Pâine. Paste. Orez. De toate cele trei crezi că trebuie să te
fereşti atunci când încerci să urmezi o cură de slăbire. Totuşi,
realitatea este că organismul tău are zilnic nevoie de aceste tipuri de
alimente pentru a primi energie.
Atunci când nu consumi carbohidraţi, te simţi lipsit de vlagă, fără
putere. Însă nu toţi carbohidraţii sunt buni. Cei rafinaţi (pâine albă,
orez alb, zahăr etc.) fac corpului mai mult rău decât bine. De aceea,
este necesar să cunoşti cât mai multe lucruri despre carbohidraţi.
Haideţi să aflăm împreună câteva informaţii interesante.
1. Dacă mănânci carbohidraţi, nu înseamnă neapărat că te vei îngrăşa.
Studiile recente au arătat că atât persoanele care urmează diete slabe
în carbohidraţi, cât şi cele care urmează cure slabe în grăsimi slăbesc
aproximativ la fel de repede şi la fel de mult. Cu toate acestea, ideal
este mănânci cel mult o porţie de paşte, orez sau pâine pe zi, iar
acestea trebuie neapărat să fie integrale.
2. Şi legumele, fructele şi lactatele conţin carbohidraţi.
Alimentele precum cartofii, porumbul sau mazărea sunt foarte bogate în
carbohidraţi. De aceea, este bine să mănânci porţii cât mai mici şi să
nu le combini cu carne. În schimb, poţi consuma din plin legume care
conţin puţini carbohidraţi: roşii, castraveţi, ardei, morcovi etc.
3. Organismul arde caloriile provenite din carbohidraţi în acelaşi fel indiferent de oră la care îi consumi. Contrar
tuturor miturilor, fie că mănânci o farfurie de pilaf la prânz, fie ca o
mănânci la ora 6, corpul tău va arde caloriile în acelaşi mod. Aşadar,
poţi mânca liniştit şi seara atât timp cât nu exagerezi. Moderaţia este
cheia.
4. Doar pentru că biscuiţii au o culoare mai închisă, asta nu înseamnă neapărat că sunt făcuţi din faină integrală. La
fel de uşor ne putem păcăli şi cu pâinea ori cu alte alimente
asemănătoare. Chiar dacă pe ambalajul alimentelor cu pricina scrie că
sunt făcuţi cu făină integrală, nu uitaţi să verificaţi lista
ingredientelor. Ideal este ca pâinea pe care o cumpăraţi să fie 100% din
faină integrală.
5. Cei mai buni carbohidraţi sunt cei complecşi. Printre
alimentele care conţin carbohidraţi complecşi şi care ne ajută să
slăbim se numără: fulgii de ovăz, cerealele integrale, legumele, nucile,
seminţele şi fructele. De partea cealalata, se află carbohidraţii
rafinaţi precum pâinea albă, zahărul, orezul alb, băuturile răcoritoare
sau dulciurile. Aşadar, mare grijă atunci când alegeţi alimentele pe
care le consumaţi. Sănătatea e foarte importantă!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu