ce sufera de boli cronice sau femeile insarcinate. Totodata, exista cateva obiceiuri preventive ce pot impiedica raspandirea bacteriilor ce cauzeaza raceala si gripa.

Cum se raspandesc virusurile de raceala si gripa

Virusurile gripale se raspandesc atunci cand persoana afectata tuseste, stranuta sau chiar prin aer si atingerea unor obiecte. Persoanele infectate pot transmite gripa cu o zi inainte de a dezvolta simptome si pana la 5-7 zile dupa ce afectiunea s-a instalat. Asta inseamna ca poti raspandi gripa altcuiva chiar inainte de a sti ca esti bolnav. Copiii mici si cei ce au un sistem imunitar slabit pot infecta alte persoane chiar si dupa 5-7 zile. Insa prin cateva actiuni preventive, poti stopa raspandirea afectiunilor.

Igiena corespunzatoare

In timpul sezonului de raceala si gripa, este foarte important sa te speli des pe maini. Este o modalitate simpla de a nu fi afectat, mai ales ca virusurile se raspandesc rapid. Folosind tehnica adecvata, curata bine palmele si zona dintre degete, foloseste un sapun antibacterian si acorda cateva minute bune acestei activitati cat mai des in timpul zilei.

Pregateste-te din timp

Asigura-te ca ai toate cele necesare in cazul in care vei fi afectat de raceala si gripa. Fa-ti un stoc de pastile, analgezice si medicamente anti-raceala. Nu uita de servetele si produse dezinfectante si verifica daca termometrul functioneaza. Cumpara ceaiuri si ingrediente pentru supa, dar si un borcan de miere. Astfel, vei avea totul la indemana daca vei raci.

Observa simptomele

Ai raceala sau gripa? Uneori nu poti distinge intre cele doua. Simptomele pot fi asemanatoare, dar de obicei, raceala este mai blanda, poti avea nasul infundat si tuse. Insa gripa provoaca febra, dureri musculare si te epuizeaza fizic, vei avea nevoie de o perioada de repaus. Daca faci diferenta intre raceala si gripa, iti va fi mai usor sa tratezi problema.

Medicamente si remedii naturiste

Exista o multime de tratamente, inclusiv naturiste. Medicamentele combinate pot oferi solutii intr-o singura tableta sau pliculet cu praf, contin substante decongestionante, anti-tuse si analgezice. Poate fi alegerea convenabila, dar uneori nu ai toate simptomele. In schimb, poti alege un tratament specific pentru un anumit simptom.

Citeste intotdeauna prospectul si respecta indicatiile de pe ambalaj, nu combina pastilele ce contin aceleasi ingrediente. De asemenea, evita antibioticele, ce sunt eficiente doar in cazul unor infectii bacteriene. Nu folosi antibiotice atunci cand nu este necesar.
Poti incerca diverse remedii naturiste, consuma o lingura de miere pentru durerea in gat si incerca sa-ti maresti aportul de vitamina C din surse naturale si nu din suplimente alimentare.

Concediu si repaus

Nu-ti forta organismul. Trebuie sa te odihnesti si daca alegi sa mergi la serviciu si sa lucrezi, timpul de recuperare va fi mult mai lung. Nu vei scapa de gripa, te vei simti extenuat, ceea ce iti va afecta performantele si in plus, poti raspandi boala mai departe catre colegi.

Foloseste obiecte de unica folosinta

Cand cineva din casa este bolnav, incearca sa utilizezi, pe cat posibil, obiecte de unica folosinta. Membrii familiei nu vor fi afectati daca inlocuiesti canile cu pahare de plastic sau daca foloseste un pai. In acest fel, cei dragi vor fi protejati impotriva virusurilor ce cauzeaza raceala si gripa.

Consuma multe lichide

Apa, supa si ceaiurile sunt de ajutor in cazul in care vrei sa scapi de raceala si gripa. Iti vor desfunda nasul si sinusurile (mai ales bauturile calde). Este momentul potrivit sa incerci diverse arome de ceai si combinatii delicioase cu miere si lamaie.

Alte obiceiuri pentru a preveni aparitia racelii si gripei

Incearca sa eviti contactul cu persoanele afectate de raceala si gripa si limiteaza timpul petrecut cu altii in cazul in care esti bolnav, pentru a nu transmite mai departe virusurile. Cand tusesti sau stranuti, foloseste un servetel si arunca-l imediat, nu-ti atinge zona ochilor, nasului sau gurii. Daca nu ai posibilitatea sa te speli pe maini, foloseste cat mai des spray sau gel pe baza de alcool. De asemenea, este important sa cureti si sa dezinfectezi toate suprafetele si obiectele ce ar putea fi contaminate.

Cand trebuie sa mergi la doctor

Este foarte important sa te adresezi unui medic daca ai urmatoarele simptome: dificultati de respiratie si senzatie de sufocare, durere la nivelul pieptului sau abdomenului, ameteli, stari de confuzie, tuse si febra care dispar si revin constant. Acestea se aplica si pentru copii, impreuna cu: probleme de respiratie, schimbarea culorii buzelor si pielii, varsaturi, refuzul de a manca sau bea.
Cand doctorul iti prescrie un medicament, trebuie sa respecti sfaturile si sa iei toate dozele prescrise. Nu opri tratamentul recomandat, chiar daca incepi sa te simti mai bine. Spune-i medicului, asistentei sau farmacistului despre orice probleme renale existente, dozele ar putea fi ajustate. De asemenea, ofera informatii complete despre istoricul medical, orice pastile pe care le iei (inclusiv cat de des) si posibile reactii alergice cunoscute.

Trifoiul iti poarta cu adevarat noroc in sanatate

Alb sau rosu, trifoiul iti poarta cu adevarat noroc daca vorbim de sanatate. In scop terapeutic se folosesc florile de la plantele care creste spontan, in locuri nepoluate, prin pasuni, fanete, buruienisuri, de la campie pana sus, in zona alpina.

Bun in caz de astm, boli renale, colici, dar si raceala

Din florile uscate de trifoi alb se prepara un ceai care se recomanda in astm, boli renale, colici abdominale, diaree, dureri reumatice, guta, lombosciatica, mancarimi de piele, reumatism, spondiloza anchilozanta, tuse, urticarie, raceala, gripa.
De asemenea, trifoiul alb intra in compozitia unor amestecuri de plante care se folosesc in tratamentul bronsitei sau al reumatismului, contribuind astfel la sporirea efectului celorlalte plante.

Ca planta de leac, trifoiul are efect antiinfectios, antitusiv, antimicotic, antiasmatic, antireumatic, antianemic, emolient, antiinflamator, diuretic, tonic, decongestiv. Se poate folosi si in caz de urticarie si alergii. Ceaiul de trifoi alb curata organismul de toxine, calmeaza durerile de guta si reumatism, vindeca infectiile si limiteaza crizele de astm.

Infuzia de trifoi alb se prepara turnand o cana de apa fierbinte peste o lingurita de flori uscate. Se acopera vasul si amestecul se lasa la infuzat timp de 15 minute, dupa care se strecoara. In caz de raceala si gripa se pot bea doua - trei ceaiuri pe zi.

Decoctul din flori de trifoi alb se prepara punand o mana de planta uscata si maruntita la doi litri de apa. Amestecul se fierbe cinci minute, se strecoara si se foloseste in uz extern pentru spalaturi, bai de sezut, bai locale sau generale. Tot cu acest amestec se pot pune cataplasme calde pe locurile dureroase.

Ceaiul de sunatoare vindeca hepatita cronica

Denumirea botanică a sunătoarei, Hypericum perforatum, face referire la punctele negre regăsite pe interiorul frunzelor, însă numele său popular, iarba Sfântului Ioan, provine de la data de înflorire a plantei, respectiv în preajma acestei sărbători, pe 24 iunie. Este utilizată pentru a ameliora problemele și leziunile musculare, reduce inflamațiile și, asociată cu alte plante, este un bun remediu pentru cazurile de depresie și anxietate.
Datorită ingredientelor pe care le conține, sunătoarea are o serie de beneficii asupra organismului!

Beneficiile ceaiului de sunătoare - tratează depresia ușoară și moderată

Sunătoarea este apreciată și în cazul anxietății și tensiunii nervoase, deoarece conține hiperforină și hipericină, flavonoizi care înlesnesc eliberarea neurotransmițătorilor (dopamină, noradrenalină și serotonină). Aceștia joacă un rol important în funcționalitatea optimă a sistemului nervos, iar hipericina, în special, este capabilă, să inhibe un compus chimic responsabil de anxietate și depresie.
Ca urmare, consumul acestei plante poate induce starea de bine, tratează depresia ușoară sau moderată, fluctuațiile de dispoziție, astenia și oboseala cronică. Planta este indicată, în special, pentru „nevrozele menopauzei”, multe femei experimentând anxietate, depresie și alte tulburări emoționale în această perioadă. Doza necesară va fi stabilită de medicul fitoterapeut.

Beneficiile ceaiului de sunătoare - răni, vânătăi, arsuri și luxații

Uleiul de sunătoare este este util în cazul rănilor și vânătăilor sau al luxațiilor, entorselor și a venelor varicoase. În timpul sarcinii, aplicat pe burtă și sâni, acest ulei poate preveni vergeturile. Remediul este benefic și în tratarea hemoroizilor și a venelor dureroase, ce pot apărea în lunile de sarcină.
Se tine o compresa cu tinctura de sunatoare pe zona afectata. Va fi diminuata senzatia de durere, leziunea se va vindeca mai rapid si va fi mai putin evidenta in diferitele faze ale vindecarii.
De asemenea, leacurile pe bază de sunătoare reduc fragilitatea vasculară și inflamațiile. Planta conține flavonoide, care îmbunătățesc integritatea pereților venoși, fiind utilă în tratarea venelor inflamate (varice, tromboflebită).   

Beneficiile ceaiului de sunătoare - tulburări obsesiv-compulsive

Se administrează infuzia combinată de sunătoare, câte o jumătate de cană, de 4-6 ori pe zi, în cure de trei luni, urmate de o luna de pauză.

Beneficiile ceaiului de sunătoare - gripă și afecțiuni respiratorii

Sunătoarea are proprietăți antibiotice și antivirale, care pot ajuta la ameliorarea congestiei sinusurilor și a tusei cronice. Se mai poate prescrie și în caz de gripă și bronșită. O ceașcă de ceai de sunătoare, după micul dejun și cină, poate ajuta la calmarea gâtului și a sinusurilor cu probleme.

Beneficiile ceaiului de sunătoare - hepatită cronică

Mai multe studii arată că anumite substanţe active din sunătoare (hipericina şi hiperforina în special) atacă viruşii care produc hepatită de tip B şi C.
Sănătoarea reduce ritmul de evoluţie al bolii, ajută la ţinerea sub control a tensiunilor emoţionale care sunt foarte periculoase în cazul celor cu probleme hepatice, protejează ficatul de procesele distructive. Se recomandă infuzia combinată de sunătoare, câte un litru pe zi, în cure de 6 săptămâni, urmate de alte 3 săptămâni de pauză. Cei cărora le este contraindicat aportul de lichide vor lua pulbere de sunătoare, câte 4 linguriţe pe zi.

Beneficiile ceaiului de sunătoare - insomnie

Administrarea de sunătoare este utilă celor care au de-a face cu insomniile, întrucât mărește perioada de somn profund fără vise (cea mai odihnitoare fază a somnului), stimulează producția de melatonină (hormonul somnului) și face trezirea mai ușoară.
Se administrează tinctura de sunătoare, de 3 ori pe zi, ultimele doze la orele 19 si 22.

Modalități de administrare

Sunătoarea poate fi consumată sub formă de ceai, tinctură, macerat în ulei, capsule și cataplasme.
Pentru prepararea infuziei ai nevoie de o linguriță de plantă mărunțită, peste care se adaugă 200 ml de apă fiartă. Ceaiul se acoperă și se lasă 15-20 de minute la infuzat, după care se strecoară și se bea neîndulcit. Se recomandă consumul a 2-3 căni de ceai pe zi.
Maceratul în ulei se prepară din 20 de grame bine mărunțită care se umezesc cu 20 ml de alcool (peste 70%) și se lasă timp de 12 ore, după care se adaugă 200 ml ulei de floarea soarelui. Amestecul se ține pe baia de abur 3 ore, timp în care se amestecă din când în când. Apoi, compoziția se lasă la macerat timp de 2-3 zile, după care se filtrează și se depozitează în sticluțe închise la culoare.
Pentru tratarea arsurilor superficiale se prepară cataplasme cu infuzie preparată din 30 de grame de plantă la un litru de apă clocotită. Amestecul se ține acoperit timp de 20 de minute, după care se strecoară și se aplică comprese pe zonele afectate.

Precauții și contraindicații

Sunătoarea este contraindicată în cazul în care:
• ești alergic la orice compus al acestei plante;
• ești gravidă;
• urmezi un tratament cu antidepresive, amfetamine sau de subțiere a sângelui, analgezice narcotice;
• există antecedente de depresie severă.

Cum te pazesti de raceli si gripa in mod natural

Daca nu puteti beneficia de vaccinul antigripal sau nu vreti sa va imunizati, puteti incerca tratamentul preventiv de mai jos. Acesta va fereste atat de gripa, cat si de viroze si nu aveti nevoie decat de miere naturala si niste betisoare de urechi. Nu folositi miere din comert pentru ca, de obicei, este procesata termic la peste 55 de grade.

Nasul si gura sunt cele doua porti de patrundere a virusurilor implicate in diverse infectii respiratorii, de aceea tratamentul vizeaza cele doua organe. Iata cum te pazesti de raceli si gripa in mod natural:

1. Inmuiati un betisor in miere de albine lichida si ungeti foarte bine narile in interior, cat de adanc puteti suporta.
2. Intindeti-va cu fata in sus stati intins cu fata in sus, pentru ca mierea sa ajunga in gat. Va opriti cand simtiti in gura gust de miere.

Imunitatea fata de virusurile gripale se mentine pana la 24 de ore, dupa care tratamentul trebuie repetat.

Suplimentar, puteti folosi si un spray cu tinctura de propolis care se pulverizeaza in gura, cat mai adanc, spre baza limbii. Ambele tratamente sunt valabile si daca sunteti deja racit. Tratamentul de mai sus va ajuta sa scurtati perioada de vindecare.

Remediu natural pentru afectiunile aparatului respirator

Lumanarica (Verbascum densiflorum) se numara printre plantele medicinale cu un potential curativ de exceptie, fiind considerata, un remediu natural pentru afectiunile aparatului respirator, dar mai ales pentru plamani.

Preparata corect, infuzia din lumanarica actioneaza benefic asupra intreg aparatului respitator, tratand boli precum bronsita acuta si cronica, guturaiul, gripa, catarul bronsic, pneumonia, pleurezia, congestia pulmonara, angina, laringita, traheita, tuberculoza.

Pentru a prepara aceasta infuzie aveti nevoie de 10 grame de planta uscata - 2 lingurite si 250 ml apa.
Puneti planta in apa, iar dupa ce amestecul a dat in clocot, se indeparteaza de pe foc, vasul se acopera si preparatul se lasa la infuzat timp de 10 minute. La final se strecoara si se bea neindulcit.

Mod de administrare: se bea doua cani pe zi, dimineata pe stomacul gol si seara inainte de culcare, in cura de trei saptamani.

Anasonul stelat combate si trateaza bolile tractului intestinal

Parfumat, intens, exotic, terapeutic: aşa ar putea fi descris un condiment originar de pe îndepărtatele şi exoticele meleaguri ale Chinei şi Vietnamului.
Anasonul stelat, cunoscut şi sub numele de anasonul chinezesc, este fructul unui arbore peren de mici dimensiuni originar din nord-estul Vietnamului şi sud-vestul Chinei. Folosit în bucătărie pentru aromatizarea diverselor preparate dulci sau pentru îmbogăţirea gustului cărnii, anasonul stelat este apreciat şi în băuturile alcoolice, fiind un ingredient esenţial în prepararea unor băuturi ca sambuca sau absintul.
100 de grame de fructe conţin între 1,2 şi 6 grame de ulei volatil compus în proporţie de 80-90% din anetol. De asemenea, are cantități mici de cetone și aldehide anisice și aldehida acetică, lipide (10-20%), protide (20%), zaharuri, amidon, substanțe minerale, vitamina A, complexul B, calciu, fosfor, sulf, fier şi colină. 90% din culturile acestei plante sunt folosite pentru extragerea acidului shikimic, utilizat intens în industria farmaceutică.

Combate şi tratează bolile tractului intestinal

Ceaiul de anason este eficient în prevenirea şi tratarea bolilor tractului gastro-intestinal. Este considerat un remediu perfect în combaterea unor afecţiuni precum balonarea, crampele abdominale, flatulenţa, indigestia, constipaţia, gastrita sau viermii intestinali.

Leac pentru infecţii

Anasonul are un puternic efect antibacterian, fiind un adjuvant de excepţie în tratarea infecţiilor cu virsuri, bacterii sau fungi.

Luptă cu infertilitatea

Condimentul este în acelaşi timp un stimulent uterin puternic, care ajută la creşterea libidoului, fiind eficient în combaterea infertilităţii şi îmbunătăţirea vieţii sexuale la femei.

Stimulează imunitatea

Ceaiul de anason ajută şi la întărirea imunităţii naturale a organismului, datorită substanţelor nutritiveconţinute, ce creează o fortăreaţă împotriva atacului radicalilor liberi sau a agenţilor patogeni.
Printre celelalte indicaţii terapeutice ale anasonului stelat se numără prevenirea cancerului gastric, intestinal şi pulmonar, tratarea hepatitei virale, ameliorarea simptomelor de răceală şi gripă, calmarea arsurilor stomacale și rectale şi a durerii, stimularea secreției salivare, gastrice, intestinale și pancreatice, excitarea peristaltismul intestinal şi combaterea anorexiei.

Contraindicaţii

Consumat aleatoriu, fără consultarea medicului, sau în doze necorespunzătoare, ceaiul de anason prezinta un risc de intoxicatii si efecte secundare nocive. Cele mai frecvente dintre acestea sunt convulsiile, vărsăturile şi irascibilitatea.

Florile de soc sunt folosite pentru tratarea gripei

Florile de soc contin glicozide, taninuri, sapine, pectine, uleiuri esentiale, vitamina C si saruri minerale, iar fructele contin taninuri si antociani cum sunt sambucin, sambucianin, crisantemin si alte glicozide si cianidine. Numai florile si fructele de soc pot fi folosite pentru uz intern. Frunzele si ramurile socului sunt otravitoare pentru consum.

Beneficiile utilizarii interne a socului, sub forma de infuzie (ceai de soc) sunt urmatoarele:

– florile de soc sunt folosite in mod traditional pentru tratarea gripei, racelii, sinuzitelor, starilor febrile (reduce febra), probleme ale cailor respiratorii superioare, precum si a febrei fanului;

– fructele au efect analgezic dar au si proprietati laxative (fiind foarte eficiente in constipatie) si diaforetice;

– fructele se folosesc in afectiunile reumatice si in artrita;

– florile si fructele de soc sunt eficiente in tratarea bolilor degenerative, previn cancerul si ajuta la mantinerea sub control a tumorilor benigne. Sunt foarte eficiente in activarea sistemului imunitar;

– cu ceai de soc se pot distruge eficient si viermii intestinali;

– socul este un remediu natural in lupta cu obezitatea datorita proprietatilor laxative si diuretice, ajutand la detoxifierea organismului si la eliminarea excesului de apa din organism;

– socul creste secretia glandelor mamare;

– alte utilizari ale ceaiului de soc: stimuleaza sistemul imunitar, trateaza infectiile urechii, stimuleaza circulatia.

Ceaiul de soc este folosit de mult timp datorita proprietatilor sale antilipidemice, sporind arderile, mobilizarea grasimilor si reducand tesutul adipos din corp. Ceaiul si tinctura de soc sunt indicate aproape in toate dietele, iar compresele de soc ajuta in eliminarea celulitei.

Pentru obtinerea ceaiului se pune la fiert o jumatate de litru de apa, iar dupa ce incepe sa clocoteasca se ia de pe foc si se adauga cinci lingurite cu flori de soc, proaspete sau uscate, dupa care se acopera si se lasa la infuzat timp de 10 minute. Dupa aceea se strecoara si se bea fierbinte, neindulcit. Se recomanda consumul a trei cani pe zi, baute cu inghitituri rare, dupa mese. O cura completa dureaza patru saptamani si poate fi reluata la fiecare 60 de zile.

Tratamente naturale in caz de gripa si raceala

Raceala si gripa sunt infectii provocate de virusuri, de aceea nu e bine sa iei antibiotic. Singura diferenta dintre racealasi gripa este ca atunci cand sunteti gripat o sa va simtiti mult mai rau, mai mult timp. Vestea buna este ca exista multe tratamente naturale care va pot pune pe picioare sau pot preveni infectia.
  • Cand suferiti de raceala sau grija, cel mai bine este sa nu fortati vindecarea. Stati in pat, la caldura, dormiti mult, si consumati mancaruri bogate in substante nutritive. Dormiti mult; somnul ajuta la refacerea sistemului imunitar
  • Miscarea zilnica previne aparitia de raceala sau de gripa, deoarece sportul imbunatateste sistemul imunitar
  • Luati zinc sub forma de suplimente nutritive
  • Consumati foarte multe lichde sub forma de ceaiuri, supe, sucuri naturale, care previn deshidratarea, si usureaza congenstia. Evitati alcoolul si cofeina, deoarece grabesc deshidratarea
  • Gargara cu apa sarata cald ajuta la calmarea durerilor si la limprezirea mucusului. Faceti gargara de ori pe zi 1-2 minute
  • Beti 3-4 cani de ceai cald cu lamaie din abundenta. Vitamina C imbunatateste functionarea globulelor albe care distrug virusirile
  • Luati un supliment pe baza de echinacee, pentru ca echinaceea ajuta la prevenirea si combaterea racelii si gripei
  • Sistemul imunitar trebuie stimulat cu: proteine, antioxidanti, bioflavonoide. Consumati zilnic 50 g de proteine din carne slaba, peste, oua, leguminoase, nuci si seminte. Antioxidantii ii puteti lua din consumul zilnic de fructe si legume. Bioflavonoidele se gasesc in citrice, si grabesc vindecarea dupa boala. Zincul asigura buna functionare a sistemului imunitar si se pote lua din oua, seminte, nuci, cereale integrale. 
  • Consumul de ciocolata neagra trateaza tusea
  • Puneti pe calorifere boluri cu apa, pentru a umidifierea aerului
Daca raceala sau gripa dureaza mai mult de doua saptamani, si nu se amelioreaza, sau aveti urmatoarele simptome mergeti de urgenta la un medic:
  • daca trec doua saptamani si nu va trece raguseala
  • durere in zona nasului, a ochilor sau a fruntii peste doua saptamani
  • respiratie dificila, gat umflat, tuse accentuata, febra, disconfort si durere in piept
  • dureri de ca, dureri de muschi, transpiratie, febra mare, senzatie de rau

Leacuri tamaduitoare de la tarani

Fiecare regiune e tarii noastre are propriile sale trucuri de vindecare a bolilor. Este vorba despre acele leacuri transmise din generatie in generatie cu ajutorul carora bunicii si strabunicii nostri si-au vindecat bolile care le macinau trupurile rapuse de munca la camp. Iata o parte dintre ele, cele care sunt si astazi intalnite in randul taranilor din Maramures:

* In gripa si raceala se fac frectii cu o manusa de lana imbibata bine in otet de mere. Bolnavul sa stea apoi culcat, bine acoperit, iar la picioare sa i se puna saculeti cu sare incalzita.

* Febra scade daca bolnavului i se pun pe talpile picioarelor comprese cu ceapa taiata sau cartofi cruzi. Peste comprese se pun ciorapi de lana.

* Tusea se calmeaza daca se bea un paharel de vin alb in care s-a fiert o ceapa si o lingurita de seminte de marar.

* Durerile reumatice dispar daca se maseaza locul dureros cu ulei caldut in care au fiert flori uscate de castan.
* Carceii cedeaza daca se aplica o compresa facuta din betisoare fierte, luate dintr-un musuroi de furnici.

