Planeta Marte a fost locuita de oameni in trecutul indepartat

Planeta Marte este cea mai apropiată de Pământ. O zi marțiană este mai mare decât o zi pământeană, există anotimpuri, axa planetei este înclinată ca și cea a Pământului.  Există însă și diferențe, între cele două planete, legate de mărimea lor și de compoziția atmosferei.
Marte este numită și planeta roșie datorită cantității mari de rugină care se găsește la suprafața sa. Comparativ cu Pământul este de două ori mai mică, iar atmosfera sa este formată din bioxid de carbon, irespirabilă pentru om. Temperatura medie este de -63 de grade. Vânturile sunt foarte puternice și dau naștere la furtuni de praf. Ideea că pe Marte există forme de viață inteligente a fascinat omenirea.
În anul 1877, astronomul Schiaperelli susținea că a identificat pe Marte, semne de irigație artificială. În anul 1976, prima sondă spațială ajunge pe Marte și nu confirmă aceste supoziții. În anul 2003, a fost lansată o altă sondă spațială care confirmă existența apei pe Marte. Sonda a avut un dispozitiv, cu ajutorul căruia a forat în adâncime, la 2000 de metri, unde a descoperit gheață. În atmosfera planetei Marte a fost descoperit gaz metan. Specialiștii susțin că acesta provine de la o cometă care a căzut pe Marte, sau există pe planetă bacterii metanogene.
Phobos 2 este o sondă spațială rusească, care a fost trimisă în spațiu, în 1989, pentru a fotografia cele două luni ale planetei Marte. Planeta Marte are două luni, Phobos și Deimos. În 27 martie 1989, transmisia cu această sondă se întrerupe brusc, în momentul în care se apropiase de Phobos, pentru a obține fotografii. Ultimele imagini arată cum un obiect în formă alungită se apropie de stație. Sonda spațială a reușit să surprindă o fotografie în care a fost identificată o piramidă și o umbră ovoidală, cu o lungime de 30 de kilometri și o lățime de 1,5 kilometrii.
Specialiștii în fenomene extraterestre susțin că astfel de obiecte neidentificate apar de multe ori, în apropierea planetei Marte, dar apariția lor este ținută secretă de NASA. Existența metanului a făcut pe cercetători să susțină că în trecut, pe suprafața planetei Marte au fost mari bazine cu apă. Apa sub formă de gheață, din interiorul planetei, conduce la ideea că poate exista viață pe Marte.
În anul 2004, sonda spațială Opportunity a adus dovezi prin care apa de pe Marte este sărată. Cercetătorii vorbesc despre existența unei mări și probabil în interiorul ei au existat forme de viață.  Există peste 27000 de fotografii de pe Marte, care prezintă structuri monumentale, care nu pot fi realizate natural. A fost lansată ipoteza că pe Marte a existat o civilizație care a dispărut în urma unui cataclism. Probabil un corp celest masiv a lovit planeta, schimbând condițiile atmosferice și creând aspectul arid, neospitalier al planetei.
Cercetătorii susțin că impactul cu acel corp a creat și relieful de pe planetă. De o parte a planetei relieful este înalt, de cealaltă parte, sunt hăuri, adâncituri uriașe. Impactul a fost atât de puternic, încât a dislocat masa planetei. Pe Marte se află un vulcan gigant. Are înălțimea de 25 de kilometri și baza este de 500 de kilometri pătrați. În problema legată de sfinxul de pe Marte și de piramidele care sunt în jurul său, astronomii consideră că au fost create de ființe inteligente. Exclud posibilitatea ca factorii naturali să poată realiza toate acestea. Teoria conform cărei o civilizație a locuit pe Marte, are din ce în ce mai mulți susținători.
Planeta Marte a fost locuita de oameni in trecutul indepartat, care din motive necunoscute s-au refugiat pe Terra, oamenii de stiinta avand un indiciu pretios care poate confirma aceasta ipoteza.
Aceasta ipoteza s-a nascut in urma analizarii fotografiei captate de Curiosity pe Marte, care indica o sculptura asemanatoare cu cele realizate in Egiptul antic.
In urma analizei de laborator, specialistii au ajuns la concluzia ca rover-ul a reusit sa fotografieze petroglife vechi de mii de ani. Pe aceasta bucata de piatra se poate observa silueta unui om sau umanoid, care ne aduce aminte de sculpturile care orneaza peretii piramidelor din lumea intreaga.
Potrivit unui articol aparut in The Examiner, figurina este similara cu cea creata de om in cu mii de ani in urma. Astfel, bucata verde de piatra pe care este gravata respectiva figurina ar putea sa provina de la o constructie sau chiar de la o coloana.
Pornind de la aceste elemente extrem de clare, numeroase voci sunt de parere ca in trecut Marte a fost capabila sa sustina viata in forma complexa si exista posibilitatea ca numeroase civilizatii sa fi populat planeta. Din motive inca necunoscute, Marte si-a pierdut atmosfera si civilizatiile de acolo au trebuit sa-si gaseasca un alt loc pentru a-si continua viata.
Pe de cealalta parte, o alta teorie sustine ca viata de pe Marte nu a disparut si ca umanoizii de acolo s-au adaptat noilor conditii de viata, refugiindu-se sub scoarta planetei. Aceasta civilizatie ar fi intrat in contact cu guvernele celor mai importante tari de pe Terra inca din anii ’70, moment in care s-au pus bazele unui proiect strict secret.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu