Se afișează postările cu eticheta civilizatia egipteana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta civilizatia egipteana. Afișați toate postările

Piramidele care au fost construite de aceeasi inteligenta

Numeroase legături există între celebrele piramide din Egipt și mai puțin cunoscutele piramide din misteriosul oraș antic Teotihuacan. Acestea demonstrează faptul că istoria acestei planete este mult mai stufoasă decât ne-am putea imagina, iar civilizațiile antice, chiar dacă trăiau pe continente diferite, erau legate prin elemente comune.
Teotihuacan, situat pe teritoriul Mexicului, este considerat unul dintre cele mai misterioase orașe de pe Terra. Chiar dacă arheologii au realizat numeroase descoperiri, nu au putut să-l atribuie niciunei civilizații. Există diverse teorii cu privire la vechimea sa, unii dintre arheologi sunt de părere că a fost construit cu mii de ani înainte de Hristos. Aceste date sunt pure estimări pentru că nimeni nu a reușit până în prezent să-i confere un loc pe linia timpului.
Cele mai interesante aspecte ale acestui oraș megalitic sunt cele trei piramide: Piramida lui Quetzalcoatl, Piramida Soarelui şi Piramida Lunii. Interesant este faptul că aceste trei piramide sunt amplasate la fel ca cele trei de pe platoul Gizeh din Egipt.
Un alt aspect incredibil este că piramidele mexicane și cele egiptene sunt poziționate la fel ca cele trei stele din centura Orion. Mai mult de atât, baza Marii Piramide a lui Khufu are un perimetru de 755.9 metri pătrați, în timp ce Piramida Soarelui, la Teotihuacan are un perimetru de bază de 794.79 de metri pătrați.
Marea Piramidă este de 1,03 ori mai mare decât Piramida Soarelui, iar Piramida Soarelui are deține un perimetru al bazei de circa 97% din cel al Marii Piramide din Egipt.
De asemenea, Piramida Soarelui deține fix jumătatea înălțimii Marii Piramide. Chiar și așa, vârfurile celor două construcții se află la același nivel, pentru că cea din Teotihuacan a fost construită pe un teren mai jos decât cealaltă.
Un alt fapt interesant este că cele trei piramide din Teotihuacan conțin extrem de multă mică. Cel mai apropiat loc unde se găsește mica este în Brazilia, la câteva mii de kilometri distanță de Teotihuacan.
Mica este un silicat stratificat, care rezistă la temperaturi extrem de mari, este un bun conductor și izolator electric. De asemenea, mica era folosită și în Egiptul antic.
Aceste asemănări ne duc cu gândul că ambele centre piramidale au fost ridicate având același scop. Este imposibil ca două civilizații, care au trăit probabil în perioade distincte, să construiască piramide identice din atâtea puncte de vedere.

Este limpede faptul că aceste civilizații au avut influențe din exterior, care le-au ghidat pentru desăvârșirea unui scop necunoscut și neînțeles chiar și în ziua de astăzi.

Civilizatia egipteana a fost creatia extraterestrilor

Este binecunoscută teoria conform căreia civilizația egipteană este creația extratereștrilor. Șeful Departamentului de Arheologie din Cairo a făcut această afirmație, în anul 2010. Epoca faraonică a beneficiat de asistența extratereștrilor pentru a ridica piramidele.
Nimic din ceea ce se află în interiorul piramidei nu este de origine terestră, a spus el. Extratereștrii au ajutat pe egipteni să construiască o civilizație strălucitoare, unică în lume.
Cum ar fi putut să se dezvolte o civilizație bazată pe agricultură și să ajungă la performanțe tehnice, fără ajutorul unei civilizații avansate?
KGB-ul sovietic nu a stat cu mâinile încrucișate la misterioasa civilizație egipteană. În cadrul KGB-ului erau compartimente speciale care se ocupau de telepatie, telechinezie, mutarea obiectelor cu ajutorul minții, influența pe care o are spiritul asupra materiei.
KGB-ul a lansat celebrul proiect ISIS, prin care a încercat să înțeleagă misterioasa civilizație egipteană. În anul 1960, o echipă a KGB-ului care lucra la acest proiect s-a deplasat în Egipt și a început cercetările la fața locului. Au descoperit o serie de artefacte care erau de origine extraterestră și pe care le-au transportat la Moscova.
Conform specialiștilor, Camera Cunoașterii, din piramida Gizeh este o astfel de mărturie. Cu toate că, arheologii au analizat și studiat această locație, zeci de ani, misterele rămân în continuare.
În subteran, sunt multe labirint care nu au putut fi studiate în totalitate, unele fiind închise cercetătorilor străini. Aceste labirinturi nu pot fi cercetate fără să fii însoțit de un ghid, un bun cunoscător al tunelurilor. Cercetătorii care au plecat neînsoțiți în acest periplu, după lungi căutări, au ajuns la punctul de plecare. Niciodată drumul nu a fost finalizat.
Imaginile luate din satelit au arătat că în subteran există o încrengătură de tuneluri, peste 27 la număr, așezate în cinci situri.
Piramida din Gizeh și Sfinxul nu sunt decât partea vizibilă a unei gigantice construcții subterane. Cele două construcții sunt vârful icebergului, care ascunde încă, multe secrete.
De sub Sfinx, pleacă un labirint care duce la Marea Piramidă, exact în Camera Cunoașterii, un spațiu mistic, dar și mitic pentru egiptenii antici.
În anul 1960, specialiștii de la KGB, care au fost printre primii care au pătruns în Camera Cunoașterii, au descoperit corpul unui extraterestru, mumificat, pe care l-au transportat în cel mai mare secret la Moscova.
Totodată au ridicat numeroase documente de origine extraterestră care erau stocate în această cameră. Practic, toate cunoștințele pe care extratereștrii le-au transmis egiptenilor erau stocate în această cameră.

Pentru ca aceste mistere să rămână departe de ochii specialiștilor și ai vizitatorilor, autoritățile egiptene au ridicat, în anul 2002, un zid împrejurul Marii Piramide. În acest fel, cercetătorii egipteni pot excava subteranul, departe de ochii străinilor.