* Insomnia si agitatia provocate de boala. I se pune bolnavului pe frunte o cataplasma din seminte de mac si seminte de ceapa macinate marunt si apoi amestecate cu apa.

* Cand e frig tare, imbracati-va in haine de culoare rosie. Veti avea impresia ca va e mai cald.

Remediile cel mai des folosite in caz de gripa sau raceala

Romanii au inceput sa evite medicii din ce in ce mai des si, tot mai multi apeleaza la remedii naturiste, asa-zisele leacuri babesti, atunci cand au o problema de sanatate. Fiecare are dreptul sa hotarasca pentru sine ce crede ca e mai bine.


Lamaia si mierea de albine sunt remediile cel mai des folosite in caz de gripa sau raceala. Vitamina C care se gaseste din belsug in lamai, este necesara sistemului imunitar si organismul nostru, pentru ca nu poate face rezerve, are zilnic nevoie de ea. Foarte bogate in vitamina C sunt nu numai citricele, ci si kiwi, varza, broccoli, ardeiul gras, spanacul sau rosiile.


Este stiut ca mierea de albine, acest adevarat balsam pentru voce, are o actiune antibacteriana si este un calmant excelent pentru gat, atunci cand esti ragusit ori ai dureri. Persoanele racite obisnuiesc sa bea ceai, indulcit cu miere de albine si aromat cu lamaie, leacul cel mai cunoscut.


Daca te doare capul, cartoful iti poate fi de ajutor. Taie un cartof in rondele subtiri, punele pe o fasie de tifon sau alt material, si aplica-le pe frunte. Si foile de varza sunt un remediu cu rezultate excelente. Treci cu sucitorul peste cateva foi de varza, atat cat sa inmoi nervurile, pune-le pe un tifon si aplica-le pe frunte exact cum odinioara, facea bunica.


Foi de varza, recunoscuta pentru proprietatile sale antiinflamatorii, se folosesc si atunci cand te doare gatul. Doua, trei frunze de varza se stropesc cu otet cald indoit cu apa si se aplica in jurul gatului, fixate bine cu un prosop.


In caz de raceala, tuse si dureri in piept fa o mamaliga, unge-ti pieptul cu grasime - unt, ulei sau o crema, pune mamaliga intr-un prosop si aplic-o pe piept cat de fierbinte suporti. Stai in pat, bine invelit si rezultatele vor fi mai rapide decat crezi.


Siropul de ridiche neagra, preparat in casa, este de foarte mare ajutor in caz de tuse, fie seaca sau umeda, urmata de expectoratie. Ia doua ridichi negre, de marime potrivita, spala-le bine sub jet de apa, lasa-le sa se scurga sau usuca-le intr-un prosop si scobeste-le la capatul unde au fost prinse frunzele. Pune-le intr-un vas in asa fel incat sa aiba stabilitate, sa nu se rastoarne, si umple scobiturile cu zahar. Pune vasul langa o sursa de caldura, soba sau calorifer, si in cateva ore va incepe sa apara siropul pe care-l bei de cate ori se formeaza. Dupa ce consumi siropul din scobitura, ai grija sa pui alt zahar in locul celui care s-a topit.



Cand coaja care o acopera incepe sa se zbarceasca, e semn ca ridichea nu mai are ce sa ofere, ca e stoarsa si trebuie inlocuita cu alta, lucru de care doar foarte rar mai este nevoie deoarece siropul de ridiche neagra are efect garantat si rapid. Nu forta ridichile, bagandu-le in cuptor. E drept ca siropul s-ar putea face mult mai repede, dar cu siguranta, ridichea si-ar pierde mult din proprietatile curative si astfel vindecarea ar putea fi intarziata.


