Fenomenul OZN este unul extrem
de bizar și care este semnalat cu regularitate în numeroase zone de pe
glob. Nici țara noastră nu a fost ferită de incidente inexplicabile, dar
singura problemă este ca ele nu au fost promovate din motive de
securitate națională.
Unul dintre cele mai șocante evenimente
de acest gen s-a petrecut la Bâlea Lac. În nopțile zilelor de 23,24 și
25 septembrie 1978 mai mulți soldați au raportat că au fost vizitați de
ființe stranii, desprinse parcă din alte lumi. Întreaga poveste a
început la ora 24.00 a zilei de 23 septembrie când doi tehnicieni de la
stația telefericului au zărit pe cerul senin o lumină impresionant de
mare. Inițial au crezut că este vorba despre o iluzie, sau chiar despre
lumina unei lanterne, dar era atât de mare, puternică și de culoare roz
aprins, încât nu putea fi asemănată cu nimic.
Conform relatărilor celor doi, lumina se
afla la circa 10 metri de geamul cabanei lor și se mișca haotic în
toate părțile. Inginerii au realizat că este vorba despre un fenomen
straniu, care este de origine extraterestră.
Aproximativ la aceeaşi oră, fruntaşul
Ioan Dorr a ieşit din dormitorul cabanei militare pentru a bea apă. În
drumul său spre robinetul aflat la colţul clădirii, luminat de un bec
aflat deasupra uşii, a zărit, de la 6-8 metri, o siluetă întunecată,
nemişcată, apreciată a fi de 1,90-2,00 metri. Pentru că să alunge orice
teamă soldatul a somat creatura, dar aceasta nu a schițat niciun gest.
Pentru că era obosit, fruntașul s-a întors în patul său și și-a
continuat somnul.
În seara următoare, în jurul orei 21,45,
soldatul Ioan Dorr își anunță colegii că în fața cabanei, pe o movilă
se afla o creatură ciudată. Soldații încearcă s-o alunge aruncând cu
pietre dar umanoidul îi ignoră pur și simplu. Apoi soldații se înarmează
cu bâte și se îndreaptă spre ea pentru a o lovi. Extraterestrul scoate
un țipăt parcă de tigru și în acest fel îi paralizează pe soldați pentru
câteva momente. În acest timp, creatura începe să se deplaseze, mersul
acesteia fiind comparat de soldați cu unul al unui om care merge pe apă.
Militarii s-au baricadat într-una dintre
camere. Peste circa o oră şi jumătate de oră, au auzit cum cineva
zgâria obloanele de la fereastră. Doi martori declara că au auzit o voce
groasă care aparent a pronunţat cuvintele „sergend… sergend…”. A doua
zi au observat că obloanele erau zgâriate de numeroase linii paralele.
Militarii au fost atât de speriați încât nu au mai vrut să stea la
cabana cu pricina și au coborât de pe munte.În noaptea de 26 septembrie
eu au remarcat pe cer patru lumini, nu mai mari de dimensiunea unui ou,
care se roteau în cerc. Conform expertizelor realizate, militarii au
suferit un șoc impresionant în urma acestor experiențe refuzând să-și
mai continue misiunea la Bâlea Lac.
Evenimentul a fost ținut la secret pentru că securitatea nu dorea ca
oamenii să se sperie din pricina unui eveniment paranormal. Mulți ani
mai târziu, povestea s-a aflat și chiar și în ziua de astăzi pune pe
gânduri până și pe cei mai mari ufologi din întreaga lume.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu