Am văzut mulţi români plângându-se de rasismul german în timp ce pe imigranţi arabi îi primesc cu braţele deschise, cu fanfare şi masă caldă şi cu plata ajutoarelor sociale la zi, iar drept mulţumire musulmanii nu muncesc în industria germană, se roagă la moschee, refuză integrarea, locuind în ghetouri, unde nu mai are curajul să intre nici poliţia. Musulmanii vin din anii `60 în Germania de vest şi după 1990 în fosta DDR şi nici până astăzi nu s-au integrat, trăind separat de societatea modernă. Şi cu toate acestea, nemţii şi cancelarul german Angela Merkel îi primesc cu o căldură sufletească, materială şi financiară suspectă, respingându-i cu o superioritate „hitleristă” pe est-europeni.
În 2013 am fost cu o bursă de studiu în Germania la Leipzig. De aici, din oraşul în care a studiat Nicolae Iorga, Lucian Blaga şi Sextil Puşcariu m-am plimbat cu trenurile de mare viteză spre oraşe germane, inclusiv la Berlin. Pe pielea mea am observat atitudinea rece, aproape rasistă, a nemţilor cu care am intrat în contact, că erau profesori, funcţionari sau nemţi de pe stradă, atunci când aflau că sunt român. Toţi mă priveau de sus, superior, la fel şi pe colegii mei din Slovacia, Polonia, Bulgaria sau Serbia. În schimb pe imigranţii musulmani, pe femeile ce purtau burka, îi primeu cu un respect aproape religios, mai că îi “spălau şi pe fund”. Am fost la întâlniri, conferinţe sau chiar pe tren şi am observat că nemţii deveneau reticenţi când auzeau că eşti din România sau din Estul Europei, dar deveneau foarte prietenoşi cu familii de musulmani,de negrii şi cu femeile care purtau burka. Simpatia faţă de musulmani era mai mult decât evidentă şi foarte ciudată.
M-am gândit mult la care ar fi cauzele şi le-am cercetat. Începând din anii 60 s-a dus o politică de promovare a multiculturalismului, adică nemţii să-i iubească pe toţi cei care nu sunt ca ei, adică albi şi creştini, ca să nu se revină la xenofobia din perioada hitlerismului. Aşa că statul a investit zeci de ani într-o propagandă anti-xenofobă cu afişe, bannere, spoturi publicitare, prin radio şi televiziune, în care se explică “băbeşte” nemţilor, că toţi cei care sunt negri, arabi, femeile cu burka, musulmani, hinduşi sau chinezi trebuie iubiţi necondiţionat. S-a creat în mentalul colectiv german o xenofobie pe invers, pervertită: îi iubesc pe toţi care sunt altfel decât europenii, albi şi creştini.
De fapt în Germania s-a ajuns la un rasism pe invers, aproape schizofrenic. Aşa că am început să fiu atent la propaganda anti-xenofobă germană şi am observat că pe toate mijloacele de transport în comun, trenuri, în instituţii publice sau cafenele erau afişe în care îi îndemnau pe nemţi să-i iubească pe negrii, arabi şi musulmani, dar niciun afiş să-i accepte pe fraţii est-europeni. Nemţii au fost “dresaţi” psihologic să iubească “inversul” rasismului lor interbelic, adică pe toţi care nu sunt albi şi creştini. Astfel psihologic se înţelege de ce nemţii îi urăsc pe est-europeni pentru că sunt albi şi creştini şi îi iubesc pe arabii şi negrii musulmani cu toată inima lor.
Astfel se explică de ce în timp ce Germania e invadată de milioane de imigranţi musulmani, nemţii şi Merkel îi primesc cu fanfare, cu masa caldă, cu plata ajutoarelor sociale la zi şi îi invită şi pe alţii să vină. S-a creat un rasism german pe invers, datorită unei propaganda multiculturale de zeci de ani şi prost înţelese şi aplicate de către nemţi. Dacă veneau milioane de est-europeni în Germania aceştia ar fi fost respinşi cu tunuri de apă, grenade lacrimogene, iar nemţii iar fi exclus cu superioritate, că românii, sârbii, bulgarii, ungurii sau polonezii sunt albi şi creştini, deci nu intră în tiparul colectiv multicultural de pe afişele şi bannerele publice: arab, negru, femeia cu burka şi musulman. S-a ajuns la un schematism psihologic şi sociologic în Germania.