Otetul ajuta la scaderea febrei atunci cand esti racit ori ai gripa. Inmoaie sosetele in otet cald si apoi, trage-le iute pe picioare. Stai in pat bine invelit, bea ceai si, la fiecare jumatate de ora inmoaie iar sosetele in otet pana cand temperatura incepe sa scada.

www.fluend.ro Invinge raceala natural si sigur

Ca vine craciunul si frigul se aproprie trebuie sa ne luam masuri care sa ne protejeze de factorii de risc.
Ingredientele Naturale sunt cele mai folositoare pentru tratearea racelei, dar cum cautam pe internet ceva legat de medicina am gasit un site util http://fluend.ro
Gama FluEnd invinge raceala natural si sigur. Ingredientele Naturale din produsele FluEnd sunt de mare folos in acest anotimp rece, ne protejeaza de virusi
Tusea provocata de raceala poate fi de multe feluri. Exista tusea ragusita, tusea seaca, tusea uscata, tusea iritativa. Din pacate, toate au o trasatura comuna: provoaca durere copilului tau.
Specialistii nostri au creat pentru parinti un produs ce contine ingrediente selectate cu grija pentru a contribui si la sustinerea sistemului imunitar. Aceste plante medicinale nu acopera pur si simplu simptomele, ci sporesc puterea de vindecare a organismului micutului tau.

Ceaiul de pelin este eficient in detoxifierea organismului

Virtutile ceaiului de pelin erau cunoscute de greci inca din antichitate. De secole acest ceai a fost folosit ca tonic cu proprietati antiseptice, antispastice, carminative, antipiretice si vermifuge.


Pelinul este un arbust peren cu frunze verzi-argintii ce au un gust amar, fiind recunoscut chiar ca fiind cea mai amara planta de pe Pamant. Este cunoscut sub denumirea stiintifica de Artemisia absinthus si este creste in special in Europa, nordul Africii si vestul Asiei. Pelinul are proprietati halucinogene. Se pare ca Hemingway si Van Gogh datoreaza o parte a creativitatii lor viziunilor provocate de pelin.

Este cunoscut mai ales ca fiind folosit la fabricarea Absintului, lichiorurilor, a tincturilor si a altor produse alcoolice, dar sunt numeroase efecte terapeutice ale pelinului si beneficii pentru sanatate ale ceaiului de pelin.

Proprietatile ceaiului de pelin

Printre beneficiile ceaiului de pelin se numara proprietatile sale carminative, de aceea acest ceai poate fi folosit pentru tratamentul unor probleme gastrice, cum ar fi balonarea, flatulenta, indigestia, lipsa poftei de mancare, forme usoare de gastrita si dureri gastrice. Pelinul este una din plantele cele mai eficiente in tratarea si prevenirea multor probleme de ordin hepatic, inclusiv icterul si hepatita.


Ceaiul de pelin este eficient in detoxifierea organismului si stimularea sistemului imunitar. In plus, ceaiul de pelin este un excelent bun remediu impotriva viermilor intestinali si a altor paraziti deoarece pelinul contine substante fatale pentru acestia. O cana cu ceai de pelin sau una-doua linguri cu tinctura de pelin administrate zilnic timp de 2 saptamani sunt suficiente pentru a scapa definitiv de paraziti sau viermi intestinali.

Pelinul poate fi folosit de femei pentru reglarea ciclului menstrual. Totusi, femeile insarcinate si care alapteaza trebuie sa evite aceasta planta.

Ceaiul de pelin poate scade febra, reduce inflamatiile cailor respiratorii si imbunatateste starea pacientilor cu raceala si gripa.

Folosit sub forma de comprese, ceaiul de pelin este eficient in tratarea ranilor, a intepaturilor de insecte sau a altor probleme cutanate.

Modul de preparare al ceaiului de pelin

Pentru a prepara ceai de pelin adaugati o lingurita de frunze uscate si tulpini la o cana de apa clocotita si lasati sa infuzeze timp de 10-15 minute. Pentru a diminua gustul amar al infuziei, adaugati miere, zahar sau suc de lamaie. Pentru a beneficia pe deplin de proprietatile ceaiului de pelin este recomandat sa beti o cana de infuzie proaspat preparata de trei ori pe zi, pe stomacul gol, cu 15-20 de minute inainte de masa.

Ceai de pelin – contraindicatii

Folosirea timp indelungat a ceaiului de pelin este asociata cu efecte secundare: ameteli, insomnie, varsaturi. De aceea nu utilizati acest ceai mai mult de 20-22 de zile. Ceaiul de pelin este contraindicat celor ce sufera de infectii intestinale sau afectiuni ale sistemului nervos. Este interzis femeilor insarcinate si a celor care alapteaza deoarece dauneaza sugarilor