Unul dintre cele mai
controversate subiecte ale zilelor noastre este schimbarea polilor
magnetici ai planetei noastre. Oamenii de ştiinţă susţin că o astfel de
schimbare s-a produs cu aproximativ 780.000 de ani în urma, iar efectele
asupra planetei au fost unele devastatoare.
Nikolai Dobretsov, director general al
Institutului Rusesc al Ştiinţelor, a declarat pentru presa că nu este
departe momentul în care evenimentul catastrofic se va petrece. Studiile
realizate de-a lungul timpului, demonstrează faptul că schimbarea
polilor magnetici se petrece la un interval de timp, aproximativ 1
milion de ani. Cu toate acestea, Dobretsov este de părere că de data
aceasta schimbarea polilor magnetici se va petrece mult mai devreme
decât s-a anticipat anterior. Motivele nu se cunosc, dar semnele indică
foarte clar că procesul premergător schimbării polilor magnetici a
început cu foarte mult timp în urmă.
Procesul va fi unul violent, iar viaţa
pe Terra va fi pusă sub semnul întrebării. Specialistul rus susţine că
rolul câmpului magnetic va fi redus la zero şi astfel razele solare vor
pătrunde prin atmosferă. De asemenea se vor înregistra perturbaţii
majore ale câmpului magnetic, care vor pune în pericol undele radio.
Avioanele nu îşi vor mai putea desfăşura traseele stabilite, iar
navigaţia va deveni imprecticabilă pentru că există posibilitatea ca
fluviile să-şi schimbe cursurile. Mai mult de atât, dacă perioada în
care câmpul magnetic al Terrei va fi una îndelungată, atunci cu
siguranţă că formele de viaţă de pe Pământ vor fi puse în pericol şi
chiar se poate vorbi despre exctinţia în masă.
Semnele schimbării polilor magnetici
Satelitul danez Oersted a
identificat un loc de flux magnetic, la cativa kilometri sub punctul
sudic extrem al continentului african. Acolo busola se roteste brusc cu
180 de grade si arata Nordul spre Sud.
Peter Olson sustine ca
inversarea este inevitabila. Campul magnetic al planetei este rezultatul
procesului de frecare intre straturile nucleului sau.
Alaska se pare ca avea o clima tropicala acum cateva mii de ani, sustine paleobotanistul Jack Wolfecare pune acest lucru pe seama axei de rotatie a Terrei, care nu era atat de inclinata fata de Soare.
Gauthier Hulot afirma ca in zona Atlanticului de Sud, campul magnetic este cu 30% mai slab decat pe restul Planetei.
Robert Ballard vorbeste despre realinierea particulelor de fier dintr-o zona din Austalia, confirmand ca aproximativ cu 30.000 de ani in urma campul magnetic de acolo era orientat spre sud.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu