Numeroase semnale necunoscute,
venite din adâncul Universului, au fost recepţionate de astronomi.
Aceştia cred cu tărie că este vorba despre mesaje trimise de o specie
extraterestră.
Lucrarea elaborată de astronomii
americani, pusă la dispoziţia publicului larg din 30 martie 2015,
consemnează cu lux de amănunte faptul că în ultima perioadă au fost
captate numeroase semnale care provin dintr-o sursă artificială. Această
sursă este considerată a fi opera unei civilizaţii extraterestre.
Semnalele în cauză au o durată extrem de
mică, de aproximativ o milisecundă, dar intensitatea lor este una
puternică. Mai mult de atât, frecvenţa cu care sunt transmise i-a pus pe
gânduri pe specialişti pentru că sunt comparabile cu nişte semnale de
S.O.S.
Oamenii de ştiinţă au încercat să
identifice locul de unde au fost sau sunt transmise şi pentru aceasta
s-au folosit de un sistem al măsurilor de dispersie. Interesant este
faptul că rezultatele sunt de-a dreptul contradictorii pentru că aceste
semnale par a fi trimise din locuri diferite, dar care se află la
aceeaşi distanţă de Terra. Bineînţeles că aici este vorba despre
milioane de kilometri distanţă.
Părerile sunt împărţite pentru că o
parte dintre astronomi a afirmat că semnalele bizare provin dintr-o
galaxie apropiată, în timp ce ceilalţi consideră că este posibil ca ele
să provină din propria noastră galaxie sau chiar din sistemul nostru
solar.
Acesta este motivul pentru care se reia în discuţie posibilitatea ca pe
satelitul lui Saturn, Enceladus, să existe anumite forme de viaţă
avansate sau nu din punct de vedere tehnologic.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu