Existenţa bazelor extraterestre
în Sistemul Solar este un subiect controversat. Din punctul de vedere al
specialiştilor şi conform teoriilor actuale, existenţa extratereştrilor
este doar o fantasmagorie şi cu atât mai puţin aceste presupuse baze nu
au cum exista.
Bineînţeles că cele spuse de cei mai
mulţi dintre specialişti, printre care şi cei de la NASA, nu au niciun
fundament real. Mai mult de atât, se presupune că informaţiile vitale cu
privire la speciile extraterestre din jurul nostru sunt ascunse cu
nesimţire, din motive politice sau economice, cu toate că semnele sunt
mai mult decât grăitoare.
Odată cu descoperirea planetoidului
Ceres, s-au născut numeroase speculaţii cu privire la viaţa
extraterestră. Nu s-a gândit nimeni niciodată că pe acest corp ceresc,
pe care specialiştii ezită să-l includă în familia planetelor, ar exista
omuleţi de diferite culori, care îşi duc existenţa aşa cum o facem noi
pe Terra, dar s-a presupus că extratereştrii l-ar ocupa într-un fel sau
altul.
Din curiozitate sau pentru obţinerea
unor confirmări, NASA a trimis o sondă spaţială, Dawn, care se va
instala pe orbita planetoidului abia pe 5 martie 2015. Cu toate acestea,
sonda spaţială este capabilă încă de pe acum să realizeze diverse
fotografii cu Ceres. Într-una dintre acestea, se pot observa două lumini
imense.
Imediat, specialiştii au spus că este
vorba despre erupţia unui vulcan, de parcă ar exista această
certitudine. Pe de cealaltă parte, anumite voci susţin că este vorba
despre o colonie extraterestră, care are baza pe Ceres. Probabil că
acesta este şi motivul real pentru care sonda Dawn a fost trimisă să
cerceteze cu lux de amănunte Ceres de pe orbita sa.


0 comentarii:
Trimiteți un comentariu